Opusul iubirii este indiferența

,,Opusul iubirii nu este ura, ci indiferența. Dacă iubirea este o stare sau un vis fără sfârșit, o ,,moștenire a Împărăției Cerurilor”, indiferența este o stare în care totul devine fără sens și rost. Indiferența este o lașitate, este o lăcomie nesățioasă materializată într-un pântece plin cu un creier bine spălat. Indiferența este lipsa rugăciunii unuia pentru altul, este o paralizie a sufletului, este iadul veșnic. Indiferența este manifestarea nimicului și absurdului, este o boală duhovnicească.’’ (Pr. Petru Munteanu)

Eram tentată de foarte multe ori să cred, că opusul iubirii este ura, dar după ce am ascultat înțeleptul cuvânt de învățătură al Pr. Petru Munteanu, în duminica Înfricoșătoarei Judecăți, am conștientizat, că într-adevăr, nu ura este opusul iubirii, ci indiferența, indiferența care întunecă totul în jurul nostru, indiferența care ne ține legați strâns, pe tot mai mulți dintre noi, în lanțurile ei groase și grele, indiferența care împietrește și urâțește sufletele celor care o invită în ospeție acolo, indiferența care ne îmbolnăvește fără milă întreaga ființă, de cancerul neiubirii, nesimțirii, nelucrării, egoismului și individualismului.

Așadar, indiferența este orbire și surzenie sufletească. Indiferența îți acoperă ochii trupești și sufletești cu ochelari întunecați, prin care nu mai reușești să vezi mâinile întinse spre tine de un semen greu încercat, care are nevoie să fie sprijinit pe drumul Golgotei lui, prin care nu mai vezi nevoia profundă de iubire și comuniune din jurul tău, prin care nu mai vezi nevoia acută de milostivire, compasiune, empatie și solidaritate, nevoia de simț civic, nevoia de implicare care poate schimba în bine lumea noastră.

Indiferența îți acoperă urechile trupești și sufletești cu un văl gros, prin care nu se mai aude deloc strigătul de ajutor al aproapelui doborât de greutățile vieții, prin care nu se mai aud șoaptele divine ale Creației Tatălui Ceresc, prin care nu se mai aude glasul celui de lângă tine, care nu vrea să fie protagonistul unui monolog, ci al unui dialog, prin care nu se mai aud șoaptele de iubire ale aproapelui care are nevoie să i se potolească și lui, foamea și setea de iubire și de atenție.

Indiferența este singurătate adâncă, chiar și atunci când ești înconjurat/ă de oameni, indiferența rupe firele de comuniune cu Doamne și semenii, indiferența te înstrăinează definitiv de frații și surorile tale întru Hristos – Domnul și te înfrățește cu cel rău și inuman, ce te ademenește cu traiul în spațiul neiubirii și morții sufletești. Indiferența te sărăcește în valori creștine și morale, indiferența îți alungă afară din suflet, sentimentul nobil și frumos, de iubire necondiționată, indiferența te transformă într-un insensibil fără inimă și suflet.

Indiferența îți adoarme conștiința, indiferența te face să nu te mai simți vinovat/ă când nu iei atitudine în fața violenței, nedreptății, umilinței și exploatării aproapelui tău. Din cauza indiferenței noastre sunt uciși cu sânge rece, femei și copii, de către agresorii lor, deși strigătul de ajutor răsună în afara zidurilor martore la multă violență și suferință. Din cauza indiferenței noastre, mor pe stradă persoane ce suferă un atac cerebral, fiindcă ne este mai comod să trecem pe lângă ele, crezând că sunt în stare de ebrietate și își merită ,,soarta’’,  decât să verificăm care este realitatea. Orice clipă e prețioasă pentru un semen bolnav sau accidentat, ajutorul acordat la timp poate salva o viață, poate oferi o șansă în plus la o viață normală, fără sechele ale bolii sau accidentului.

Din cauza indiferenței noastre, preferăm să aruncăm tot ce ne prisosește, în loc să oferim cu iubire și compasiune: o haină, o pereche de încălțăminte, o jucărie, o bucată de pâine, celor lipsiți de toate acestea. Din cauza indiferenței noastre, preferăm să pierdem ore în șir în fața unui calculator sau televizor, decât să ne vizităm bunicii, rudele, vecinii, prietenii care tânjesc după un cuvânt cald și bun, care au nevoie de un sfat, de o îmbărbătare, care au nevoie de a fi ascultați cu atenție și iubire. Din cauza indiferenței noastre pentru nevoile și dorurile sufletului nostru, pierdem cea mai mare parte a timpului vieții – dar de la Milostivul Dumnezeu – împlinindu-ne doar nevoile trupești, multe dintre ele fiind de prisos și deșarte.

,,Nu ești fericit când ești insensibil și nici liber când te înstrăinezi.’’

Așa este. Ca să nu fii insensibil, cum ar trebui să fii? Ar trebui să fii un om iubitor de Dumnezeu şi de semeni, un om milostiv şi bun, un om altruist, care pune pe primul plan interesul şi nevoile semenilor, şi nu pe cele proprii. Şi cum este oare, un astfel de om? Cu siguranță, este fericit când ştie că a făcut un bine semenului său, când ştie că a putut ajuta cu ceva, când ştie că a adus un strop de bucurie și speranță în viaţa cuiva. Fericirea naşte fericire. Şi, insensibilul dacă nu aduce fericire în jurul lui, este un om fericit? Nu, nu este! Ca să nu fii insensibil ar trebui să dăruieşti multă iubire în jurul tău, ar trebui să nu fii egoist sau orgolios, ar trebui să te bucuri de orice realizare a semenului tău, ar trebui să îl ajuţi necondiționat, cu toată dragostea, când are o problemă, dar omul indiferent și insensibil are inima împietrită, are inima imună la iubire, are inima sloi de gheaţă. Insensibilul este cel mai autentic egoist, el dacă o duce bine și toate îi merg ca pe roate, nu mai este interesat de ce se întâmplă în jurul său, crede că doar el merită: toată atenţia, toată iubirea și fericirea, toate darurile și binecuvântările. Nu crede că: Dar din dar se face Rai, nu crede că: Doar dăruind dobândeşti. Și, poate fi un om liber, un om care e robit de egoism şi de răutate? Nu poate fi liber, pentru că eşti liber, doar când eşti slujitor credincios al lui Dumnezeu, când Îl iubeşti pe Acesta şi pe aproapele tău, când împlineşti poruncile Domnului. Când nu Îi slujeşti cu iubire și libertate responsabilă lui Dumnezeu şi semenilor tăi, devii slujitor al celui rău, devii robul lui și eşti strâns legat în lanţurile groase ale păcatelor și patimilor, de către acesta. Odată prins în capcana lui, cumplitul diavol al nesimțirii, nu vrea să îţi mai dea drumul, fiindcă în sfârşit şi-a găsit prietenul asemănător lui, insensibil, rău, egoist şi urâcios…

Oare cum ar fi lumea în care trăim, dacă nu ar fi atât de rece și împietrită, dacă egoismul nu ar fi regele ei și indiferența consoarta lui? Nu-i așa, că ar fi o lume mai frumoasă și mai luminoasă, o lume Rai, în care ar domni în pace: iubirea și compasiunea, responsabilitatea și implicarea, prietenia și comuniunea, altruismul și solidaritatea, bucuria și armonia?

Doamne, Doctorul trupurilor și inimilor noastre, Te rugăm, vindecă lumea noastră de boala indiferenței!

 Damne, Te rog, din tot sufletul meu, izbăvește-mă și pe mine, împietrita, de această gravă boală duhovnicească, vindecă-mă de cancerul nesimțirii, ce îmi usucă încet, dar sigur sufletul! Doamne, ajută-mă ca în pieptul meu să bată: Tic-tac, tic-tac, o inimă mare și sensibilă, o inimă care să îmbrățișeze cu brațele ei, cald și sincer, semeni ce au nevoie de alinare și comuniune! Doamne, înveșmântă-mi sufletul în iubire adevărată, ca să nu fiu nepăsătoare față de Jertfa sfântă de pe Cruce a Mântuitorului Iisus Hristos, ca să nu rămân indiferentă, insensibilă și nepăsătoare la durerea pe care I-o pricinuiesc cu păcatele mele câtă frunză și iarbă, cu amânarea pocăinței mele, cu indiferența mea față de mântuire și viața veșnică! Doamne, ajută-mă să nu rănesc sau să ucid sufletește cu indiferența, răceala și nepăsarea mea, izbăvește-mă de acest greu păcat! Ajută-mă, Te rog, să nu îmi doresc să mă eschivez sau să fug de responsabilitățile familiare, religioase și sociale, ajută-mă să nu fiu în această lume, invizibilă și nefolositoare, leneșă și comodă, ajută-mă să nu îmi îngrop talantul sau talanții în pământul indiferenței și nepăsării, în pământul egoismului și individualismului! Doamne, ajută-mă, Te rog, să trăiesc starea rugăciunii sincere pentru aproapele și starea iubirii autentice față de toți semenii mei, iubire care nu poate rămâne niciodată indiferentă la tristețe, singurătate sau durere, iubire care nu așteaptă nimic în schimb, iubire care izvorăște din Hristos – Izvorul Iubirii necondiționate și Milostivirii infinite! Doamne, învață-mă lecțiile frumoase și folositoare ale slujirii, dăruirii de sine, omeniei, altruismului, compasiunii, solidarității, empatiei și comuniunii! Doamne, ajută-mă să respir iubire, să mă hrănesc cu iubire, să-mi potolesc setea cu apa iubirii! Doamne, ajută-mă să îmi fie sufletul înveșmântat în lumină și bogat în sensibilitate! Doamne, ajută-mă să trăiesc în spațiul Învierii lui Hristos, unde indiferența lipsește cu desăvârșire și unde nu există diferențe între oameni – copiii lui Dumnezeu! Amin!

Cristina Toma