Arta în Ortodoxie și icoanele
Arta în Ortodoxie -Când luăm în considerare problema Ortodoxiei şi a artei, imediat întâlnim un paradox. Pe de o parte, locul pe care îl ocupă arta şi frumuseţea în Ortodoxie este, probabil, impresionant pentru cei ce privesc Ortodoxia din afară. Icoanele, frumoasa cântare, solemna splendoare a Liturghiei. Şi aceasta este ceva important pentru înşişi ortodocşii. Istorisirea pe care noii ruşi ortodocşi au relatat-o despre convertirea lor în secolul X, a accentuat frumuseţea pe care au resimţit-o trimişii Prinţului Vladimir al Kievului. În marea Biserică a Sfintei Sofia din Constantinopol: „Pe pământ nu se mai găseşte o asemenea splendoare sau o asemenea frumuseţe, şi ne este peste putinţă să o descriem. Ştim doar că Dumnezeu sălăşluieşte acolo printre oameni… Căci nu putem uita acea frumuseţe”(Prima Cronică Rusă).
„Icoanele nu sunt opere de artă”
În ciuda acestui fapt, oricine este interesat de Ortodoxie descoperă imediat că ortodocşii nu sunt deloc încântaţi de folosirea limbajului artei în exprimarea devotamentului şi a cultului lor. În particular, legat de icoane, ortodocşii par adesea destul de defensivi. Maica Tecla, în recenta sa carte despre icoane, este destul de fermă: „Icoanele nu sunt opere de artă.” Motivul nu este greu de aflat. Ortodocşii sunt defensivi în legătură cu esteticul deoarece simt, cu destulă îndreptăţire, că întreg domeniul esteticului este ceva extrem de seducător. Există pericolul ca propria apreciere a importanţei frumuseţii să fie atrasă spre un mod de a privi lucrurile. Fundamental diferit de Ortodoxie. Aceasta face parte dintr-o problemă mai vastă.
Apusul caută răspunsuri în Răsărit
Creştinii din Apus, demoralizaţi de ceea ce consideră ei a fi o lipsă de orientare şi chiar de convingere în propria lor tradiţie, caută uneori soluţii în Răsărit. Și câteodată chiar cred că le şi găsesc. Dar noi, ortodocşii, trebuie să fim prudenţi în a-i lăsa pe înstrăinaţii creştini apuseni să creadă că noi deţinem răspunsul la problemele lor. Şi aceasta nu deoarece s-ar putea să nu fie cazul. Ci deoarece, dacă noi nu suntem atenţi, vom ajunge să vedem noi înşine Ortodoxia ca fiind un răspuns la problemele Occidentului. Dacă permitem să se întâmple aceasta, concepţia noastră referitoare la Ortodoxie va deveni o simplă oglindire a problemelor Occidentului. Vom defini Ortodoxia în termeni apuseni.
Adevărul nu este acela că Ortodoxia este un răspuns la problemele Occidentului
Ci că Ortodoxia transcende toate acele probleme. La fel se întâmplă şi cu icoanele şi arta. Adevărul nu este acela că icoanele sunt o formă de artă religioasă mai satisfăcătoare decât a fost capabilă să evolueze arta apuseană (după ce ea a părăsit tradiţia comună). Mai degrabă, adevărul este acela că icoanele sunt artă, fapt ce ridică întrebări legate de însăşi natura artei. Întrebări destul de diferite de cele ce au ajuns să fie considerate esenţiale în experienţa Occidentului. Şi aceasta este ceea ce afirmă negarea fără compromis a Maicii Tecla.
Cum să trăim Ortodoxia astăzi, Ortodoxia şi arta, Dr. Andrew Louth
Jurnal Spiritual
