Oare ce este fericirea? Oare când sunt oamenii fericiți?

Fericirea ca stare de permanenta

Fericirea ca stare de permanenta

,Fericirea este asemenea unui fluture, pe care, dacă alergi să-l prinzi, zboară mereu în jurul tău. Dar dacă stai nemișcat ți se așază pe umăr. Este plăcut ca în fiecare zi să te oprești și să spui: ,,Stai puțin, sunt binecuvântat! Este minunată viața mea! “(Ierom. Hrisostom Filipescu)

fericirea
fericirea

Cred ca numărul definițiilor fericirii este egal cu numărul oamenilor din lume. Pentru fiecare om fericirea îmbracă forme diferite, fiecare om trăiește fericirea în felul lui, unii o simt prezentă permanent înlăuntrul lor, alții o caută peste tot și nu o găsesc niciodată, sau dacă au găsit-o, ori nu au recunoscut-o și nu au poftit-o în casa sufletului lor, ori au poftit-o dar au alungat-o repede, rămânând fideli nefericirii.

 Fericirea este bogatie materiala?

Pentru unii oameni fericirea e direct proporțională cu bogăția materială și atunci ei trăiesc sentimente de fericire când nu mai au grija zilei de mâine din punct de vedere financiar. Pentru unii oameni, așadar, fericirea înseamnă să poți face cumpărături din magazine de firmă, pentru unii oameni fericirea înseamnă vacanțe în locuri exotice. Pentru alții fericirea ia forma unei cariere strălucite, a unui statut social ridicat. Alții sunt fericiți când se bucură de faimă și au lumea întreagă la picioare. Pe alții îi fac fericiți aspectul lor fizic plăcut și prietenia cu oameni frumoși în exterior. Pentru unii fericirea înseamnă distracție și petreceri fastuoase, înseamnă belșug și prosperitate.

Oare cum ar fi lumea dacă toți oamenii ar percepe fericirea doar ca pe o plăcere, doar ca pe o satisfacere a nevoilor trupești? Ar fi o lume oarbă spiritual, o lume profund nefericită, fiindcă adevărata fericire e cea  care îți umple inima de lumină, de iubirea divina.

Și cine sunt oamenii cu adevărat fericiți?

Sunt oamenii care împlinesc porunca iubirii. Sunt oamenii care au sufletul frumos ca o floare cu petale de dăruire, de prietenie, de comuniune, de solidaritate, compasiune, altruism, de credință, iubire, smerenie și nădejde. Parfumul florii sufletului lor îmbată cu aroma fericirii, mulțime de alte suflete. Fericirea acestor oameni este izvor nesecat de bucurie pentru semenii lor. Fericirea lor este direct proporțională cu fericirea pe care o dăruiesc aproapelui lor. Ei se simt cu adevărat fericiți când toți cei din jurul lor sunt fericiți și binecuvântați cu daruri frumoase și de folos de Bunul Dumnezeu.

Nadejdea in bunul Dumnezeu

Sunt oamenii care au mereu nădejde că Bunul Dumnezeu le este în orice clipă Tovarăș și Povățuitor pe cărarea vieții lor, sunt oamenii care își poartă demni și cu credință crucea sprituală pe drumul Golgotei lor, dorind astfel să fie adevărați următori ai Lui Hristos. Sunt oamenii care acceptă cu bucurie și momentele grele ale vieții, fiindcă trăiesc permanent starea de recunoștință și acceptarea voii Lui Dumnezeu. Sunt oamenii care nu își pierd niciodată pacea sufletească și molipsesc pe toți din jurul lor cu această pace aducătoare de armonie și fericire sfântă. Sunt oamenii pe care necazurile și ispitele nu-i întristează și nu-i doboară, sunt oamenii care nu își pierd niciodată credința și răbdarea, care rabdă cu răbdarea lui Iov toate necazurile, toate umilințele, toate nedreptățile.

Unii oameni privegheaza neincetat

Sunt oamenii care se roagă și priveghează neîncetat, care s-au învrednicit de virtutea rugăciunii sincere și curate care poate muta și munții din loc. Sunt oamenii care nu pot trăi fără rugăciune, aceasta devenind aerul, apa, hrana lor. Sunt oamenii care poartă pe ,,targa’’ rugăciunii lor pe toți semenii lor bolnavi trupește și sufletește. Sunt oamenii care cuprind în inima lor milostivă și iubitoare întreaga lume cu toate necazurile și problemele ei. Sunt oamenii care cu rugăciunea lor, precum o declarație fierbinte de dragoste aduc pe tronul inimii lor, Sfânta Treime. Sunt oamenii care au mereu un dor de Dumnezeu, sunt oamenii ai căror suflete cântă mereu balade de recunoștință pentru Domnul inimii lor. Sunt oamenii care Îl mărturisesc cu curaj și iubire cu întreaga lor viață pe Hristos Cel Înviat în inima lor. Sunt cei care trăiesc mereu în spațiul Învierii Lui Hristos, în spațiul în care se aude doar cântec armonios de iubire, aducător de lumină și fericire. Sunt oamenii din ochii cărora izvorăsc picuri de lacrimi dulci, duhovnicești ce alină orice  deznădejde. Sunt oamenii care niciodată nu alungă și întristează Sfântul Duh cu greșelile, păcatele și patimile lor.

 Simplitatea, cheia spre fericire

Sunt oamenii modești și smeriți care iubesc simplitatea. Sunt oamenii care sunt recunoscători pentru ceea ce sunt și ce au, sunt oamenii care nu râvnesc la darurile aproapelui. Acei  oameni  care nu cârtesc dacă au fost binecuvântați doar cu un talant și nu cu doi sau mai mulți. Sunt oamenii care mulțumesc în orice clipă pentru viața ca dar de la Dumnezeu. Astfel de oameni sunt cu adevărat fericiți când pășesc desculți prin iarba scăldată-n rouă, când privesc spre înaltul cerului la norii pufoși precum aripile de îngeri. Când ascultă triluri măiestre de priveghetoare, când rătăcesc pe poteci de munte, când respiră aerul îmbălsămat de parfum de flori gingașe. Sunt oamenii care atunci când privesc întreaga zidire a Lui Dumnezeu au inima plină de fericirea Raiului.

Când mai sunt unii oameni fericiți?

Când nu trăiesc sentimente de invidie pentru aproapele, când nu cunosc egoismul, când nu sunt stăpâniți de patima lăcomiei, și a slavei deșarte. Invidia  ne face nefericiți când aproapele nostru este fericit. Egoismul e prieten cu nefericirea, nimic nu mi se pare mai trist decât starea de singurătate și împietrire a inimii în care nu e loc pentru dăruire, pentru iubire.  Omul invidios sau omul egoist este un om cu suflet veșted, așa cum este o grădină cu flori care nu a fost udată și plivită de foarte mult timp. Lăcomia ne face nefericiți, fiindcă niciodată nu vom fi mulțumiți cu cele ale noastre, mereu vom fi triști. Mereu vom visa cu ochii deschiși la lucruri care nu ne sunt de folos duhovnicesc. Lăcomia ne deschide poarta spre spațiul în care verbul ,,a avea’’ e la loc de cinste și nu verbul ,,a fi’’. Și acest spațiu al consumului exagerat e un spațiu întunecos, e un spațiu al orbirii și morții spirituale.

Am fost fericita cand am iubit neconditionat

Am fost fericită când m-am simțit iubită necondiționat de oameni cu suflet frumos, care m-au acceptat așa cum sunt, cu toată mizeria mea sufletească. M-am simțit fericită când am reușit să trăiesc starea copilăriei, când m-am simțit ca un copil dornic de a aduce bucurie în jurul său, dornic de a dărui zâmbete și îmbrățișări fără nicio zgârcenie, fără nicio discriminare, dornic de a se juca și de a trăi într-o lume de poveste în care întotdeauna binele învinge răul.

M-am simțit fericită când am reușit să trăiesc starea blândeții și bunătății. Cel mai mult îmi doresc să fiu bună, blândă și iubitoare, dar reușesc atât de rar să fiu cu sufletul înveșmântat de iubire și bunătate și de aceea sunt foarte fericită când cu ajutorul Bunului Dumnezeu reușesc să alung departe de mine răutatea, când reușesc să fiu măcar pentru câteva clipe un ,,înger păzitor’’ cu aripi de iubire și lumină, pentru un semen al meu. Sunt fericită când e pace și armonie în sufletul și în jurul meu.

Fericirea si biserica

Îmi cresc aripi de fericire când ajung într-o biserică, într-o mănăstire în care reușesc să mă întâlnesc mai mult ca în oricare alt loc cu Mântuitorul Hristos. Sunt fericită când reușesc să merg înt-un pelerinaj, când cumpăr o icoană modestă, dar frumoasă, pentru mine sau pentru a o dărui cuiva, stiind  că acea icoană va binecuvânta și va ocroti casa în care va ajunge. Sunt fericită când cumpăr o carte, pentru mine sau pentru cineva care s-ar bucura dacă ar primi-o.

Sunt fericită când reușesc să umplu brațele sufletului aproapelui meu cu un dar oferit de mine necondiționat. Sunt fericită când reușesc să îmi alin dorul de persoane și locuri dragi, dragi sufletului meu. Sunt fericită când reușesc cu ajutorul Bunului Dumnezeu să îmi împlinesc un vis frumos folositor mie sau celor din jurul meu. Sunt fericită când trăiesc starea de recunoștință pentru toate binefacerile știute și neștiute. Pentru darul vieții,  pentru frumusețea creației care mă înconjoară și îmi face sufletul să cânte un cântec de iubire divină. Sunt fericită când oamenii dragi sufletului meu sunt sănătoși și împliniți sufletește. Sunt fericită când văd că în jurul meu se întâmplă și lucruri frumoase, aducătoare de speranță și nădejde într-un viitor mai bun.

 Fericirea si rugaciunea

Sunt fericită când reușesc măcar pentru câteva momente să îmi plec genunchii inimii la rugăciune și să Îl aduc pe Hristos, Domnul iubirii, in inima mea. Sunt fericită când lacrimi de pocăință îmi spală negreața sufletului meu și îmi înmoaie inima împietrită. Sunt fericită când vorbesc ca un copil, cu Tatăl Ceresc, sunt fericită când sunt în brațele Măicuței mele cerești.

Si atunci cand când cred cu toată tăria, fără nicio urmă de îndoială că în Cer am un Tată, am o Mamă, am un Frate, un Pieten un Tovarăș, un Mântuitor, un Ocrotitor.  Am Bunici, am prieteni sfinți și îngeri păzitori care mă iubesc necondiționat și îmi vin în ajutor atunci când strig la Ei să mă ajute să îmi port poverile. Să mă ajute să nu mă împotmolesc pe drumul mântuirii, să îmi aline durerea răutăților, nedreptăților și umilințelor provocate de unii dintre semenii mei.

 Fericirea si binecuvantarea

Sunt foarte fericită când primesc o binecuvântare de la un părinte, pe care îl consider vrednic următor al Lui Hristos. Când primesc acea binecuvântare sau un cuvânt de folos, consider că le-am primit de la Însuși Arhiereul și Învățătorul Hristos. Sufletului meu îi cresc atunci aripi de fericire și se înalță bucuros spre Cer, spre Acasă. Acum, când încerc să definesc fericirea, o bucurie sfântă îmi inundă inima. Mâine mă voi împărtăși pentru prima oară cu preacuratul Trup și cu dumnezeiescul Sânge al Lui Hristos în Biserica cea mai dragă sufletului meu.

 Transformarea omului inrobit de patimi, in om nou

Sufletul meu cântâ un imn de bucurie și recunoștință închinat Bunului Dumnezeu și Măicuței Sfinte, pentru împlinirea unui vis frumos care îmi întărește credința că voi reuși încetul cu încetul să pun început bun în viața mea. Aș vrea să trăiesc permanent starea sănătoasă a fericirii care îmbogățește sufletul cu bucurii spirituale, aș vrea să fiu izvor nesecat de fericire pentru aproapele meu.

Aș vrea, dar de la gând la faptă e uneori o prăpastie adâncă din care nu pot ieși la lumină dacă nesocotesc faptul că bucuria și fericirea adevărată se află în munca bine făcută, în înmulțirea talanților, dacă nu mă silesc să fiu smerită, bună, blânda. Dacă nu sunt curată cu inima, dacă nu însetez de adevăr și de dreptate și nu sufar  orice prigoană pentru dreptate, dacă mă rușinez cu Dumnezeu și nu-L mărturisesc mereu cu întreaga mea viață.

 Predarea voii noastre lui Dumnezeu

Să încercăm să ne predăm gândurile, inima și sufletul fericirii autentice, să deschidem larg brațele sufletului nostru ca să îmbrățișăm cu iubire întreaga lume, să purtăm mereu cu evlavie și iubire icoana Lui Hristos în sufletul nostru, să fim ucenicii și următorii Acestuia și atunci vom fi binecuvântați cu fericirea veșnică care nu se află în plăceri și desfătări lumești, ci în iubirea Lui Dumnezeu și în nădejdea în pronia dumnezeiască veghetoare asupra tuturor. Să ne străduim mereu să ne îmbogățim în Dumnezeu, pentru că așa cum a spus Sfântul Nectarie din Eghina, un astfel de om este ,,un om fericit, fiindcă a dobândit bogăția harului. Este un om fericit, fiindcă a primit arvuna slavei viitoare. Este un om fericit, fiindcă Domnul i-a pregătit moștenirea în Împărăția cerească’’.

Să nu ridicăm ștacheta fericirii prea sus ca să n-o putem atinge niciodată, să credem că:

Fericirea e soare luminos în suflet.
Fericirea e îmbrățișare caldă și zâmbet.
Fericirea e bucurie și speranță.
Fericirea e nădejde și credință.
Fericirea e iubire și iertare,
Fericirea e toleranță și acceptare.
Fericirea e adevăr și sinceritate.
Fericirea e prietenie și solidaritate.
Fericirea e modestie și simplitate.
Fericirea e cântec vesel de păsărele.
Fericirea e cer senin, pictat cu stele.
Fericirea e parfum de flori suave,
Fericirea e clipocit de cristaline izvoare.
Fericirea e urcușul pe cărări de munte.
Fericirea izvorăște din lucrurile mărunte.
Fericirea e gânguritul de copil.
Fericirea e mângâiere și alin,
Ce vindecă al inimilor suspin.
Fericirea e joc de copil sprințar.
Fericirea e cel mai frumos dar.
Fericirea e vis îndrăzneț împlinit.
Fericirea e suflet armonios, liniștit.
Fericirea e talant înmulțit, semenilor dăruit.
Fericirea e un nou talent descoperit.
Fericirea e conțiința împăcată.
Fericirea e viața smerită și curată.

Fericirea este altruism e altruism și dăruire

Fericirea e compasiune și milostivire.
Fericirea e întâlnirea cu Hristos,
Fericirea e întâlnirea cu omul pios.
Fericirea e rugăciune și comuniune.
e prețioasă amintire.
Fericirea e recunoștință și mulțumire
e Har sfânt, e veșnică minune.
Fericirea e lacrima eliberatoare.
Fericirea e motorul ce pune în mișcare:
Creativitate, hărnicie, curaj, motivație, voință,
Pasiune, abilități, talent, dăruire, perseverență.
Fericirea e zborul spre Cer, e al inimii Rai,
Fericirea e sentimentul cel mai frumos pe care poți să-l ai.

Fericirea e bucurie sfântă și iubire necondiționată.
Fericirea e starea inimii și a sufletului cea mai minunată!

Așa am definit eu sentimentul de fericire, voi dragii mei cum simțiți și trăiți fericirea?

Alte articole din aceeaşi categorie puteţi citi aici

Cristina Toma

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here