Oare când suntem orbi spiritual? (II)

0
169

 

orb spiritualSuntem orbi spiritual când îl alungăm pe Hristos din inima noastră şi nu i-o dăruim cu iubire, ci cu zgârcenie, când ţinem uşa sufletului nostru încuiată cu străşnicie şi refuzăm să luăm cina cu Bunul Dumnezeu, când nu-L iubim pe Acesta cu toată fiinţa noastră, cu tot sufletul nostru, cu toată inima noastră, din toată vârtutea, puterea şi cugetul nostru. Suntem orbi spiritual când uităm că Domnul nostru drag  îşi încinge şi azi mijlocul Său ca să ne spele nouă picioarele, când uităm că ne portă şi azi toate crucile noastre pe umerii Săi, când uităm că iarăşi se jertfeşte pentru noi pe Sine şi ne oferă ca hrană Sfântul Său Trup şi ne dă să bem din potirul care cuprinde Sfântul Său sânge. Suntem orbi spiritual când uităm că din iubire pentru noi oamenii, Hristos s-a pogorât din ceruri şi s-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi s-a făcut Om, uităm că s-a răstignit pentru noi şi a pătimit şi s-a îngropat, uităm că a înviat a treia zi ca să ne dăruiască lumina Învierii, uităm că s-a înălţat la ceruri, uităm că aceasta a fost credinţa sfinţilor, a strămoşilor noştri care cu ajutorul acestei credinţe şi-au biruit orbirea spirituală şi latura inferioara a fiinţei lor, înălţându-şi mintea şi inima spre ceruri, spre Lumina Lumii.

Suntem orbi spiritual când inima nu ne e pătrunsă cu adevărat de Duhul Sfânt, când inima noastră se răceşte şi se împietreşte în lipsa căldurii duhovniceşti, în lipsa celui mai mare dar pe care Dumnezeu l-a dat oamenilor, fiindcă atunci când El dăruieşte Duhul Sfânt, de fapt pe Sine se dăruieşte şi ce dar poate fi mai minunat decât acesta, ce dar poate alunga bezna nopţii sufletului nostru, ce dar ne poate apropia mai mult de veşnica lumină dumnezeiască, de această tainică şi fascinantă lumină care vindecă orice orbire spirituală, care dă viaţă, reface viaţa, aduce la viaţă şi înviază?

Suntem orbi spiritual când Botezul nostru creştin a rămas doar o formalitate. Cât sunt de actuale, în acest caz, cuvintele Sfântului Chiril al Ierusalimului: ,,Mulţi se botează ca şi Simon Magul. Şi-a cufundat trupul în apă, dar nu şi-a luminat inima cu Duhul.’’ Mulţi dintre noi după Sfântul Botez nu trăim cu  adevărat o viaţă de creştin, aşa cum spune Sfântul Apostol Pavel: Câţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi şi îmbrăcat’’ (Galateni 3, 27).

Suntem orbi spiritual când nu cercetăm Biserica, corabia mântuirii. Suntem orbi spiritual când uităm că potopul nebuniei şi al păcatului continuă neîncetat şi salvarea nostră vine de la această corabie sigură şi sfântă deoarece cel care a ctitorit-o a fost Sfântul Sfinţilor, Cel mai Sfânt între sfinţi. E sfântă ,,deoarece Domnul a transformat-o, a răscumpărat-o, a curăţit-o şi a întărit-o cu propriul Său sânge preasfânt şi curat…deoarece de la bun început Duhul Sfânt al lui Dumnezeu a călăuzit-o, a inspirat-o şi i-a dat viaţă şi toţi membrii ei sunt chemaţi să fie sfinţi, despărţiţi de tot ceea ce este profan în lumea aceasta, în care ei cresc duhovniceşte şi prin care ei îşi săvârşesc călătoria, deoarece sfintele ceruri sunt date deoparte (deschise) pentru a-i face lăcaş, deoarece într-însa se află toate mijloacele de Dumnezeu dăruite prin care oamenii se sfinţesc şi se pregătesc pentru cetăţenia cerească. Dacă nu am fi orbi spiritual am şti că noi, cu toţi creştinii care am primit Taina Sfântului Botez suntem Biserica şi că ,,în Biserică eşti când devii responsabil şi eşti mărturisitor al lui Hristos cel înviat, când ai iniţiativa împăcării, când eşti bun şi binevoitor, când vizitezi pe cel bolnav, aduci mângâiere unui întristat, când îţi faci timp pentru cel de lângă tine, când ierţi şi nu te superi pe fratele tău, când munceşti cinstit, când răscumperi ura şi minciuna cu Iubirea şi Adevărul. Iubirea în Biserica lui Hristos nu este limitată, ci se extinde în perspectiva cosmică a creaţii lui Dumnezeu….În Biserica lui Hristos nu mai există străini sau înstrăinare, cel de lângă tine devine fratele tău. Este Biserica lui Hristos ca şi tine, ca şi mine….Începutul Bisericii este în sufletul tău.’’  (Preot Petru Munteanu)

Suntem orbi spiritual când nu-l mărturisim pe Bunul Dumnezeu.  ,,În Biserica lui Hristos nu există fricoşi. Fricoşii nu îndrăznesc să intre în Împărăţia lui Dumnezeu deoarece sunt incapabili de a muri pentru Hristos, de a-L mărturisi… Incapabili, deoarece au murit în capcana fricii. Depăşirea fricii este prima respiraţie a aerului libertăţii în Biserică.’’ (Preot Petru Munteanu) Orbii spiritual sunt fricoşi, sunt laşi nu au curaj să îşi mărturisească credinţa, nu au curaj să se lupte cu ironia celor din jurul lor care nu cred în Bunul Dumnezeu.

Suntem orbi spiritual când nu suntem creştini doritori de mântuire, care să  ne ostenim toată viaţa pentru Hristos şi pentru binele şi mântuirea semenilor noştri, punându-ne toată bogăţia noastră morală şi materială în slujba aproapelui nostru, fără a ne dori să agonisim pentru noi nimic pe acest pământ, aşteptând cu deplină nădejde ziua, când vom primi plata deplină de la Dumnezeu, pentru toate ostenelile noastre.

Suntem orbi spiritual când nu avem curajul să fim bravi soldaţi care să poarte  mereu un război duhovnicesc cu patimile noastre, suntem orbi spiritual când nu credem că unde e Hristos toate se vor preface, se vor preschimba, când nu credem că unde e Hristos, nu mai este ură, nu mai este minciună, nu mai este mândrie, nu mai este lenevire, nu mai este nedreptate, nu mai este invidie, egoism, iubire de argint, nu mai este mânie, nu mai este desfrânare, nu mai este răzbunare, nu mai este împietrirea inimii, nu mai este întristare şi deznădejde, nu mai este îndoială şi necredinţă, nu mai este gelozie.

Suntem orbi spiritual când nu mulţumim Bunului Dumnezeu pentru toate ce se întâmplă în viaţa noastră şi bune şi rele. Suntem datori a-I mulţumi lui Dumnezeu pentru atât de multe lucruri, încât nici nu ne dăm seama pentru câte ar trebui să fim recunoscători lui.

Suntem orbi spiritual când nu avem nădejde, când nu ne ducem crucea cu credinţă şi nu ne lăsăm mereu în voia lui Dumnezeu. Suntem orbi spiritual când ne temem de boală, de sărăcie, de răutatea şi nedreptatea oamenilor, ne temem că avem crucea spirituală prea grea şi nu conştientizăm că Bunul Dumnezeu ne este alături în orice clipă a vieţii şi nu ne părăseşte la greu, fiindcă suntem copii Săi dragi, fiindcă avem un mare preţ pentru El, fiindcă suntem foarte valoroşi pentru El şi de aceea nu lasă pe nimeni să ne facă rău,  nici un fir de păr din capul nostru  nu ni-l poate clinti nimeni fără voia lui, de aceea ne poartă în braţe atunci când am căzut  îngenucheaţi de probleme, fără puterea de a păşi singuri, fără puterea de a ne ridica singuri şi a înfrunta cu curaj greutăţile vieţii şi ca un iconom bun ne dă fiecăruia din noi orice avem nevoie şi se îngrijeşte cu multă milostivire şi iubire de toate nevoile noastre materiale şi spirituale.

Cristina Toma

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here