Omul este cu atât mai deschis pentru altul cu cât este mai gata să se dăruiască pentru semenul său

0
165

omCreatorul a sădit în firea omului o sete nestinsă după viețuire împreună cu semenii săi și dăruire pentru alții. De aceea, păstrarea existenței omenești și împlinirea ei totală se poate face numai prin împărtășirea frățească din bunul comun – spiritual și material – agonisit de toți și prin dăruire largă pentru semeni, adică prin solidaritate umană. Alături de setea după Dumnezeu, generozitatea constituie o a doua trăsătură caracteristică și fundamentală a ființei sale, omul se deschide semenului și se dăruiește pentru binele lui fiindcă vede într-însul pe un purtător al „chipului lui Dumnezeu”. Afirmarea vie, adică prin fapte, a iubirii de aproapele prin dăruirea de sine pentru altul este condiția manifestării iubirii față de Dumnezeu, fiindcă – după logica ioaneică (I Ioan 4, 20) – nu putem iubi pe Dumnezeu, pe care nu-L vedem, dacă nu iubim pe aproapele nostru, pe care-l vedem.

Omul își păstrează și manifestă omenia autentică numai prin generoasa dăruire de sine pentru altul.

Ea atinge treapta cea mai înaltă atunci când omul a realizat acea stare de spirit, în care socotește că în semenul său se cuprinde toată lumea. Scriitorul A.P. Cehov spunea printr-un personaj al său: „Omului nu-i trebuie conacuri și nu-i trebuie trei coți de pământ, ci tot globul pământesc, natura toată, pentru ca să-și poată manifesta nestingherit aptitudinile și particularitățile unui spirit liber”. E exprimată aici pregnant o profundă trăsătură a omeniei autentice: setea de a cuprinde pe toți oamenii. Omul este cu atât mai deschis pentru altul cu cât este mai gata să se dăruiască pentru semenul său, cu cât și-a păstrat mai întreagă omenia sa autentică. Bucuria dăruirii de sine pentru altul rezidă în satisfacția că ai săvârșit o faptă bună, în care ai răspuns cu o fărâmă de recunoștință la marele act divin de dăruire pentru toate și mai ales pentru om.

În epoca noastră, este deosebit de importantă dezvoltarea și cultivarea individualității în raport cu celelalte individualități, deci cu omenirea întreagă. El pune accentul principal pe omenie, care nu se poate concepe și exercita decât în raporturile oamenilor între dânșii. Așadar, omenia este inoperantă într-un individ izolat și nu se poate manifesta decât în comuniune cu altul, ca principiu al solidarității umane. Interdependența din câmpul vieții omenești, rânduită cu înțelepciune de Dumnezeu, implică în chip firesc și logic necesitatea cooperării solidare în toate cele ale vieții.

Mihai P.

Mai multe articole pe aceeaşi temă puteţi citi aici

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here