Smerenia, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, strică toate cursele satanei. Smerenia împreună cu dragostea sunt puternice pentru că izvorăsc din însăși persoana Mântuitorului Hristos, Care ne îndeamnă: „Învățați-vă de la Mine că sunt blând și smerit cu inima și veți găsi odihnă sufletelor voastre”. Dumnezeu, pacea noastră, este însăși dragostea plină de smerenie, care ocrotește creatura Sa față de dușmanul diavol, dușman de moarte al omului – așa cum este numit de Însuși Mântuitorul -, diavolul fiind ucigaș de oameni dintru început. Fericit este, fraților, cel ce are smerenie; smerenia nu se mânie, nici nu poate să mânie pe cineva. Smerenia nu bârfește, nu osândește pe nimeni, nu disprețuiește. Omul smerit nici în gând nu dispretuiește pe colegul său. Și dacă-l vede pe acesta greșind, ori că are vreun defect sau mai multe, cuviincios, între patru ochi, îi atrage atenția cu grijă ca să nu-l jignească, să nu-l rușineze; în acest fel caută să-l îndrepte, să-l ajute cu adevărat. Aceasta este smerenia. Câte tulburări nu sunt în lume din cauza lipsei acestei smerenii, a acestei virtuți dumnezeiești! Și câtă pace, câtă liniștire ne aduce cu sine smerenia atunci când corabia vieții noastre este cuprinsă de furtuna necazurilor și a durerilor! Nimic nu poate birui o asemenea virtute pentru că orice lucru supărător i s-ar întâmpla celui smerit el se judecă îndată pe sine și se învinovățește. Nu rabdă să fie învinovățit cineva din pricina sa, nu rabdă să fie aruncată vina asupra altcuiva. El își ia răspunderea în cazul respectiv. Și așa trece prin viață netulburat, fără supărare și cu toată odihna. Există două smerenii, precum și două mândrii. Cea dintâi mândrie este când cineva dispretuiește pe aproapele său, socotindu-l ca fiind un om de nimic, iar pe sine ca fiind mai presus decât el. În cazul în care va continua cu acest dispreț și, dacă nu se va trezi repede și nu se va sârgui să scape de o asemenea patimă, va veni încetul cu încetul și a doua mândrie prin care omul se trufește și se împotrivește lui Dumnezeu și pune pe seama sa isprăvile săvârșite, nu pe seama lui Dumnezeu Care ne spune: „Fără Mine nu puteți face nimic”. Sunt, de asemenea, și două smerenii. Smerenia cea dintâi constă în a socoti pe aproapele său mai înțelept decât sine și întrecându-l pe el în toate; a se socoti pe sine mai prejos decât toți. Ce greu este acest lucru: a renunța la orgoliul nostru, la mândria noastră și a ne umili din toată inima! E foarte greu, dar foarte prețios înaintea lui Dumnezeu. Iar a doua smerenie constă în a pune pe seama lui Dumnezeu toate faptele noastre bune. Aceasta este smerenia desăvârșită a sfinților. Aceasta se naște în chip firesc în suflet prin împlinirea poruncilor dumnezeiești.
În încheiere, adaug și această precizare: Sfintii Părinți sunt unanim de acord că, prin Întruparea Sa (fapt unic în tot Universul), Fiul lui Dumnezeu este cu adevărat modelul smereniei. Prin Întrupare, trăind viața Sa pământească plină de umilință, plină de smerenie și sfârșind prin moartea pe cruce, prin toate aceste fapte, Mântuitorul rămâne, pentru veșnicie, adevăratul model al smereniei. Acum, după 2000 de ani de la Întruparea Sa, Domnul Iisus, prezent în Cer și pe pământ, continuă să fie iubit, dar și hulit, înjurat și tăgăduit. Maica Sa, Sfânta Fecioară Maria, de asemenea, continuă să fie hulită și tăgăduită. Gândiți-vă la sectanți, cât o smeresc, cât o umilesc pe Maica Domnului, această sfântă a sfintelor, această Sfântă Fecioară care a întrecut în curăție pe îngeri, după cum se spune: „ Cea mai cinstită decât heruvimii și mai mărită, fără de asemănare, decât serafimii” – așa îi cântăm Maicii Domnului. Pe aceasta dușmanii ei o neagă și aduc fel de fel de hule împotriva ei. Iar Maica Domnului, bună fiind, smerită fiind, îi iartă și îi așteaptă să se întoarcă la calea cea bună! În sfânta Sa smerenie, smerenie plină de dragoste, Domnul nostru Iisus Hristos ne iartă, ne rabdă și continuă să ne iubească; așa cum a iertat pe ucigașii Săi de pe cruce. Pe El să-L rugăm, din adâncul inimilor, ca să stingă răutatea și mândria din sufletele noastre și să aprindă în noi candela sfintei Sale smerenii plină de dumnezeiască dragoste. Atât… În rest, urmează ca fiecare dintre noi – și dumneavoastră bărbați si femei, studenți și studente – să punem în aplicare această dumnezeiască virtute a smereniei. Aceasta îi place lui Dumnezeu mai mult decât orice. Dumnezeu și Maica Sfântă să ne ajute!
„Smerenia și dragostea, însușirile trăirii ortodoxe” – Sofian Boghiu
Jurnal Spiritual
