Omenia – Facerea de bine şi mărinimia (III)

0
223
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

OmeniaBinele făcut de ochii lumii – binele cu zurgălăi – nu-şi merită numele. Facerea de bine numai atunci îşi merită numele când nu e cu socoteală ascunsă; când nu e făcută cu scop de câştig.

Poporul spune: „Fă binele şi dă-l pe apă.” Nu-ţi poţi face griji cu soarta lui: undeva va trage el la mal şi va da roade.

Omul de omenie face binele şi uită că l-a făcut: „Când dăruieşti, uită; când ţi se dăruieşte, nu uita, în veac.” Mila nu cunoaşte deosebire între buni şi răi: „Milostiv cu cel rău de eşti, omenia cinsteşti.

Mărinimia

 Cel care nu e în stare să uite răul pe care i l-a făcut altul şi abia aşteaptă să-şi vadă adversarul la greu, ca să-i răsplătească răul cu rău, e un om mic, om pământesc. Un astfel de om nu se poate socoti în rândul oamenilor de omenie.

Omul de omenie are inimă mare! „Când îţi cade-n mână potrivnicul tău” – spune el – „nu gândi la pedepsirea lui, ci la îndestularea lui şi la îndreptarea lui.” Şi iarăşi: „Braţul ce nu dă moarte când poate, multe poate.” Inima omului de omenie e logodită cu iertarea: „Iertarea poartă-o-n sân, ca s-o ai la îndemână,” spune omenia.

Capacitatea de a ierta îl înnobilează pe om: „Cel puternic, când iartă, atunci puternic s’arată.”

“Omenia şi frumuseţea cea dintâi”, George Racoveanu

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here