Omul are în sine dimensiunile intenției divine

0
138

cerDupă cum unii ridică până la Cer valoarea omului, alții caută să-i coboare până la pământ însemnătatea sa. Realizările sale fizice sunt, adesea, toată valoarea și nemurirea sa. Omul, în întregul lui, e din ce în ce mai necunoscut. De aceea, cei ce se mărginesc numai la cunoștința unilaterală, inevitabil ajung în înfundătura aroganței care nu știe nimic – ceea ce pățesc numai peticarii științei.

Ceea ce se petrece în mic, într-un om, se petrece și în mare, în omenirea întreagă. Ceea ce se petrece în microbiologie se petrece și în macrobiologie, în societatea omenească: cu deosebirea că o mică strâmbare dintr-un ins, cu întinderea și lungimea de vreme, poate da între oameni o rătăcire cum nu s-a mai pomenit. De la faptul neînsemnat că unuia, investit cu putere, i s-a strâmbat mintea, e cu putință să se ajungă la izgonirea a milioane de oameni de sub ascultarea lui Dumnezeu.

Faptul că din partea Sa, Dumnezeu a făcut totul pentru om, până și jertfa Sa de pe cruce, dovedește că omul are preț imens, necrezut de mare. Omul are dimensiunile intenției divine: centrul și sinteza creației Sale, lumea văzută îmbinată cu lumea nevăzută.

Iată de ce suntem datori a viețui potrivit acestei intenții divine, adică să trăim deodată și ca persoane văzute, și ca persoane nevăzute; căci omul are valoarea arătată de jertfa de pe cruce. Când omul trăiește în adevărata lui valoare, e subiect de istorie, pe când dacă renunță la dimensiunile sale divine, ajunge obiect de istorie, în rând cu oricare dintre obiecte; nu mai poartă un nume, ci poartă un număr.

Deci, ce poate să însemneze coborârea omului la simpla valoare economică, decât o degradare a lui în rândul animalelor, care se vor sălbătici și-și vor împinge conducătorii până la marginile nebuniei. Asta înseamnă treaba unuia, care ar încovoia crinii în gunoi, prețuind mai mult gunoiul decât mirosul crinului.

Pentru o alunecare a omului de la nume la număr, au să dea seama toți înzestrații lui Dumnezeu, cei cu daruri, cu răspunderi, cu măriri, cu puteri și cu tot felul de haruri. Oamenii sunt oile cele mai greu de păstorit. Nu sunt toate oi, mai sunt și berbeci și țapi; asta pentru că în veacul acesta, oile sunt amestecate cu caprele.

Părintele Arsenie Boca – Mare îndrumător de suflete din secolul XX

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here