Pătimirea Sfântului Apostol Onisim, unul din cei şaptezeci de apostoli

0
139

OnisimEra în cetatea Frigiei din Coiose un bărbat, Filimon, cu bun nume şi slujbă de seamă. Venind la credinţa lui Hristos, el a ajuns prin vrednicia sa şi prin puterea duhului său, episcop. Acesta, avea la sine, din vremea când nu era creştin, pe un rob, numit Onisim.

Sfântul apostol Pavel îi zice lui Onisim, fiu al său.

Greşind cu ceva stăpânului său, Onisim a fugit din acele locuri şi bătând multe ţinuturi, a ajuns la Roma.

Acolo a cunoscut pe sfântul apostol Pavel, care era în lanţuri pentru Christos Domnul. De la el a aflat şi a învăţat sfânta credinţă, primind de la dânsul şi sfântul Botez. Dimpreună cu sfântul Tihic a slujit sfântului apostol Pavel.

În vremea aceea, dumnezeiescul apostol a scris epistola sa către Coloseni şi le-a trimis-o prin Tihic, care a plecat întovărăşit de Onisim. Căci citim la sfârşitul epistolei: „Despre toate câte mă privesc pe mine vă va lămuri Tihic, fratele meu prea iubit, slujitorul credincios şi tovarăşul de muncă întru Domnul. L-au trimis pe el la voi ca să ştiţi cum ne aflăm şi ca să mângâie inimile voastre.”

Prin Onisim a trimis o scrisoare deosebită către Filimon, cel ce fusese stăpânul lui Onisim, rugându-l cu mare stăruinţă să-l ierte pentru greşeala ce făcuse, şi să-l primească nu ca rob, ci ca pe un frate iubit, ca pe el, Pavel, însuşi. În această scrisoare, sfântul apostol Pavel îi zice lui Onisim, fiu al său.

Onisim a păstorit de pe scaunul din Efes

Căci citim şi în epistola către Filimon: „Te rog pe tine pentru copilul meu, pe care l-am născut, fiind în lanţuri, te rog pentru Onisim. Cel ce altădată nu-ţi era bun la nimic, dar acum şi ţie şi şi mie, de folos. L-am trimis înapoi la tine pe el, adică chiar inima mea. De acum nu ca rob, ci mai presus de rob, ca frate prea iubit, mai ales pentru mine, dar cu atât mai vârtos pentru tine, şi după trup şi în Domnul. Deci, dacă socoteşti părtaş cu tine, primeşte-l, cum m-ai primit pe mine…”

Primind Filimon această epistolă, a primit cu mare bucurie şi dragoste pe Onisim, dăruindu-i libertatea.

După o bucată de vreme, Filimon l-a trimis din nou la Roma, lui Pavel, ca să-l slujească.

Aşadară a stat Onisim la Roma, slujind sfântului Apostol, până la sfârşitul acestuia.

Pentru vrednicia lui în credinţă şi-n fapte bune, preaplăcute Domnului, sfinţii apostoli l-au înălţat pe episcop întru buna vestire a cuvântului.

După pământescul lor sfârşit, Onisim a ieşit din Roma şi a încunjurat multe cetăţi şi ţări, propovăduind pe Christos, în Ispania, în Colose, în Patra. Pe urmă a luat scaunul din Efes, după sfântul Timotei şi după sfântul Ioan, cuvântătorul de Dumnezeu.

Felul cum a păstorit Onisim de pe scaunul din Efes, îl putem afla şi din scrisoarea pe care sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu a trimis-o către Efeseni, zicând:

„În numele lui Dumnezeu am primit pe mulţi, pentru Onisim, episcopul nostru, care este nespus în dragoste, pe care îl rog întru Iisus Christos să vă iubească şi, asemenea voi să fiţi cu el; că binecuvântat este cel ce v-a învrednicit să aveţi un episcop ca acesta.”

“Am fost răscumpărat din pierzare cu cinstitul sânge al Domnului Iisus Christos.”

Până la bătrâneţe a stat Onisim în Efes, păstorind cu mare râvnă turma încredinţată lui.

Bătrân fiind a fost prins de necredincioşi şi dus la Roma, pe vremea împăratului Traian.

Înfăţişându-se eparhului Tertil, a fost întreba acesta:

– Cine eşti?

Iar Onisim i-a răspuns:

– Sunt creştin.

– Ce rang ai?

– Am fost oarecând rob altui om, iar acum sunt rob credincios Bunului Stăpân, Domnul şi Mântuitorul nostru,  Iisus Christos.

– Şi de ce-ai schimbat stăpânul? l-a mai întrebat eparhul.

Şi Onisim a răspuns:

– Cunoscând adevărul am văzut urâciunea închinării la idoli.

– Şi cu cât preţ te-ai vândut stăpânului cel nou?

– Am fost răscumpărat din pierzare cu cinstitul sânge al Domnului Iisus Christos, precum scris este în cărţile sfinte: „Nu cu argint sau cu aur stricăcios v-aţi izbăvit din viaţa voastră cea deşartă, ce era dată de la părinţi, ci cu cinstitul sânge, ca al unui miel fără prihană şi prea curat al lui Christos.”

“Te sfătuiesc şi pe tine, Tertil, să împlineşti legea dragostei.”

Eparhul s-a ridicat atunci cu glasul, zicând:

– Care oare e viaţa deşartă după scripturile voastre? Şi Onisim la desluşit:

– Deşartă viaţă este: desfrânarea, cea care pentru o puţintică dulceaţă trupească găteşte foc veşnic pătimaşilor; Iubirea de argint, întru care năpăstuim pe aproapele; farmecele, rădăcina asupririlor; mândria, ce se arată crezând că suntem mai presus de alţii; zavistia care, ca pe Cain, a îndemnat şi pe alţii la ucidere; grăirea de rău, care întinde ca un nor luarea în râs asupra tuturor; făţăria şi minciuna, vrăjmaşele adevărului şi prietenele diavolului; mânia, izvorul uciderilor şi-al războiului; beţia, soră cu neînfrânarea şi cu vorbirea spurcată, străină de gândul cel bun şi de tovărăşia cea aleasă. Iată, o, eparhule, viaţa cea deşartă, iată idolii cărora oamenii se închină…

-Şi tu ce-ai făcut?

-Văzând o asemenea deşartă viaţă, am fugit de la dânsa, ca dintr-o mare învolburată şi m-am tras la limanul cel bun, spre viaţa cea legiuită şi cuvioasă a adevăratului Dumnezeu şi spre dragostea aproapelui. Aşa că, te sfătuiesc şi pe tine, Tertil, să împlineşti legea dragostei ca astfel, cunoscând adevărul, să laşi deşertăciunea vremelnică, a lucrurilor care pier ca visul şi ca umbra, şi să te apropii degrabă de Dumnezeu, ziditorul a toate, mergând astfel spre mântuire. Dar Tertil i-a spus:

-Nu numai că tu, prin neprimirea să te închini idolilor vei avea de suferit munci grele,  dar acuma vrei să mă tragi şi pe mine în rătăcire? Onisim i-a răspuns:

— Nu mă înfricoşez de muncile tale, fíe ele cât de cumplite, că bine ştiu ce mângâieri mă aşteaptă la capătul  lor, ci, mai vârtos te plâng pe tine, o, Tertil, cel ce nu vrei să vezi lumina adevărului…

Tertil, făcând judecată asupra lui Onisim, l-a dat morţii prin tăierea capului.

Eparhul s-a mâniat, şi a poruncit ca Onisim să fie aruncat în temniţa cea mai înfricoşată. Acolo, sfântul Onisim a stătut o bună bucată de vreme, petrecând în rugăciuni, ca într-un rai plin de lumină. Se adunau mulţi credincioşi, şi el îi învăţa în dreapta învăţătură a Domnului Christos.

După aceea, eparhul i-a dat pedeapsa surghiunului, trimiţându-l  într-o cetate îndepărtată. Dar şi acolo sfântul  Onisim nu ostenea propovăduind pe Domnul Christos. Aflând aceasta, Tertil l-a adus din nou la cercetare, găsind la el aceeaşi credinţă fără clintire, l-a dat muncilor.

Şi sfântul Onisim a fost bătut cu toiegele şi i-au fost sfărâmate fluierele picioarelor.

După aceea, crudul Tertil, făcând judecată asupra lui, l-a dat morţii prin tăierea capului. Şi astfel a fost sfârşitul  sfântului Onisim, unul din cei şaptezeci de apostoli, care se grăieşte în sfânta noastră Evanghelie.

O femeie de neam împărătesc aflând de toate acestea, a luat sfântul trup al lui Onisim, şi punându-l în raclă de argint, l-a îngropat în loc de cinste, aşa precum se cădea unui atât de vrednic mărturisitor al Domnului Dumnezeului nostru Iisus Christos, căruia se cuvine slava şi închinarea, acum şi în veci. Amin.

Vieţile sfinţilor, Editura Artemis

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here