Orice păcat nepocăit este păcat de moarte

0
367
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

pacatOri noi Îl avem în vedere pe Dumnezeu ca o realitate, ca o fiinţă la care ne raportăm, ca la o fiinţă personală cu care intrăm în legătură şi despre care ştim că este în legătură cu noi. Aceasta e religia. Religia este o legătură reală cu Dumnezeu şi aşa Îl avem în vedere pe Dumnezeu când ne rugăm lui Dumnezeu. Rugăciunea Îl aduce pe Dumnezeu în conştiinţa noastră ca Dumnezeu, pentru că rugăciunea, am zis – scrie Evagrie Ponticul – este „vorbirea minţii cu Dumnezeu”. Iar Sfântul Marcu Ascetul când zice „Când îţi aduci aminte de Dumnezeu, înmulţeşte rugăciunea, ca atunci când Îl vei uita, Domnul să-Şi aducă aminte de tine” are în vedere tocmai această legătură cu Dumnezeu care Îl face pe Dumnezeu lucrător în viaţa noastră, conştientizează în mintea noastră legătura cu Dumnezeu. Vă spuneam că la Sfântul Munte este un cuvânt care circulă pe acolo şi care zice aşa: „La Dumnezeu să te gândeşti ca la Dumnezeu – adică cu evlavie, cu respectul cuvenit – nu ca la om, şi să-L respiri pe Dumnezeu în toată vremea”. Bineînţeles că Dumnezeu nu este un element care poate fi respirat, dar vrea să spună cu această expresie că la Dumnezeu trebuie să ne gândim cât mai des şi să-L avem pe Dumnezeu totdeauna cu evlavia cuvenită, să-L avem în vedere.

Sfântul Marcu Ascetul are cuvinte care sunt foarte importante pentru a înţelege anumite situaţii din viaţa religioasă, de exemplu cuvânt despre pocăinţă. El spune că „Păcat de moarte este orice păcat nepocăit”. Oamenii îşi pun problema care-i păcatul de moarte, prin ce păcat moare sufletul? Ce înseamnă moartea sufletului? Înseamnă depărtarea de Dumnezeu, despărţirea sufletului de Dumnezeu. E moartea spirituală. Prin ce păcat se desparte sufletul de Dumnezeu? El zice aşa, că prin oricare păcat pe care nu-l părăseşti. Orice păcat nepocăit este păcat de moarte. Asta îmi aduce aminte de un cuvânt al poetului şi scriitorului Tudor Arghezi.

Tudor Arghezi are o expresie fericită în legătură cu păcatul de moarte şi cu greşeala, şi zice cam aşa: „Înţeleg, fratele meu, greşeală, dar să fie o greşeală adevărată, că dacă greşeala s-a făcut în tine aşezare şi adevăr, atunci nu mai e greşeală ci este păcat de moarte”. Ce înseamnă aceasta? Înseamnă că atunci e o greşeală adevărată gând o recunoşti ca greşeală, când ţi se atrage atenţia asupra ei ca greşeală şi n-o mai faci. Se zice că unui înţelept nu mai trebuie să-i spui şi a doua oară acelaşi lucru. Îl înţelege de la prima atenţionare. Aşa trebuie să ne raportăm, să ne comportăm faţă de greşeală. Dacă ştim că ceva e greşit, să nu mai facem greşeala şi atunci greşeala e greşeală adevărată. Dacă însă greşeala s-a făcut în tine aşezare – adică deprindere – şi adevăr, atunci nu mai e greşeală ci-i păcat de moarte. De ce? Pentru că un lucru pe care îl faci ca deprindere, îl repeţi mereu şi pe care îl justifici – „s-a făcut în tine adevăr” -, atunci nu mai e greşeală ci e păcat de moarte. Sfântul Marcu Ascetul spune că păcat de moarte este orice păcat nepocăit.

„Prescuri pentru cuminecături” – Arhim. Teofil Părăian

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here