Opriți ispitele și nimeni nu se va mai mântui

0
118

ispiVrăjmașul, ca să-și ajungă ținta fărădelegii, îmbie sufletului ispita întâi, cea prin plăcere, aducându-i momeli plăcute la vedere și bune la gustare, potrivite cu fiecare putere frântă a sufletului în parte. Deși înzestrați cu darurile Botezului, totuși n-am scăpat de războiul momelilor. Momeala nefiind păcat, e permisă de Dumnezeu să încerce cumpăna libertății noastre.

Încercările și neliniștile vremii au și ele un rost: ne provoacă la găsirea sensului ce-l avem în Dumnezeu, ca ultim reazim etern al liniștii, iar pe de altă parte ne conduc la găsirea de noi înșine, ca făpturi renăscute în Dumnezeu și ajunse la libertatea spiritului. Câtă vreme mergem în voia valurilor, în voia firii povârnite spre păcat, n-avem nici o luptă, nu ne trezim din cursele vrăjmașului; stăm de bună credință că mergem bine, ne isprăvim zilele în fericire și coborâm cu pace în iad. Dar deîndată ce aflăm înzestrarea pe care o avem și ne trezim spre ce trebuie să fim, puterile iadului vor sări să ne ceară socoteală pentru nesupunere. Dar nu vor sări cu toată urgia răutății, că nu le lasă Dumnezeu, ci cu vicleșuguri și curse, cu minciuni și cu înfricoșare și cu alte nemaipomenite zavistii. Pe de altă parte, se vor folosi de unelte ale lor, oameni amăgiți de ei, care le-ar face toate câte-i învață dracii – dacă ar fi după ei. De aceea zice Înțeleptul: „Fiule, când vrei să te apropii să slujești Domnului, gătește sufletul tău spre ispite” (Înțelepciunea lui Isus Sirah 2,1).

Zice un Părinte Sfânt: „Ia ispitele și îndată nu mai e nimeni care să se mântuiască”. Războiul ispitelor e focul care lămurește ce suntem fiecare: lemne, pietre, aramă, paie, câlți sau „pământ și cenușă”, aurul smereniei – dulama lui Dumnezeu.

De unde atâta pustiire? De la o clipă fără de Dumnezeu a minții, clipă în care vrăjmașul i-a furișat undița iadului pe gât, învăluită meșteșugit într-o momeală a unui lucru sensibil al lumii de aici. Vicleanul are două feluri de momeli, după iubirea omului, care înclină fie spre pierzare, fie spre mântuire. Este și o „ispită a mântuirii” în care au căzut mulți înșelați zicând că-s mântuiți, când de fapt ei n-au săvârșit nici alergarea și nici după lege n-au luptat. Este și ispita sfințeniei, este și ispita misiunii sau a trimiterii de la Dumnezeu, precum este și ispita muceniciei. În toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, mințile înguste, care spun că nu mai au nimic de făcut, decât să creadă și să se socotească a fi ajuns sfințenia, misiunea, mucenicia și celelalte năluci ale minții înșelate.

Părintele Arsenie Boca – Mare îndrumător de suflete din secolul XX              

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here