Omul modern – cea mai ieftină maşină

Omul modern,,Omul de astăzi transformă totul în “obiecte”, începând cu Omul însuşi. Privirea pe care fiecare o aruncă asupra lui însuşi şi asupra altuia nu are o dimensiune spirituală.

Omul nu mai este privit decât ca o “cărămidă”, neavând valoare decât ca o marfă. Bolnav fiind, el este privit ca un obiect, redus la membrul sau sau organul bolnav; el este un rinichi, un ficat, un femur sau un stomac, şi aceste elemente, la rândul lor, nu sunt privite decât ca mecanisme care nu-şi mai îndeplinesc funcţia.

Pământul şi Cosmosul întreg, aservite în mod radical, epuizate, reconstituite chimic, dar distruse în ” sufletul lor viu”, devin sterile.

Lumea aceasta este una a labirintului, a Arborelui care a rupt legătura cu sămânţa sa.

Omul, neinspirat de Cuvânt (Hristos), proiectează asupra tuturor lucrurilor care-l înconjoară propria-i lipsă de semnificaţie, în sensul etimologic al acestui termen; căci, în ochii săi, el a compensat acest gol printr-o exaltare a eului, ce va face obiectul une altei şi altei căderi. (Pr. Petru Munteanu)

Asistăm la orbirea spirituală a omului modern care nu mai are capacitatea de-a recunoaşte în minunile Lui Iisus Hristos prezenţa dumnezeirii Lui, de-a crede în El şi a-L mărturisi ca fiind Mântuitor al omenirii, Care vindecă natura umană de păcat, boală şi moarte. Această orbire spirituală se manifestă  astăzi în multe forme: ateism sau ostilitate faţă de religie, nihilism sau indiferenţă faţă de valorile credinţei, secularizare sau diminuare a vieţii spirituale, până la uitarea de Dumnezeu şi de Biserică

Mai mare boală este necredinţa sau orbirea spirituală decât orbirea trupească sau fizică şi mai uşor se vindecă cineva de orbirea trupească decât de orbirea sufletească a necredinţei. Orbirea trupească împiedică pe cel care suferă de această boală să vadă soarele fizic şi frumuseţile acestei lumi pământeşti, însă orbirea duhovnicească împiedică pe cel stăpânit de ea să-L vadă pe Soarele dreptăţii şi Părintele luminilor, pe Hristos Domnul, Care a zis: “Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii” (Ioan 8, 12) şi “Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt” (Ioan 9, 5).

Orbirea sufletească sau duhovnicească este întunecarea minţii omului şi înrobirea lui prin tot felul de păcate sufleteşti şi trupeşti, care sunt boli ale sufletului şi care îl aruncă pe om în orbire şi nesimţire duhovnicească, iar trupul în diferite boli. Omul orbit sufleteşte trăieşte în uitare de Dumnezeu şi înrobit de grijile acestei vieţi pământeşti, nu se mai roagă, nu mai este milostiv şi nu-i mai ajută său “nu-i mai vede şi nu-i mai aude” pe cei din jurul său când aceştia au nevoie şi cer ajutorul lui.

Omul modern are sufletul lipit de partea materială a lumii acesteia şi nu de cea spirituală. Sufletul omului modern tânjeşte după mulţumirea provocată de o viaţă îmbelşugată, de bogăţie, de cumpărarea unor lucruri moderne în pas cu tehnica avansată. Mintea, sufletul, trupul lui, lucrează împreună pentru a obţine aceste satisfacţii materiale, omul modern a devenit ca un robot, ca o maşină, ca un obiect neînsufleţit.

Oare nu ştie că viaţa aceasta este trecătoare şi că mai important e cum ai grijă: de suflet, de partea spirituală a vieţii? Oare nu ştie că sufletul nostru preţuieşte mai mult decât toată lumea aceasta cu toate maşinile ei scumpe, cu toate palatele ei, cu toate hainele ei de firmă, cu toate locurile de distracţie şi desfrâu? ,,Ce va da omul în schimb pentru sufletul său?’’ (Mc. 8, 37). Dar are oare sufletul nostru aşa de mare valoare încât să nu poată fi răscumpărat de toată lumea aceasta cu toate bogăţiile ei? Are, pentru că, Mântuitorul nostru spune: ,,De ar dobândi omul toată lumea şi de va pierde sufletul sau ce va folosi? (Mc 8, 36).

Aşadar, sufletul nostru are o nemăsurată valoare, o mare cinste, mai mare decât valoarea tuturor bunurilor materiale şi mai mare decât cinstea tuturor dregătoriiilor lumii acesteia. Deci de ce oare nu înţelegem acest lucru, de ce ne comportăm ca nişte maşini, ca nişte obiecte neînsufleţite, unde e iubirea de Dumnezeu şi semeni care ar trebui să ne inunde inima şi să reverse şi în afară, pentru a o primi toţi din jurul nostru? De ce mulţi ,,călcăm şi peste cadavre’’ dacă este necesar pentru a ne îmbogăţi material, călcăm cu cauciucurile roţilor maşinii în care ne-am transformat, pe sufletele semenilor din jurul nostru, rănindu-le sub greutatea urii, egoismului, invidiei, mândriei, orgoliului, răutăţii, minciunii, falsităţii, etc.?

E trist, dar adevărat, aşa suntem, cele mai ieftine maşini din lumea aceasta, cele mai prost construite, care scârţie din toate încheieturile, pentru că doar iubirea este cea care le leagă pe toate, care le uneşte şi le face de nedeslipit şi de neînvins în faţa tuturor obstacolelor. Noi, cei mai mulţi, ne căutăm fericirea şi bogăţia în stilul modern de viaţă, nu căutăm să strângem întru noi toată bogăţia harului Lui Dumnezeu şi nu conştientizăm că iubirea este dispoziţia cea buna a sufletului, care-l face să nu mai dorească nimic din cele ce sunt afară de cunoaşterea Lui Dumnezeu.

Suntem maşini care rămânem în pană pe drumul vieţii, pentru că nu ne alimentăm rezervorul de la izvorul dragostei de Dumnezeu şi semeni, de la izvorul comuniunii, credinţei, de la izvorul solidarităţii, prieteniei adevărate.

Ce facem? Rămânem nişte maşini ieftine, sau devenim cei mai scumpi din lumea aceasta, devenim oameni cu suflet îmbogăţit duhovniceşte în care sălăşluieşte Harul Lui Dumnezeu?

Ceva s-a întâmplat cu noi, şi cu  cu ţăranii şi cu muncitorii şi intelectualii. Cred că ne-am schimbat fiindcă nu suntem mulţumiţi cu starea în care ne aflăm, nu ne mai mulţumim cu lucrurile simple, aşa cum se mulţumeau strămoşii noştri, ne dorim din ce în ce mai mult, am devenit iubitori de trai bun, am uitat că bunicii noştri mâncau cu bucurie pâinea făcută în casă, purtau haine şi încălţări modeste, îşi petreceau serile la lumina lumânărilor sau a lămpilor cu petrol, dar erau fericiţi. Ei îşi iubeau familia, îşi câştigau pâinea pe locurile strămoşeşti, îşi iubeau ţara şi neamul, erau mai uniţi, mai patrioţi, mai solidari atât în momente de bucurie cât şi de suferinţă.

Acum ne-am înstrăinat unii de alţii, suntem din ce în ce mai trişti, mai nefericiţi, ca să nu spun depresivi. Şi ne-am înrăit cei mai mulţi dintre noi, suntem din ce în ce mai insensibili şi mai indiferenţi la problemele celor din jurul nostru. Suntem egoişti, individualişti, fiecare îşi urmează propriul interes, nu mai poţi avea încredere în oamenii de lângă tine, nu mai poţi să fii o carte deschisă, pentru că nu ştii cui îţi spui durerea şi necazul, unui prieten sau unui om care poartă o mască.

Şi nu mai avem credinţa bunicilor noştri, a strămoşilor noştri, care îşi puneau nădejdea în mila şi voia Lui Dumnezeu, nu îşi făceau griji pentru ziua de mâine, ştiau că are grijă Bunul Dumnezeu să nu le lipsească pâinea de pe masă sau cele de care aveau nevoie. Nu ştim să ne mai bucuram de mirosul încântător al unei flori, de imensitatea unui cer albastru şi senin, de verdele crud al ierbii, de zâmbetul unui copil, de sunetul ploii, de trilul unei păsărele, etc.

Şi toate acestea ne fac mai urâţi nu numai sufleteşte ci şi trupeşte, de aceea nu avem chipurile luminoase şi frumoase, ci chipuri întunecate de tristeţe, deznădejde, dezorientare, de aceea suntem ca nişte maşini ieftine cu motorul obosit şi vopseaua scorojită.

Ar fi minunat să ne mulţumim cu o viaţă simplă, cu o viaţă pe care să ne-o trăim mai mult pentru a ne hrăni sufletul cu bucurii duhovniceşti şi nu pentru a fi într-o continuă goană pentru plăceri lumeşti. Dacă nu ne-am complica viaţa cu orgoliile noastre, cu agitaţia noastră, cu modernismul societăţii actuale care este o societate de consum exagerat, dacă am vrea să trăim cum trăiau strămoşii noştri, cu simplitate, cu demnitate, cu credinţa că trebuie să se mulţumească cu puţin în viaţă, dacă nu am mai vrea să trăim după moda lumii de astăzi, dacă nu am imita tot ce apare nou, chiar dacă acest nou nu ne este de folos, ci dimpotrivă, am fi nişte oameni înţelepţi şi fericiţi. Acolo unde există simplitate există şi înţelepciune, pace, linişte, nădejde, speranţa şi credinţa că Bunul Dumnezeu le rânduieşte pe toate după o judecată dreaptă, că Bunul Dumnezeu ne ajută să răzbatem pe toate drumurile vieţii oricât de întortocheate ar fi ele.

Ar fi minunat dacă ne-am trăi viaţa cu simplitate, aşa cum şi-au trăit-o şi strămoşii noştri, în bordeie sub pământ, fără lumină, fără căldură, fără mâncare sofisticată, fără haine de firmă, fără tehnică şi tehnologie, în armonie cu natura. Trăiau simplu, dar erau fericiţi, erau credincioşi cu nădejde că Bunul Dumnezeu îi va ajuta să aibă pe masă pâinea cea de toate zilele.

Acum noi trăim în condiţii de viaţă moderne, dar sufletul ne e tot trist, fiindcă nu ştim ce ne dorim de la viaţă, suntem lipiţi cu inima de partea materială a lumii acesteia şi nu de cea spirituală, nu ştim să ne mai bucuram sufletul cu mici plăceri care nu ţin de material (să petrecem mai mult timp în natură, să citim o carte, să pictăm un tablou, să scriem o poezie, sa mergem într-un pelerinaj, etc.)

Tot mai mulţi dintre noi am devenit sclavii lumii moderne, nu mai suntem precum creştinii de odinioară, îmbogăţiţi sufleteşte, cu adevărat fericiţi, fiindcă Dumnezeu le-a umplut inima de fericire şi veselie. Nu mai conştientizăm, că doar ,,omul plin de virtute este cu adevărat fericit, fiindcă aflându-şi odihna în pacea sufletului, rămâne netulburat şi străbate viaţa în pace, împlinindu-şi cu râvnă şi iubire îndatoririle sale. Lucreză binele, frumosul, dreptatea, caută adevărul şi osteneşte cu însufleţire pentru a-l face să stăpânească. Sufletul lui se desfată în lucrările lui, fiindcă acestea sunt bine plăcute Lui Dumnezeu. Veşnic se luptă pentru împlinirea binelui şi se străduieşte din toate puterile să-l arate în toate împrejurările şi tuturor de folos. Frumuseţea negrăită a binelui desăvârşit i-a robit sufletul şi i-a stăpânit inima. Zi şi noapte se gândeşte ce este vrerea Lui Dumnezeu, ce este binele, lucrul bine plăcut şi ce este desăvârşirea; în cererile sale către Dumnezeu el se roagă fierbinte pentru statornicirea binelui. Cheamă în cele ce face ca ajutor şi sprijinitor al său puterea dumnezeiască ca să poată împlini negreşit faptele cele bune dictate de inima sa. Doreşte frumosul, pentru că numai pe acesta l-a iubit şi pentru că în lucrarea lui se îndulceşte şi în el se află răsplata muncii sale; doreşte binele, pentru că inima sa spre el tânjeşte şi în el se simte împlinită, doreşte adevărul, pentru că adevărul este ceea ce fiinţează cu adevărat, adevărata existenţă şi pentru că binele îl atrage; creştinul cel adevărat ce urmează cu adevărat virtuţii este cu adevărat un om fericit.’’ (Monahul Teoclit Dionisiatul)

Concluzionând pot spune, că în ultima perioadă am devenit un popor profund nefericit, suntem tot mai nemultumiţi de starea în care ne aflăm, mai comozi, mai indiferenţi, mai mânioşi, mai trişti şi mai depresivi şi tot mai mulţi trăim starea ,,Noaptea sufletului’’ şi nu mai reuşim să ne găsim liniştea şi fericirea. Este nevoie de o nouă revoluţie spirituală pentru a-L redescoperi pe Dumnezeu’’ şi pentru a trăi starea de ,,trezvie’’, starea în care putem ,,să acţionăm asupra întregii noastre vieţi ulterioare şi începutul a tot binele ca temelie a îndumnezeirii’’

Trebuie să ne rugăm mai mult, rugăciunea ,,să ţâşnească din inimă ca un izvor dătător de viaţă, dintr-o sfântă apă vie” aşa cum spune Sf. Teofan Zăvorâtul, pentru a ne putea vindeca, psihic, moral şi fizic şi să avem nădejdea şi credinţa că, deşi ,,a fost o vreme când am umblat în întuneric’’ putem deveni fericiţi, fiindcă ştim că ”ni s-a dat toată puterea, în cer si pe pământ” şi trebuie sa avem curaj, pentru că Mântuitorul ne-a îndemnat: “Îndrăzniţi! Eu am biruit lumea!”

Să ne rugăm Domnului Iisus Hristos să ne dăruiască puterea de a căuta mântuirea sufletului mai mult decât orice bogăţie din lumea aceasta, adică să dobândim Împărăţia iubirii şi fericirii veşnice a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, să ne ajute să nu mai fim nişte maşini ieftine, ci oameni după chipul şi asemănarea cu Dumnezeu! Amin!

Editat Toma Cristina

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here