Oare cum ne purtăm noi cu sufletul nostru?

0
244
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

10Nu cumva l-am detronat din locul de mare cinste în care l-a aşezat Dumnezeu înlăuntrul fiinţei noastre? Nu cumva l-am izgonit la marginea preocupărilor, a grijilor şi a frământărilor noastre de toate zilele? Suntem noi atenţi cu adevărat la întrebările, la neliniştile, la nevoile şi la dorurile lui către lumină, către curăţie, către frumuseţe şi adevăr?

Rămâne să răspundă fiecare, în chip cinstit, cum se poartă cu propriul său suflet, de care – să ştie bine! – va da seamă înaintea lui Dumnezeu Care i l-a încredinţat! De obicei nu ne oboseşte niciodată necontenita trudă şi alergare după cele de trebuinţă pentru îndestularea trupului; pentru asemenea preocupări găsim şi timp, şi bani, şi energie, şi bună dispoziţie. Când însă este vorba de cele necesare pentru suflet, ne apar în cale mii de piedici. Nu avem timp să mergem la biserică şi nici măcar să ne aplecăm ochii asupra unei pagini din Cartea Sfântă. Nu avem bani ca să ajutăm pe săracii care au nevoie de sprijinul nostru şi nu avem nici energie, nici voinţă pentru a ne împotrivi ispitelor şi patimilor care ne asaltează.

Ne alarmăm la cel mai mic semn de boală a trupului şi alergăm îndată după doctori, după leacuri, dar suntem nepăsători la tremurul şi la suferinţă sufletului slăbănogit de nehrană şi lăsat în paragină. Ne întristăm foarte mult când pierdem o sumă de bani, un petic de pământ, o haină sau un prieten bun, dar nu ne sinchisim defel când pierdem sufletul, întinându-l cu noroiul minciunii, al răutăţii şi al desfrânării, al beţiei şi al celorlalte patimi.

Cu cât însă vom neglija, vom uita sau vom dispreţui mai tare sufletul şi nevoile lui, cu atât viaţa noastră va fi mai zbuciumată şi mai nefericită.

Ca să nu ajungem aşa, să ne rezervăm măcar o parte din energia şi puterea de muncă, din agonisită şi din timpul nostru pentru sărmanul suflet, pentru această comoară tăinuită, ascunsă de Dumnezeu înlăuntrul fiinţei noastre. Să ne aducem aminte de el cât mai des. Să-l eliberăm pe cât se poate din robia nedreaptă şi apăsătoare a trupului, a grijilor pătimaşe.

Să-i dăm înapoi dreptul de întâietate, rangul de cârmaci şi centru al fiinţei, al vieţii şi al preocupărilor noastre. Să-l ferim mai ales de tina păcatelor, căci sufletul este chipul lui Dumnezeu în noi. Purtăm în noi icoana Lui. Iar când păcătuim e ca şi când aruncăm în noroi icoana lui Dumnezeu.

Să-l curăţim de păcate prin baia lacrimilor lăuntrice ale pocăinţei şi ale mărturisirii adevărate; să-l hrănim cu lumina cunoştinţelor folositoare, cu simţămintele curate de milă, de dreptate şi iubire, ce înnobilează inima; să-l îmbărbătăm cu voinţă dârză de a face numai binele, care oţeleşte caracterul; să-l întărim cu rugăciunea, care ne pune în legătură cu Dumnezeu; să-l hrănim cu hrana cerească a Sfintei Împărtăşanii, ce ne uneşte pe deplin cu Hristos, Mântuitorul nostru.

Să ne apropiem, aşadar, cât mai mult de noi înşine, de sufletul nostru şi să-l îndemnăm la trezvie şi la săvârşirea tuturor faptelor bune, şoptindu-i în taină aceste cuvinte de sfântă îmbărbătare:

”Suflete al meu, suflete al meu, scoală, pentru ce dormi? Sfârşitul se apropie şi te vei tulbura, ci te deşteaptă, ca să se milostivească spre tine Hristos Dumnezeu, Care pretutindenea este şi toate le plineşte”.

”Smerenia şi dragostea, însuşirile trăirii ortodoxe”, Arhimandrit Sofian Boghiu

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here