Oare când suntem orbi spiritual? (III)

1
237

sufletSuntem orbi spiritual când ne judecăm mereu semenii noştri. Nicolae Steinhardt a spus că noi ,,vedem cu toţii, buni şi răi, vedem bine, ba şi prea bine. Prea bine îi vedem pe ceilalţi, pe semenii şi vecinii noştri (pe alcătuitorii iadului nostru, zice Jean-Paul Sartre), vedem toate paiele din ochii lor, până la firicelul pe care natural ar fi fost ca marunţirea să-l fi apărat de furia noastră detectivă. Le urmărim – necruţători, neobosiţi, nesăţioşi – toate gesturile, în nadejdea că vom surprinde greşeli, păcate, turpitudini de care să ne înfiorăm, dobândind astfel dreptul să începem a striga cu glas înalt şi a dezlănţui oprobriul public împotriva lor; ori măcar niscaiva obiceiuri, manii, tabieturi în temeiul cărora să-i putem face de râs şi de ocară. Le aflăm cu exactitate contabilă abaterile toate, încă şi nevinovatele micuţe, neînsemnate devieri de la normă, ne sprijinim pe acest simţ al văzului, pe această acţiune scrutătoare a privirii, vigilenţa noastră neadormită şi vrăjmaşă o folosim spre a ne alimenta şi împrospăta ura, scârba şi zavistia şi apoi a statornici un fundament moral şi obiectiv propensiunii noastre fierbinţi către delaţiune şi făurirea atât de plăcutului şi mereu savurosului, inepuizabilului desfătător spectacol al suferinţei, prăbuşirii şi pieirii aproapelui nostru.’’

Suntem orbi spiritual când  tot ce e rău în sufletul nostru atribuim celor din jurul nostru, fiindcă dacă nu am fi oameni urâţi sufleteşte nu am vedea pe toţi, la fel ca noi, dacă nu am şti de ex. ce e invidia, nu am vedea pe un alt semen că e invidios, daca nu am fi egoişti nu am recunoaşte un om egoist, dacă nu am iubi noi minciuna şi falsitatea, nu am vedea măştile de care se folosesc semenii noştri în relaţiile cu noi şi cu alţi semeni, dacă nu am fi noi zgârciţi, nu am vedea când semenul nostu dăruieşte cu zgârcenie, dăruieşte fără iubire sau dăruieşte condiţionat,  dacă nu am fi noi leneşi nu am vedea când alţii îşi irosesc timpul vieţii lor, dacă nu am fi noi laşi nu am vedea laşitatea de care dau dovadă alţii, dacă nu i-am sluji noi diavolului, nu am vedea când altul s-a împrietenit cu acesta, deci aşa cum a spus părintele Munteanu Petru la o predică:  ,,vezi în cel de lângă tine tot ce ai tu în starea ta, tot ce trăieşti şi simţi tu.’’

Suntem orbi spiritual când purtăm măşti pe chipuri şi în suflete pentru a juca roluri diverse conform aşteptărilor celor din jurul nostru, când nu mai suntem noi înşine, când devenim actori talentaţi ce joacă roluri de personaje viclene false, ipocrite, când ne pierdem sinceritatea şi puritatea sufletească, când iubim mai mult minciuna şi nu luptăm pentru adevar şi dreptate. Într-o inimă mincinoasă nu are cum să sălăşluiască Harul Duhului Sfânt, acesta se sălăşluieşte într-o inimă curată şi smerită, într-o inimă spălată de lacrimile sincerităţii datorate recunoaşterii neputinţelor tale. Sfântul Nicolae Velimirovici a spus că: ,,Gândurile mincinoase şi cuvintele mincinoase, simţurile mincinoase şi faptele mincinoase fac mulţimea minciunilor care ne duc la nefiinţă, la înşelare şi la tăgăduirea lui Dumnezeu. De pe această cale, de la această răspântie de drumuri, nu poate fi întoarcere, fără cumplit cutremur în viaţa omului; atunci omul cade orbit la pământ ca şi Saul, iar Dumnezeu îl ridică din praf şi neputinţei îi deschide ochii şi-i arată calea pe care se poate întoarce

Suntem orbi spiritual când suntem invidioşi, mereu nemulţumiţi de tot şi de toate, când totdeauna găsim nod în papură la orice, cînd despicăm meru firul în patru, când suntem nemulţumiţi cu darurile noastre, când cârtim pentru modul în care am fost creaţi, când ne dorim darurile bune ale aproapelui nostru, invidia muşcându-ne cu poftă din sufletele şi inimile noastre, precum animalele de pradă flămânde, din  vânatul bogat. Suntem orbi spiritual, când orice bine al aproapelui ne mâhneşte la culme şi ne bucurăm de necazul semenelilor noştri, când suntem fericiţi doar când aceştia o duc rău şi sunt căzuţi la pământ, fără nici un sprijin şi ajutor. Zavistia (invidia) face pe oameni mai răi decât orice şarpe veninos, mai răi decât diavolul care urăşte oamenii, dar nu şi pe ceilalţi diavoli, invidiosul urăşte nu numai pe semenul care i-a pricinuit vreun rău sau supărare, ci şi pe semenul care nu i-a făcut nimic rău, ci poate dimpotrivă i-a făcut un mare bine. Invidiosul este un om care suferă de orbire sufletească, orbire ce duce la depărtarea de Dumnezeu, căci înăbuşă dragostea curată faţă de El şi faţă de aproapele.

Suntem orbi spiritual când adăugăm grijii zilei de azi şi grija zilei de mâine. Orbii spiritual uită că nu doar cu pâine se hrăneşte omul, ci cu tot cuvântul care vine de la Dumnezeu. Dar cum ar putea cuvântul să rodeasca, iar mai apoi să ne devină hrană, atât timp cât ne arătăm a fi spini, asemeni celor din parabola semănătorului, între care căzând sămânţa cuvântului dumnezeiesc, nu poate da rod, din cauza grijilor acestei lumi? Dacă nu am fi orbi sufleteşte, ne-am gândi că mâine ne va purta Dumnezeu de grijă, că ne va da putere să putem înfrunta toate greutăţile zilei de mâine, că ne va scoate în cale oameni care să ne ajute, că ne va ajuta să nu fim îngenuncheaţi de probleme, fiindcă ne iubeşte şi nu ne va lăsa să ne chinuim cu lipsuri de tot felul.

Suntem orbi spiritual când nu coborâm din înălţimile trufiei noastre Dacă am coborî din înălţimile trufiei noastre, ne-am vedea sărăcia sufletească, am vedea că sufletele noastre sunt măcinate de înfricoşătoarea boală a păcatului şi am conştientiza că toate bogăţiile noastre, toate casele, toate palatele noastre, toate lucrurile noastre sunt pământ, cenuşă, umbră şi fum, am conştientiza zădărnicia bunătăţilor şi plăcerilor omeneşti, nu am mai pune preţ pe statut, pe mărire, pe slavă deşartă, nu am mai fi aşa snobi şi cu nasul pe sus,  am conştientiza că toţi murim şi nu putem stăpâni lumea în care trăim, am conştientiza aşa cum spunea Sfântul Ioan Gură de Aur, că toţi ,,cei care se mândresc cu faptele lor cele bune şi nu au credinţă în Dumnezeu se aseamănă cu oasele morţilor îmbrăcate în haine frumoase, dar care nu îşi dau seama de frumuseţea lor.’’

Suntem orbi spiritual când nu iubim simplitatea şi nu avem pace în suflet. Sufletul orbului spiritual nu poate avea pace. Pacea lăuntrică e rodul unei vieţi trăite cu simplitate. Ar fi minunat să ne mulţumim cu o viaţă simplă, cu o viaţă pe care să ne-o trăim mai mult pentru a ne hrăni sufletul cu bucurii duhovniceşti şi nu pentru a fi într-o continuă goană pentru plăceri lumeşti. Dacă nu ne-am complica viaţa cu orgoliile noastre, cu agitaţia noastră, cu modernismul societăţii actuale care este o societate de consum exagerat, dacă am vrea să trăim cum trăiau strămoşii noştri, cu simplitate, cu demnitate, cu credinţa că trebuie să se mulţumească cu puţin în viaţă, cu credinţa că Bunul Dumnezeu are grijă să ne asigure pâinea cea de toate zilele. Dacă nu am mai vrea să trăim după moda lumii de astăzi, dacă nu am imita tot ce apare nou, chiar dacă acest nou nu ne este de folos, ci dimpotrivă, dacă nu ne-am ridica ştacheta fericirii prea sus, ca să nu o mai putem atinge, am fi nişte oameni înţelepţi, liniştiţi şi fericiţi, văzători nu numai cu ochii trupeşti, ci şi văzători cu duhul. Acolo unde există simplitate ochii sufletului sunt larg deschişi spre Lumina Lumii, acolo este înţelepciune, pace, linişte, nădejde, speranţa şi credinţa că Bunul Dumnezeu le rânduieşte pe toate după o judecată dreaptă, că Bunul Dumnezeu ne ajută să răzbatem pe toate drumurile vieţii oricât de întortocheate ar fi ele.

Suntem orbi spiritual când diavolul, ne ameţeşte, ne anesteziază, ne amorţeşte, ne împietreşte sufletele, ne face să fim plini de nesimţire în ceea ce priveşte viaţa duhovnicească. Ne resuscitează şi ne dă energie şi putere doar pentru a ne face prieteni cu el, doar pentru a ne prinde în mrejele răutăţilor sale, doar pentru a juca după cum el ne cântă. Suntem orbi spiritual când nu înţelegem că pentru a-I sluji doar Bunului Dumnezeu trebuie să ai curaj să te lupţi şi cu diavolul la propriu dacă este nevoie, că nu trebuie să îl laşi pe acesta să te facă prietenul său. Dacă vrei să dobândeşti Harul Sfânt în inima ta, trebuie să ai curaj să te lepezi de viaţa lumească şi să trăieşti doar pentru viaţa duhovnicească.

Suntem orbi spiritual când trăim în spaţiul mortii, în spaţiul întunericului şi nu luptăm cu credinţă, cu curaj, să ajungem în spaţiul Învierii lui Hristos, să ajungem să avem o credinţă roditoare, o credinţă în care faptele noastre bune să rodească în ogorul lui Dumnezeu, o credinţă care să ne arate vrednici următori ai lui Hristos, adevăraţi mărturisitori ai Săi care îi oferă cu multă iubire şi fără zgârcenie, mirul faptelor lor bune, mirul credinţei lor, mirul evlaviei lor,  mirul smereniei, mirul jertfirii de sine. Suntem orbi spiritual când trăim în spaţiul morţii, în spaţiul întunericului şi nu spălăm cu mirul credinţei lucrătoare trupul Mântuitorului şi nu ne oferim la picioarele lui intreaga noastră viaţă, când nu suntem fiii luminii, când suntem fiii celui rău, când nu alegem să ne fie constructor al casei sufletului nostru pe Bunul Dumnezeu, ci pe cumplitul şi urâciosul diavol, care ne păcăleşte cu plăcerile vremelnice ale vieţii acesteia trecătoare, şubrezându-ne şi dărâmându-ne cămara sufletului nostru.

Cristina Toma

 Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

1 COMENTARIU

  1. Este adevãrat!
    Dar totusi noi ne pocãim de pãcatele sãvârsite!
    Noi, ortodocsii suntem mai spirituali decât ceilalti oameni!
    Judecând in mintea noastra pe ceilalti semeni ai nostri( neortodocsi) ne putem astepta cu sigurantã la ce e mai rãu, cãci ei au sufletul aproape mort, le lipseste credinta!
    Nu sunt atât de valorosi ca noi!
    Au sufletul pãtat de multe rele!
    Noi, in schimb, suntem plãcuti lui !

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here