Despre cele opt gânduri ale răutăţii – Duhul curviei şi al poftei trupeşti(II)

0
163
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

casian romanul - gânduri ale răutăţiiSfântul CASIAN ROMANUL către Episcopul Castor, în epistola sa despre cele opt gânduri ale răutăţii, adică despre cel al lăcomiei pântecelui, al curviei, al iubirii de argint, al mâniei, al întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei.

II. Despre duhul curviei şi al poftei trupeşti

A două lupta o avem împotriva duhului curviei şi al poftei trupeşti. Poftă această începe să supere pe om de la cea dintâi vârstă. Mare şi cumplit război este acesta şi lupta îndoită cere. Căci acest război este îndoit, aflându-se şi în suflet şi în trup. De aceea trebuie să dăm lupta din două părţi împotriva lui. Prin urmare nu ajunge numai postul trupesc pentru dobândirea desăvârşitei neprihăniri şi adevăratei curăţii, de nu se va adaugă şi zdrobirea inimii şi rugăciunea întinsă către Dumnezeu şi cetirea deasă a Scripturilor şi osteneală şi lucrul mâinilor, care abia împreună pot să oprească cele neastâmpărate ale sufletului şi să-1 aducă înapoi de la nălucirile cele de ruşine.

Mai înainte de toate însă, foloseşte smerenia sufletului, fără de care nu va putea birui nimeni, nici curvia, nici celelalte patimi. Deci de la început trebuie păzită inima cu toată străjuirea de gândurile murdare, “Căci dintru această purced, după cuvântul Domnului, gânduri ale răutăţii, ucideri, preacurvii, curvii” şi celelalte. Deoarece şi postul ni s-a rânduit de fapt nu numai spre chinuirea trupului, ci şi spre trezvia minţii, că nu cumva, intunecandu-se de mulţimea bucatelor, să nu fie în stare să se păzească de aceste gânduri ale răutăţii.

Postul trupesc si meditatia trupeasca.

Deci nu trebuie pusă toată strădania numai în postul cel trupesc, ci şi în meditaţie duhovnicească, fără de care e cu neputinţă să urcăm la înălţimea neprihănirii şi curăţiei adevărate. Se cuvine aşadar, după cuvântul Domnului, “să curăţim mai întâi partea cea dinlăuntru a paharului şi a blidului, că să se facă şi cea din afară curată”. De aceea să ne sârguim, cum zice Apostolul, “a ne lupta după lege şi a lua cununa” după ce am biruit duhul cel necurat al curviei, bizuindu-ne nu în puterea şi nevoinţă noastră, ci în ajutorul Stăpânului nostru Dumnezeu.

Căci dracul acesta nu încetează de a război pe om, până nu va crede omul cu adevărat că nu prin străduinţă şi nici prin osteneală să, ci prin acoperemântul şi ajutorul lui Dumnezeu se izbăveşte de boală această şi se ridică la înălţimea curăţiei. Fiindcă lucrul acesta este mai presus de fire şi cel ce a călcat întărâtările trupului şi plăcerile lui ajunge într-un chip oarecare afară din trup. De aceea este cu neputinţă omului (că să zic aşa) să zboare cu aripile proprii la această înalta şi cerească cununa a sfinţeniei şi să se facă următor îngerilor, de nu-l va ridică de la pământ şi din noroi harul lui Dumnezeu. Căci prin nici o altă virtute nu se aseamănă oamenii cei legaţi cu trupul mai mult cu îngerii cei netrupesti, decât prin neprihănire. Printr-această, încă pe pământ fiind şi petrecând, au, după cum zice Apostolul, petrecerea în ceruri.

Exista gânduri ale răutăţii ce se manifesta si in somn.

Iar semnul că au dobândit desăvârşit această virtute, îl avem în aceea că sufletul chiar şi în vremea somnului nu ia seama la nici un chip al nălucirii de ruşine. Căci deşi nu se socoteşte păcat o mişcare că această, totuşi ea arată că sufletul boleşte încă şi nu s-a izbăvit de patimă. Şi de aceea trebuie să credem că nălucirile cele de ruşine ce ni se întâmplă în somn, sunt o dovadă a trândăviei noastre de până aci şi a neputinţei ce se află în noi, fiindcă scurgerea ce ni se întâmplă în vremea somnului face arătată boală ce şade tăinuită în ascunzişurile sufletului.

De aceea şi Doctorul sufletelor noastre a pus doctoria în ascunzişurile sufletului, unde ştie că stau şi pricinile boalei, zicând: “Cel ce caută la muiere spre a o pofti pe dansa, a şi preacurvit cu ea întru inima să”. Prin această a îndreptat nu atât ochii cei curioşi şi desfrânaţi, cât sufletul cel aşezat înăuntru, care foloseşte rău ochii cei daţi de Dumnezeu spre bine. De aceea şi cuvântul înţelepciunii nu zice: “Cu toată străjuirea păzeşte ochii tăi”, ci: “Cu toată străjuirea păzeşte inima ta”3, aplicând leacul străjuirii mai ales aceleia care foloseşte ochii spre ceea ce voieşte.

Paza pentru curatia noastra

Aşadar această să fie pază cea dintâi a curăţiei noastre. De nu, va veni în cuget amintirea vreunei femei, răsărită prin diavolească viclenie, bunăoară a maicii, sau a surorii, sau a altor femei cucernice îndată să o alungăm din inima noastră, că nu cumva, zăbovind mult la această amintire, amăgitorul celor neiscusiti să rostogolească cugetul de la aceste fete la năluciri ruşinoase şi vătămătoare. De aceea şi porunca dată de Dumnezeu primului om ne cere să păzim capul şarpelui1, adică începutul gândului vătămător prin care acela încearcă să se şerpuiască în sufletul nostru, că nu cumva prin primirea capului, care este prima răsărire a gândului, să primim şi celălalt trup al şarpelui, adică învoirea cu plăcerea şi prin această să ducă apoi cugetul la fapta neîngăduită.

Ci trebuie, precum este scris: “în dimineţi să ucidem pe toţi păcătoşii pământului”, adică prin lumina cunoştinţei să deosebim şi să nimicim toate gândurile păcătoase de pe pământ, care este inima noastră, după învăţătură Domnului; şi până ce sunt încă prunci, fiii Vavilonului, adică gânduri ale răutăţii, să-i ucidem, zdrobindu-i de piatră3, care este Hristos. Căci de se vor face bărbaţi prin învoirea noastră, nu fără mare suspin şi grea osteneală vor fi biruiti. Dar pe lângă cele zise din dumnezeiască Scriptură, bine este să pomenim şi cuvinte de ale Sfinţilor Părinţi. Astfel Sfântul Vasile, episcopul Cezareei Capadociei, zice: “Nici muere nu cunosc, nici feciorelnic nu sunt”.

Despre darul fecioriei

El ştia că darul fecioriei nu se dobândeşte numai prin depărtarea cea trupească de muiere, ci şi prin sfinţenia şi curăţia sufletului, care se câştigă prin frică lui Dumnezeu. Mai zic Părinţii şi aceea că nu putem câştigă desăvârşit virtutea curăţiei, de nu vom dobândi mai întâi în inima noastră adevărată smerenie a cugetului; nici de cunoştinţă adevărată nu ne putem învrednici, câtă vreme patimă curviei zăboveşte în ascunzişurile sufletului.

Dar că să desăvârşim înţelesul neprihănirii, vom mai pomeni de un cuvânt al Apostolului şi vom pune capăt cuvântului: “Căutaţi pacea cu toată lumea şi sfinţirea, fără de care nimeni nu va vedea pe Domnul”1. Că despre această grăieşte, se vede din cele ce adaugă, zicând: “Să nu fie cineva curvar sau lumet că Esau”.2 Pe cât este aşadar de cerească şi de îngerească virtutea sfinţeniei, pe atât este de razboita cu mai mari bântuieli de potrivnici.

De aceea suntem datori să ne nevoim nu numai cu înfrânarea trupului, ci şi cu zdrobirea inimii şi cu rugăciuni dese împreunate cu suspine, că să stingem cuptorul trupului nostru, pe care împăratul Vavilonului îl aprinde în fiecare zi prin aţâţările poftei, cu rouă venirii Sfântului Duh. Pe lângă acestea, armă foarte tare pentru acest război avem privegherea cea după Dumnezeu. Căci precum pază zilei pregăteşte sfinţenia nopţii, aşa şi privegherea din vremea nopţii deschide sufletului calea către curăţia zilei.

Citeşte şi: 

Despre cele opt gânduri ale răutăţii – înfrânarea pântecelui (I)

Sursa: filocalia.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here