Omul – Cununa Dumnezeiască a Făpturii

0
128
omulOamenii socotesc că sunt ceva de seamă – spune părintele Tadei – pe când, de fapt, omul este un nimic. Vlădica Nicolae spune: „Ce este omul? Un sac de carne stricată, nimic mai mult. Nimic.” Fire necugetată. Nu înțelege că este un „palavragiu,” că este o armă în mâinile duhurilor căzute.

Domnul face cu noi ce voiește, dar ne-a lăsat loc de mișcare, ca să putem cugeta și să hotărâm dacă dorim sau nu binele. Duhurile au căzut mai înainte ca omul să fie zidit, cu multe veacuri înainte. Nu toate duhurile și-au păstrat locul. Omul este cununa Zidirii. A fost plăsmuit cel din urmă dintre toate cele plăsmuite. A fost plăsmuit spre a fi stăpânul lumii materiale, ca toate să i se supună…

Lumea materială, cosmosul, nu a fost în starea aceasta.

După cădere a devenit grosolană și stricăcioasă. Dar chiar și grosolană și stricăcioasă are totuși frumusețea ei… Da… Strămoșii noștri erau nemuritori. Ei nu erau legați de timp și spațiu, precum suntem noi astăzi. Vedeți, se mișcau iute ca gândul. După cădere, totul s-a stricat. Dumnezeu, fiind tot Dragoste, a știut că întreaga făptură zidită gânditoare nu va putea să-și păzească starea și a lăsat vreme, de la Facerea lumii până la Înfricoșata Judecată, vreme ca făptura gânditoare să-și vină în fire, să se întoarcă în sânul Părintelui său, să fie cuprinsă în Binele Desăvârșit, în Dragostea Desăvârșită. Dar iată, oamenii prețuiesc mai mult răul decât binele.

Firea căzută!… cugetă mai lesne răul decât binele.

Dar când omul cugetă răul nu are pace, nici liniște din pricina acestor gânduri.

Cât de mare este căderea noastră! Un dezastru. Înfricoșător! Nu ne putem veni în fire, nici nu putem face nimic de la noi înșine. Noi, îndeobște, nu înțelegem cum ne chinuie duhurile căzute. Credem că sunt gândurile noastre. Ne chinuie pizma, ura, răutatea. Ea este tiranie peste tiranii. Sufletul nu vrea, dar nu se poate izbăvi. De mic se deprinde cu ea, și aceasta prinde rădăcină puternică și adâncă. Acum trebuie să o smulgem din noi. Trebuie să te preschimbi în dragoste. Să fii cu desăvârșire liniștit și împăcat. Nu este ușor, vedeți ce cădere înspăimântătoare este căderea omului?

Omul nu poate nimic singur, fără ajutorul lui Dumnezeu.

Crede că știe ceva. Firea căzută! Totul i se descoperă din veșnicie. Pretutindenea sunt taine ale lui Dumnezeu. Suntem înconjurați de taine. Suntem o taină uriașă și pentru noi înșine. Nu știm ce suntem. De unde am venit? Încotro ne îndreptăm? Ce este această ființă care cugetă, se mișcă și spune unele lucruri pe care le știe? Ce a auzit de la cineva, îl cugetă, i-a venit în minte. Face ceva, nici el nu știe cum. Ce este taina aceasta din lăuntrul lui? Cum lucrează în el organele interne fără voia lui, și în chip desăvârșit? Iar el tulbură toate cu gândurile lui.

Există gânduri ale noastre și gânduri care ne vin din afară?

Se strecoară din toate părțile. Razele de acțiune ale gândurilor sunt în toate părțile. Dacă ni s-ar descoperi acestea… este o mreajă înfricoșătoare! Și fiecare are o stație radio în el. Omul este un aparat mult mai precis decât o stație radio, decât un televizor, numai că funcțiile i s-au stricat. Ce ființă precisă este omul! Cât de înaltă! Dar noi nu știm să prețuim acesta. Nu știm să ne conectăm la Izvorul vieții, să simțim bucuria vieții. Însă, vrăjmașul… ne supune întotdeauna…

Domnul a descoperit Cuviosului Antonie cel Mare raza de acțiune a gândurilor care ne înconjoară. Și când a văzut, Cuviosul a suspinat: „Doamne, cine poate să treacă de acestea?” Și a auzit un glas: „Numai cei smeriți și blânzi.” De ei, nici nu se vor atinge acestea. Sunt alipiți numai de pace, de liniște, de razele lucrării dumnezeiești, semn al puterii desăvârșite a lui Dumnezeu. Nu se alipesc de cele rele.

Citește și: https://jurnalspiritual.eu/cum-iti-sunt-gandurile-asa-iti-este-si-viata-parintele-tadei-de-la-vitovnita/

”Cum îți sunt gândurile așa îți este și viața” – Stareţul Tadei de la Mănăstirea Vitovniţa

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here