Invenţii care au schimbat lumea, din antichitate -Olăritul (6000 î.H.)

0
636

OlaritOrice comunitate are nevoie de recipiente. Vânătorii şi culegători Paleoliticului aveau nevoie de ele pentru a strânge fructe de pădure. Noi ne ţinem în ele mâncarea şi băutura – ceşti, farfurii, căni, castroane, sosiere. La vremea revoluţiei neolitice, când oamenii semănau seminţe, culegeau grâne, măcinau cereale pentru a face făină, nevoia de recipiente de diferite forme şi mărimi s-a accelerat. Se puteau folosi tigve şi piei de animale, dar de timpuriu oamenii au început să ţeasă fibre naturali pentru a crea recipiente artificiale.

Olăria prezenta o serie de avantaje asupra împletiturilor. În primul rând, vasele din lut sunt impermeabile. Apoi, li se poate da forma dorită. Un dezavantaj constă în faptul că nu se pretează la modul nomad de trai. Olarii preferă anumite tipuri de lut şi ajung să ştie cum trebuie să lucreze cu lutul din partea locului.  În plus, este mai uşor să faci şi păstrezi olăria într-un mediu aşezat decât într-unul aflat în mişcare. De aceea nu este de mirare că olăritul s-a dezvoltat ca parte a revoluţii neolitice. Odată cu stabilizarea oamenilor şi apariţia primelor aşezări olăritul a fost unul dintre meşteşugurile inventate. Fără îndoială că, asemenea multor altor invenţii, întâmplarea a jucat rolul principal ; după ce au făcut foc pe pământ, oamenii au observat că suprafaţa argiloasă de sub foc s-a transformat mai târziu într-o crustă impermeabilă, asemănătoare unei farfurii mari. Poate că au păstrat chiar aceste „vase” obţinute întâmplător, gândindu-se că le-ar putea utiliza la vânturat. De aici mai era un pas mic până la iniţierea şi controlarea procesului prin luarea unui bulgăre de lut, frământarea, modelarea şi îngroparea lui în cenuşă la copt.

Cele mai vechi oale au fost făcute în două feluri. Unul era prin modelare. Se luau bucăţi de lut şi li se dădea o formă plată între dege sau cu un făcăleţ, apoi se lipeau prin presare unele de altele pentru a se obţine un vas. Metoda alternativă consta în rularea lutului în cilindri lungi şi subţiri, asemănători unor şerpi, aşa cum fac copiii când modelează plastilina, şi încolăcirea şerpilor pentru obţinerea unei oale circulare.

Încă de foarte timpuriu, olăria a fost decorată. Oalele din Neolitic aveau uneori inele decorative obţinute prin apăsarea cu unghia deget mare sau cu capătul unui os de pasăre. Olarii utilizau de regulă unelte simple de felul spatulelor pentru netezirea suprafeţei exterioare a unui vas, şi cu ele se puteau face şi tot felul de modele. Suprafaţa vaselor din cultura Grooved Ware, dezvoltată în Britania la sfârşitul Neoliticului, era adeseori elaborat decorată cu triunghiuri, V-uri şi zigzaguri în relief, care dădeau vaselor aspectul unor coşuri împletite.

Exista vopsea, şi multe vase erau decorate în culori. Modelele pictate erau adeseori forme geometrice: linii drepte, benzi şi zigzaguri sau, mai târziu, zone sau centuri de alte texturi. Ceramica minoică pictată realizată în Creta în jurul anilor 1700-1400 Î.H. includea imagini elaborate ale unor păsări, peşti, alge şi caracatiţe şi arată gusturile şi preocupările unei civilizaţii iubitoare de natură. Ceramica greacă clasică realizată În jurul anului 500 Î.H. era şi ea adesea picturală, înfăţişând scene amănunţite şi foarte realiste din miturile şi legendele greceşti.

De la bun început, olarii au îndeplinit mai mult decât sarcina de a produce recipiente utile. Ei făceau cu siguranţă căni, pocale, blide, urcioare, castroane şi amfore (recipiente pentru vin) pentru uzul domes¬tic de zi cu zi. Dar ştiau, de asemenea, că produsele lor aveau şi un rol cultural, erau un mijloc prin care o comunitate îşi putea arăta sieşi, precum şi vecinilor, ce fel de comunitate este. Vasele de ceramică reprezentau o declaraţie de identitate şi autopercepţie. În casele de piatră din Neoliticul târziu construite la Skara Brae, în Orkney, se aşeza un dulap mare din piatră pe peretele din faţa intrării, aşa încât vizitatorii să fie numaidecât impresionaţi de splendidele oale Grooved Ware şi de celelalte vase puse la vedere pe rafturile din piatră.

Vasele mai distinctive şi mai frumoase create în Epoca Bronzului şi mai târziu erau adeseori râvnite de membrii altor comunităţi şi au devenit importante articole de schimb. Ele ne povestesc lucruri importante despre cei ce le-au realizat. Cele mai multe vase neolitice au fundul rotunjit, ceea ce arată că erau sprijinite de obicei pe pământ; aceasta ne spune ceva despre modul de trai al oamenilor care le utilizau. Pe la începutul epocii Bronzului oalele aveau deja fundul plat, indicând faptul că erau aşezate în mod normal pe suprafeţe plate, de pildă pe tăbliile meselor. Pocalele cu baza plată sugerează aşadar că proprietarii lor aveau mobilă.

Pe măsură ce priceperea olarilor a crescut, prin transmiterea cunoştinţelor de-a lungul generaţiilor au devenit posibile unele demonstraţii incredibile de măiestrie. Apogeul rafinamentului a fost atins în secolele al XVIII-lea şi al XlX-lea d.H. Ceramistul Josiah Wedgwood (1730-1795) a experimentat cu diferite tipuri de ceramică, dar a rămas cunoscut mai ales pentru invenţia sa care s-a bucurat de cel mai mare succes, ceramica de jasp, care are un fond verde sau albastru mat ornamentat cu portrete sau scene clasice în relief. Ideea a fost inspirată de magnificul vas Portland, o urnă funerară din sticlă aurită în timpul domniei împăratului Augustus. Ceramica de jasp a lui Wedgwood a fost cu adevărat un fe de omagiu adus acestui vas remarcabil, o nestemată a sticlăritului. Poetul John Keats şi-a adus propriul tribut vasului Portland în poemul din 1819, Odă unei urne greceşti, în care îl numea „copil de suflet al tăcerii şi-al timpului ce trece greu”.

Cea mai fină ceramică poate ajunge să simbolizeze o întreagă culturi Olăria Grooved Ware, ornată cu modele împletite, îndrăzneţe şi exotice a ajuns să simbolizeze civilizaţia care a construit Stonehenge-ul. Ceramica de jasp a lui Wedgwood este simbolul burgheziei engleze a secolului al XVIII-lea. Serviciile de ceai create de Cifrice Cliff, cu decoraţiile lor viu colorate în portocaliu, verde, albastru şi crem, aplicate pe vase de forme la fel de îndrăzneţe, au ajuns să simbolizeze populara mişcare art deco a anilor 1930. Şi, asemenea vaselor celor mai frumoase şi mai reprezentative din Antichitate, ceramica Clarice Cliff are o mare căutare în rândul colecţionarilor şi a devenit foarte scumpă.

Invenții care au schimbat lumea, Rodney Castleden

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here