Oamenii lumeşti şi felul lor de a fi

0
134
Translate in

sermon-on-the-mount-romania-Spuneţi-mi, părinte, ce legătură au toate acestea cu expresia „a trăi lumeşte” şi cu înţelesul ei ?

-Această greşită legătură a omului cu lumea, aşa cum o descriu sfinţii, este numită „mod lumesc de a trăi”. Iar omului care a devenit rob frumuseţii lumii şi care L-a uitat pe Dum-nezeu i se spune „om lumesc”, şi tuturor oamenilor lumeşti împreună le zicem „lume”.

Lumeşti sunt oamenii care trăiesc în mod greşit, care tră-iesc în mod păcătos, care adoră frumuseţile materiale şi desfătările, iar nu pe Dumnezeu, aceia care cred în reclame şi gândesc precum vor reclamele şi înţeleg lumea separat, fără Dumnezeu. Această stare în care trăiesc se numeşte mod lumesc de viaţă.

Modul lumesc este o mentalitate greşită, un mod greşit de a gândi, o teorie greşită care exacerbează imaginea exterioară şi frumuseţea lumii. Când vrei să vezi lucrurile sau evenimentele despărţite de Dumnezeu, atunci eşti şi tu lume, eşti un om lumesc şi lucrurile se numesc lumeşti. Ai înţeles acum ce este lumea, ce este lucrul lumesc, gândirea, viaţa lumească?

Desigur, părinte, şi vă mulţumesc pentru explicaţii, însă ele îmi trezesc o altă întrebare: cu ce rost s-a dat lumii frumuseţea, puterea, darurile şi calităţile pe care le are? Dacă modul lumesc le ia în seamă pe acestea şi dacă noi respingem modul lumesc, nu cumva respingem şi aceste calităţi?

-Ascultă, copile: frumuseţea, puterea, calităţile au fost date de Dumnezeu lumii cu scopul de a fi folosite de către om pentru a ajunge la desăvârşire, spre a-l ajuta în atingerea marelui scop, în dobândirea acelui după asemănare, pentru îndumnezeirea omului.

Scrie Sfânta Scriptură: Şi a zis Domnul Dumnezeu: nu este bine să fie omul singur, să-i facem ajutor potrivit pentru el (Fac. 2, 18). Aceste cuvinte le-a spus înainte de a crea femeia, dar, de vreme ce sunt valabile pentru femeie, cea care este om, cu atât mai mult sunt valabile pentru lucrurile lumii.

Lumea este şi poate să fie ajutor al omului. Acesta este scopul creării ei, pentru că, precum frumos spune Marele Vasile, amintindu-i omului scopul lumii: „toate animalele pământului, domestice si sălbatice, toate cele care trăiesc şi se hrănesc în ape si cele care zboară în aer sunt robi si slujitori ai tăi— Uscatul şi marea nu s-au făcut oare ca să-ţi slujească,  aerul şi sistemele nu au fost făcute, mă întreb, ca să-ţi arate originea lor?… Ai soarele ca să te ajute şi care ţine de dragul tău toată ziua strălucirea lui… Ai şi luna să te slujească şi să-ţi lumineze toate în jurul tău cu lumina ei cea blândă… Ai cerul, care străluceşte de dragul tău de jur-împrejur cu sclipirile cele de nedescris ale stelelor… Ai pământul care este pentru tine mai scump decât multe fildeşe, spre a avea de la acesta dulcea odihnă.”

-Aş vrea să vă întreb acum: de vreme ce Dumnezeu a dat omului un asemenea ajutor de preţ, adică lumea, întreaga lume, cu scopul de a-1 ajuta pe om până la îndumnezeirea lui, de ce nu s-a împlinit acest scop?

-Pentru că a intervenit păcatul, copile. Din nefericire, omul şi-a pierdut memoria, de la primul păcat şi-a uitat rostul existenţei, L-a uitat pe Dumnezeu, şi-a uitat însuşi rostul său, adică îndumnezeirea. A uitat toate. A văzut frumuseţea care exista în jurul lui, a văzut bucuriile pe care le avea lumea şi a coborât ca să se desfete cu ele, fără nici un alt rost decât numai plăcerea şi mulţumirea sa. Însă aici a făcut o greşeală. Lumea nu ni s-a dat numai pentru bucurie şi plăcere. Dumnezeu a zis că dă lumea omului ca să o lucreze şi să o păzească (Fac. 2,15). Aşa se spune în Sfânta Scriptură: să o întreţinem, să o păzim, să o păstrăm.mul însă, fratele meu, a uitat acestea şi, în loc să păzească lumea şi să o păstreze, din nefericire, sub chipul fals al dragostei, care era mincinoasă şi pătimaşă, a început să o să o distrugă, nu pentru că iubea cu adevărat lumea, ci şi numai pentru a se mulţumi pe sine. Şi scrie Sfântul Maxim Mărturisitorul: cu cât mai mult gusta omul din mulţumirea aceasta, cu atât creştea egoismul său, iubirea de sine care se naşte din mulţumirea de sine. Si, pe cât creştea sinele său, cu atât cugeta la alte moduri de desfătare şi plăcere.

-Ca un cerc vicios adică.

-Da. Unde ai decăzut, omule ? Până unde ai ajuns tu şi unde ai tras după tine şi lumea, cu mincinoasa şi pătimaşa ta iubire faţă de ea? Cu urmărirea plăcerilor? Vechii greci au ajuns până la a face o şcoală filosofică a plăcerii, al cărei întemeietor a fost Aristipos Cirineul (435-355 î.Hr.).

-După toate cele spuse, părinte, putem afirma cu siguranţă că omul nu iubeşte lumea sau asta este o exagerare?

-Nu, deloc, nu e o exagerare, este un mare adevăr. Omul nu iubeşte lumea. îl interesează doar frumuseţea, dulceaţa, plăcerea lumii şi-şi urmăreşte interesul cu nesaţ. în urma acestor clipe de nesaţ, deoarece se ajunge la un punct în care frumuseţea lumii se sfârşeşte ca un butoi golit de vin, prin cepul căruia nu mai curge nimic, atunci deci omul încearcă să înfrumuseţeze şi cele nefolositoare, şi urâte, şi dăunătoare cu frumuseţi şi plăceri mincinoase, cu culori şi machiaje. Acesta este modul lumesc.

Răspunsuri la întrebări ale tinerilor, Arhim. Spiridonos Logothetis

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here