“Omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului”

Parintele-Cleopa-9Ia să-mi spuneţi mie unde eraţi voi cu 100 de ani în urmă? Să-mi spuneţi acum repede! Să vedem. Dar unde o să fiţi peste 100 de ani? Ştiţi? Vedeţi să nu ştiţi nici unde eraţi, nici unde mergeţi? Ce-a spus Mântuitorul Apostolilor? Voi nu ştiţi de unde veniţi şi unde mergeţi. Eu ştiu de unde vin. Eu vin de la Tatăl şi merg la Tatăl. Deci băgaţi de seamă, noi suntem călători şi străini. Aţi văzut la Psaltire? Că nemernic sunt Eu pe pământ şi străin ca şi toţi părinţii mei.

Vezi că a răsărit soarele? Şi ştii că n-are încotro, merge la apus. Aşa şi noi: îndată ce-am răsărit prin naştere, mergem în fiecare clipă spre groapă. Ziua naşterii dă mâna, încă de la naştere, cu ziua morţii, că nu avem unde călători. Ne-am născut ca să murim. Înţelegeţi? Lege veşnică pusă de Dumnezeu între oameni.

Dacă noi în călătoria asta a noastră facem ceva bun, ne ducem la o bucurie şi la o fericire fără margini. Dacă în călătoria asta ne legăm cu lucrurile lumii şi facem rău şi murim nespovediţi şi în păcate, ne ducem la o muncă care n-are sfârşit. Dumnezeu ne-a adus în viaţă tocmai pentru asta, ca să avem când ne pregăti în puţina viaţă pe care o avem pe pământ.

Ce ne rămâne de pe pământ? Bogăţia? Cinstea? Viaţa? Tinereţea? Bucuriile lumii? Ce este care nu-i vis şi umbră? Nu ştii că mai deunăzi erai un copilaş? Nu vezi un copilaş mic care acum a răsărit? Aţi auzit ce spune Scriptura? Omul ca iarba, zilele lui ca floarea campului, aşa va înflori.

A răsărit o floricică; creşte floarea mai mare. Apoi gata, se mărită, se însoară, numai apare toamna pe cap, cum a apărut la mata şi la mine. A început a se înălbi barba, părul. Gata! Patru anotimpuri are viaţa noastră. Primăvara este copilăria; vara este tinereţea, toamna este bătrâneţea. Şi iarna gata; este sfârşitul aproape!

Deci aşa în felul acesta, gândindu-ne noi că suntem trecători şi străini, în fiecare zi să facem ceva bun. Mântuitorul spune în Evanghelie: Nici pentru un pahar cu apă rece dat in numele Domnului, nu-ţi vei pierde plata ta. Am să dau un pahar de apă rece; dar dacă pot să-i dau şi altceva, este şi mai bine. O bucăţică de pâine; dacă nu, un bănuţ; dacă nu, o mână de făină; dacă nu, un ou; dacă nu, ceva în fiecare zi să te înveţi să dai, că acolo nu ţi le mai fură nimeni. Şi ce facem rău şi ce facem bine, le trimitem înainte. Auzi ce spune Evanghelia? Faceţi-vă vouă comori unde furii nu le fură, şi rugina nu le strică, şi molia nu le roade; că unde va fi comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră.

Vezi când mergi la un drum departe? Poate ai să călătoreşti 100-200 de km, femeia îţi pune în rucsac de acasă cele ce-ţi trebuie de drum: „Măi, omule, ţi-am pus schimburi, poate transpiri; ţi-am pus mâncare, ţi-am pus un cuţit, ţi-am pus o sticlă de vin sau de apă; ţi-am pus o lanternă, ţi-am pus o lumânare, ţi-am pus un chibrit, ţi-am pus acolo să ai un ban de cheltuială! De toate ţi-am pus”.

Şi când stai la popas, ce găseşti în rucsac? Nu găseşti ce-ai pus? Mult, puţin. Poate ţi-ar mai trebui multe: „Măi, dar prost am fost! De ce n-am pus eu tot ce-mi trebuie de acasă? Aici n-am de unde să mai iau. Aici nu-i soţia, nu-i casa, nu-i averea, nu-i nimic”.

Şi când stai la popas, ce găseşti în rucsac? Nu găseşti ce-ai pus? Mult, puţin. Poate ţi-ar mai trebui multe: „Măi, dar prost am fost! De ce n-am pus eu tot ce-mi trebuie de acasă? Aici n-am de unde să mai iau. Aici nu-i soţia, nu-i casa, nu-i averea, nu-i nimic”.

Aşa-i şi pe drumul cerului. Ai trimis o metanie cu lacrimă, ai trimis o rugăciune, o milostenie, o facere de bine, o răbdare cu mulţumită în boală în faţa lui Dumnezeu; ai trimis o spovedanie curată, ai trimis citirea unor cărţi sfinte. Ce-ai făcut tu pentru suflet, acolo le găseşti. „Măi, dar eu credeam că astea s-au uitat!” Nu se uită. Că de la botez avem doi îngeri. Avem un înger rău de umărul stâng şi un înger al dreptăţii, de la ceata stăpâniilor, din cer pe umărul drept.

Unul scrie cele bune; celălalt, cele rele. Nu numai ce-am făcut rău, ci şi ce-am gândit. El îţi dă gând rău şi dacă vede că-l primeşti, scrie. „În ziua cutare, în ceasul cutare, a primit gândurile mele cele rele pe care i le-am dat eu”. Şi el scrie acolo. Când te duci la vămi, ai să întrebi: „Măi, de unde ştie ăsta?” Pentru că el are scris tot. Dosare, că ăsta-i contabil grozav. Scrie tot. Nu poţi zice nimic.

Ai văzut Sfânta Teodora când trecea prin vămi: „Mă minunam foarte când am ajuns la vama beţiei, că dracii îmi aduceau aminte de toate paharele de rachiu şi de vin pe care le-am băut în viaţa mea. În ce zi, unde şi cu cine”.

Că dracii sunt putere nălucitoare. Te îndeamnă prin cumnaţi, cuscri, nepoţi, veri. „Cumetre, dar n-ai băut cu mine? Nu ne-ai pus lăutari să ne cânte? Dar n-ai chiuit şi ai bătut din palme după ce te-ai îmbătat?”

Dracii au scris tot. Ei, dacă am şti ce contabil avem noi! Vai de mine! Nu rămâne nimic nescris. Da, mamă…

Sursa “Ne vorbeşte Părintele Cleopa” – vol.8

[fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here