Osana Luminii – Veșmântul

Osana Luminii – Veșmântul

(1947)

Veșmântul

În drumul plin de sânge şi noroi,
Ţi-am auzit, Stăpâne, paşii moi.

Ca raza coborâtă din senin,
Pluteai uşor, cu mlădieri de crin.

În jurul Tău, mulţime de norod,
Te pângărea cu sânge şi cu glod.

Şi cum mergeam în urma Ta mereu,
Stropi şi-asupra mea cu lutul greu.

Ci când norodul, Doamne, Te-a lăsat,
Întreg veşmântul alb Ţi-era pătat.

Aş fi căzut cu sufletul învins,
Ci-n mila Ta o mână mi-ai întins.

Genuni adânci, ca-n vis s-au luminat.
Atunci privii veșmântul întinat,

Că-n inul alb vedeam cum înflorea
Din fiecare pată câte-o stea.

„Poezii”, Zorica Laţcu Teodosia – Maica Teodosia

Despre Maica Teodosia 

Zorica Laţcu a fost o poetă din Brașov, născută în 1917. A fost fiică de intelectual – tatăl ei a fost prefect de Brașov. A terminat liceul în Brașov şi a urmat apoi Filologie clasică (greacă şi latină), precum şi Limba şi literatura franceză. A devenit licenţiată în aceste două facultăţi, la Cluj şi la Sibiu, şi a lucrat apoi în cadrul Universităţii, mai ales în muncă de cercetare, pentru că nu putea scrie uşor şi de aceea n-a putut lucra în învăţământ.

În 1948, după ce l-a cunoscut pe Părintele Arsenie şi după ce s-a convins că viaţa călugărească pentru ea este o viaţă pe care o poate trăi şi pe care şi-o doreşte, a ajuns în Mănăstirea Vladimireşti, de lângă Tecuci, unde a stat până la desfiinţarea mănăstirii, în 1956.

În acel an, desfiinţându-se mănăstirea, a avut şi ea de suferit, a avut nişte ani de detenţie. După ce s-a întors de la închisoare, a stat cu o maică – pe la Brăila, pe undeva – şi apoi, în 1970, s-a întors în Brașov, în casa părintească. Părinţii ei au murit şi a stat acolo până în 1990, când s-a întors la Vladimireşti. (“Din Ospăţul Credinţei. Răspunsuri la întrebări ale credincioşilor” – Arhim. Teofil Părăian. Editura Mitropolia Olteniei)

Citiți mai multe articole de la rubrica Spiritualitate.