Un elev s-a mutat de la o şcoală la alta. După ore, colegii săi au rămas să joace baschet. El a vrut să joace împreună cu ei, dar, pentru că era mic de înălţime, nu l-au lăsat.
Atunci s-a dus acasă, şi-a luat mingea şi s-a întors pe teren. Văzându-l cât de bine aruncă la coş, colegii l-au rugat să vină să joace într-una din echipe. Din primele minute de joc, şi-au dat seama că era cel mai bun de pe teren.
– Să nu te superi că te-am ţinut pe marginea terenului, dar nu vroiam să ne strici jocul, i-a explicat un coleg.
Ajuns acasă, băiatul i-a povestit tatălui său întâmplarea. Tatăl i-a spus:
– Spune sincer, te-ai umflat în pene când şi-au dat seama că eşti mai bun decât ei?
– Nu, tată, nu aveam de ce. Dacă ar fi avut un profesor de sport la fel de bun ca cel de la şcoala mea veche, ar fi fost şi ei mai buni. Nu e mare lucru.
– Dar te-ai supărat că nu te-au primit de la început?
– M-am întristat puţin, dar m-am gândit că nu are rost să mă supăr.
– Ţine minte, întâmplarea de astăzi nu se va mai repeta: vei vedea că de acum ei te vor chema să joci cu ei. Dar un lucru se va repeta şi peste ani de zile.
Viaţa te urcă şi te coboară: azi eşti căpitan de echipă, mâine eşti rezervă. Azi eşti director, mâine eşti şofer. Important este să nu te agăţi cu disperare de nimic: ce vrea Dumnezeu, aia să fii. Şi, indiferent de modul în care te tratează oamenii, tu acelaşi să fii. Că oamenii sunt schimbători: ba te scuipă, ba se pleacă în faţa ta dacă au impresia că vor câştiga ceva prin asta.
Sursa Patericul Mirenilor
Jurnal Spiritual
