Despre odihnă
Siluan Athonitul, în scrisorile către ucenici şi ucenice (care îi cereau sfat medical prin corespondenţă, neputând veni la Athos) citează adesea acest paragraf din Matei (11:28):
„ Veniţi la Mine voi cei osteniţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi odihni pe voi „.
Se remarcă opţiunea şi insistenţa lui Siluan Athonitul pe acest verset plin de sugestii terapeutice. El se referă la dimensiunea sufletească a odihnei. Dezvăluie secretul adevăratei refaceri. Totul rămâne actual pentru omul de azi, pentru cei bolnavi de osteneală cronică, pentru hipotimici. Aşadar, cum ne odihnim? Observăm două realităţi:
Odihna este mai importantă decât somnul.
Fără somn, omul poate trăi. Fără odihnă, nu poate trăi.
Inima are acele mişcări ritmice, sistolă şi diastolă: contracţia şi destinderea muşchiului inimii.
Inima se odihneşte după fiecare mişcare de pompare a sângelui. Ȋntâi se contractă, adică munceşte. Apoi se destinde, se odihneşte.
Omul este dependent de somn pentru că nu a descoperit odihna. Nu ştie să se odihnească.
La majoritatea oamenilor, somnul coincide cu odihna. Adică, pentru cine nu are la îndemână alt mod de a scăpa de osteneală, evident, recursul la somn este soluţia naturală, biologică, logică.
Dar există o mulţime de oameni care spun că sunt obosiţi, epuizaţi, extenuaţi – chiar în condiţiile în care dorm!
Odihna medicală
Există o odihnă prin antrenament medical şi alta prin sporire spirituală. Aşadar, o odihnă învăţată anatomic; şi alta învăţată religios.
Mircea Eliade (1907 – l986), în anii avântului său creator, a învăţat să se refacă doar după 3 ore de somn pe noapte. Graţie unui antrenament special, după 3 ore de somn din 24, el era perfect refăcut, cu mintea clară pentru lucrul său. Recuperarea neuro-musculară rapidă se poate învăţa. Există un „secret” medical şi unul sapienţial al acestui antrenament.
Odihna spirituală
Calinic de la Cernica (1787-l868), de la 21 de ani, nu a dormit niciodată într-un pat. N-a mai avut nevoie de pat moale şi bun trupului trecător. Calinic de la Cernica luase obiceiul să evite somnul în pat de pe la 17 ani. Dar acest mod devine constant şi definitiv după 21 de ani, după ce a avut primul extaz. De atunci, el n-a mai avut nevoie de somn şi de pat.
S-a constatat că aceia care au extaze nu au nevoie de somn. Iar trupul lor se reface perfect, şi neuronal, şi fiziologic (se resoarbe acidul lactic din ţesuturi musculare), fără somn. (Vezi cartea Metanoia, de Aime Marcel, 1986).
Sfântul Calinic avea nevoie doar de puţină odihnă. Se odihnea circa 15 minute, apoi continua contemplaţia isihastă. Se odihnea pe scăunelul isihast, nu în pat. El alterna deci rugăciunea cu odihna scurtă. Şi era mereu odihnit, într-o stare de vivacitate mentală şi de trezie deplină, pilduitor pentru toată obştea sa.
Somnul este totuşi o… faptă bună
Cum extazul este rar, odihna prin somn este firească.
Nu trebuie să te constrângi la veghe. Când îţi vine somn, să dormi. Părintele Teofil de la Sâmbăta zice: „Somnul e o faptă bună. Dacă ti-e somn, dormi. Faci o faptă bună „. Dacă trupul tău cere somn, nu-l chinui, nu-l frustra de o trebuinţă naturală.
Căci sunt şi oameni care încă nu au descoperit odihna filocalică şi atunci ei trebuie să doarmă.
Cum se învaţă odihna
Să observăm care sunt caracteristicile somnului, ca să le transferăm în planul „odihnei” controlate.
Ce se petrece cu omul când doarme?
1. Se întrerupe fluxul gândurilor. Asta este prima trăsătură specifică a somnului bun.
Aşadar, dacă şi în stare de veghe vom întrerupe fluxul gândurilor, pe anumite perioade, când suntem obosiţi, noi ne vom reface fără somn.
Ȋn somn, se micşorează numărul respiraţiilor pe minut.
Ȋn Rugăciunea minţii, în inimă survine acelaşi efect: micşorarea numărului de respiraţii. Rezultatul în plan psihic – este o destindere, o încetare a agitaţiei mentale ostenitoare.
Aşadar odihna este şi în funcţie de ritmul respiratoriu. Ȋn somn, acesta se linişteşte de la sine. În noera proseuche o ajutăm noi să se liniştească, repetând rar isihast.
2. Ritmul cardiac se încetineşte.
Ȋn starea de veghe, ritmul cardiac este de circa 70 de bătăi pe minut, 70 de spaime pe minut, aş zice.
Ȋn somn, inima îşi micşorează mult temerile. Ȋn contemplaţia isihastă, ritmul inimii este şi mai lent, de la sine. Nu dăm cifre, ca să nu accentuăm pe efecte fiziologice. Căci lucrarea are, în realitate, efecte mult mai mari: trecerea de simţuri la duh.
Liniştea medicală faţă cu cea filocalică
Stresul (cauza a circa 45% din îmbolnăvirile psiho-somatice) şi oboseala pot fi contracarate prin procedee filocalice. Asociate uneori cu cele medicale. Când bolnavul înţelege să fie şi pacientul şi penitentul, lucrurile se rezolvă mai lesne. „Liniştea medicală”, se obţine prin sofrologie. Termenul sofrologie înseamnă „armonia minţii”. Este corespondenml medical al Isihiei (hesycbia, înseamnă linişte).
Simetria între aceste domenii este tentantă. Lucrează pe stările de conştiinţă, şi prin procedeele ei specifice se poate remedia „conştiinţa patologică”, obţinând conştiinţa normală, sănătoasă.
Ea sugerează trecerea la „conştiinţa extinsă”, o stare asemănătoare cu „trezvia” sau stările niptice, în filocalie. Ceva mai mult decât „conştiinţa extinsă” sau „niprică” ar fi stările de supraconştiinţă, întâlnite doar în mistică. Ȋn rezolvarea unor probleme psiho-emoţionale care au la bază stresul sau epuizarea, se poate apela aşadar şi la „liniştea medicală”, produsă prin procedee cum ar fi cel numit training autogen. Stările alfa obţinute în sofrologie sunt complementare isihiei. Fireşte există deosebiri calitative, chiar terapeutic vorbind.
Acestea nu sunt simple „sugestii” de însănătoşire; ci sunt chiar activarea memoriei sănătăţii bazice, existente în om, dar perturbate de păcat, de viciu, de cumul de erori (înnăscute sau dobândite), de încălcarea legilor revelate.
”Psihoterapia isihasta”, Vasile Andru
 citează...){kind=link}