Orgoliul ne desfiinţează

0
947
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

orgoliuCu ceva tip în urmă m-am întâlnit cu un profesor de-al meu din liceu. Nu m-a recunoscut, dar eu l-am salutat respectuos, iar el dorea să afle cu ce mă ocup. Când a auzit că sunt preot, s-a schimbat la faţă. M-a privit pierdut şi m-a întrebat:

– Este posibil să mai crezi în Dumnezeu în ziua de azi?

Simţind ironia din glasul său, am zâmbit şi i-am spus: Pentru mine da!

Din clipa aceea, de fiecare dată când ne întâlneam şi stătem de vorbă, profesorul îndrepta discuţia spre probleme religioase. El pretindea că nu îl interesează viaţa spirituală şi totuşi, dorea să îmi demonstreze că Dumnezeu nu există. L-am lăsat să vorbească. Pe astfel de oameni îi deranjează şi îi contrariază faptul că îi asculţi şi taci. Ajung în cele din urmă să se încurce în iţele propriilor argumente. Îl ascultam şi zâmbeam, din respect pentru el, că mi-a fost profesor deşi aş fi putut să-l contrazic şi să ne certăm. Ori eu nu doream asta.

Acest domn profesor, care se părea că se bucură de succes, avea o minte pătrunzătoare. Avea o putere remarcabilă de a-mi prezenta argumente. Putea să convingă cu uşurinţă pe oricine că afară era noapte chiar dacă soarele strălucea pe cer. În concepţia lui, persoana lui şi tot ce reuşise el să obţină de la viaţă erau dovezi absolute că fiinţele umane nu au nevoie de Dumnezeu. M-a uimit cât de pornit era împotriva lui Dumnezeu!

A mai trecut ceva timp şi nimic nu e mai eficient decât timpul, pentru a te ajuta să-ţi analizezi propriile concepţii. Într-una din ultimele noastre discuţii, mi-a prezentat o serie de argumente împotriva existenţei lui Dumnezeu. Am considerat că nu mai avea rost să stăm de vorbă pe această temă, însă el tot a insistat. Am început să mă întreb ce urmărea de fapt.

Când ne-am întâlnit, i-am spus: – Bine, domnule profesor, să presupunem că aveţi dreptate. Să spunem că Dumnezeu nu există. Dar, aveţi un fiu pe care îl iubiţi foarte mult şi cred că aţi fi în stare să vă daţi viaţa pentru el. Dacă, din nefericire, se îmbolnăveşte sau devine dependent de droguri, faceţi tot ce ţine de dumneavoastră ca să-l ajutaţi, plângeţi şi suferiţi cumplit, dar nimeni şi nimic nu-l mai poate ajuta să scape, spuneţi-mi atunci, la cine veţi apela dacă Dumnezeu nu există după spusele dumneavoastră? Ce speranţă mai poate avea fiul dumneavoastră?

La auzul cuvintelor mele, el, care era obişnuit ca eu să tac, a început să plângă. Suferinţa şi durerea lui au ieşit la iveală. Fără să ştiu atinsesem o rană deschisă, sângerândă, a domnului profesor. A încercat să adauge ceva, dar nu a reuşit. Fără niciun cuvânt şi-a luat la revedere, îmbrăţişându-mă, şi a plecat. În timp ce se îndepărta, am văzut cum îşi ştergea discret lacrimile.

A doua zi am aflat că avea într-adevăr un fiu, a cărui viaţă era complet distrusă. I-am înţeles atunci reăzvrătirea, bizarul lui orgoliu intelectual şi chiar ironia din întrebările pe care mi le punea.

Din acel moment, ori de câte ori ne întâlnim, domnul profesor tace, mă îmbrăţişează, îmi sărută mâna plângând şi, deşi doreşte să-mi mai spună ceva, cuvintele i se opresc pe buze. În cele din urmă şi-a înghiţit nodul din gât şi a reuşit să-mi şoptească: „Părinte, ştii că eu nu cred în Dumnezeu. Dar tu crezi. Te rog, cere-i să îl ajute pe copilul meu.”

M-a durut drama acestui om plin de lacrimi şi de durere, dar lipsit de puterea de a căuta soluţia la Dumnezeu. Vedeţi, problema oamenilor de astăzi este orgoliul! Mulţi ca profesorul meu, hotărăsc moartea lui Dumnezeu şi singurătatea omului. Acesta este modernismul. Mulţi intelectuali au astfel de opinii pe care şi le expun cu orgoliu pe la televizor. Le place să fie numiţi „liber-cugetători” şi nu vor să depindă de nimeni şi de nimic. Mai ales de Dumnezeu pe care nu L-au văzut şi nu L-au atins niciodată. Sunt din păcate şi azi destul de mulţi care încearcă să demonstreze că Dumnezeu nu este altceva decât un mit. Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!

Profesorul meu în loc să se închine Creatorului, ajunsese să îşi concentreze atenţia asupra unui cristal, pe care îl purta la gât. Socotea el că primeşte raze de energie de la acel cristal. Considera că acest lucru este mai înţelept decât rugăciunea la Dumnezeu.

Din nefericire, în zilele noastre, această atitudine nu este neobişnuită. Lumea şi-a mutat atenţia de la Dumnezeu la ceea ce El a creat. Unii oameni nu ies din casă fără să-şi consulte horoscopul – dar nici vorbă să-şi facă o rugăciune. Ei cred în stele, socotind că le influenţează destinul în mod direct. Oameni buni! Nu trebuie să acceptăm astfel de învăţături eronate. Dacă dăm deoparte cuvântul lui Dumnezeu ne distrugem singuri. Spune Sf. Pavel: „Fiindcă n-au căutat să păstreze pe Dumnezeu în cunoştinţa lor, Dumnezeu i-a lăsat în voia minţii lor blestemate, ca să facă lucruri neîngăduite” (Romani 1,28).

Despre ce „lucruri neîngăduite” este vorba, ne explică tot Sf. Pavel: „Să ştii că în zilele din urmă vor fi vremuri grele. Căci oamenii vor fi iubitori de sine, iubitori de bani, lăudăroşi, trufaşi, hulitori, neascultători de părinţi, nemuritori, fără evlavie, fără dragoste, neînduplecaţi, clevetitori, neînfrânaţi, neiubitori de bine, vânzători de oameni, obraznici, îngâmfaţi…” (II Timotei 3, 1-4).

Oamenii care îl înlătură pe Dumnezeu din viaţa lor, înlătură şi barierele din calea păcatului.

Dumnezeu priveşte spre starea noastră şi se întreabă: „Când va veni Fiul Omului va găsi El credinţă pe pământ?” (Luca 18,8). Răspunsul afirmativ depinde şi de tine! De întoarcerea ta!

Sursa: ziardambovita.ro

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here