Oameni de valoare uitaţi. Știați că…

0
120

centrul vechiOameni de valoare uitaţi. Știați că…

Stiaţi că…Ion Veniamin Adrian, “secretar al comisiei botoşănene care a decis angajarea tânărului Eminescu în postul de copist la cancelaria Consiliului Judeţean Botoşani, la 7 noiembrie 1864”, a fost, de-a lungul scurtei lui vieţi, luptător pentru cauza Unirii, proprietar al primei tipografii din Botoşani, editor al ziarului local Tearra de Sussu, profesor, revizor şcolar, director de liceu, poliţist al oraşului, deputat, director al camerei de comerţ, autorul unui abecedar ilustrat?

Ştiaţi că…Emil Diaconescu, redactor al revistei Junimea Moldovei de Nord, care a apărut la Botoşani un an şi jumătate, începând cu 5 ianuarie 1919, a făcut ulterior o carieră frumoasă de istoric (profesor la Liceul Internat Iaşi, conferenţiar şi profesor universitar la Universitatea “Al. I. Cuza” din Iaşi, doctor în Litere şi doctor docent în Geografie istorică, cu specializare la Paris) şi că a trăit până la 1 octombrie 1978, la Iaşi?

Ştiaţi că…un scriitor din Botoşani, Const. Iordăchescu, mare admirator al lui Eminescu, a scris cele mai emoţionante pagini în favoarea rivalului lui Eminescu, Macedonski.

(“Precum Eminescu n-a putut fi cunoscut de marele public decât după ce a fost pierdut, la fel, o conspiraţie surdă şi înverşunată a oprit popularizarea operelor lui Macedonski. Pe când orice mâzgălitor de hârtie a putut găsi în ţara românească mijloace de a-şi expune volumul în vitrine şi de-a pătrunde în public cu reclame americane şi critici interesate prin reciprocitate, ca să citeşti pe Macedonski trebuie să răscoleşti la Academie prin cei 26 de ani ai Literatorului, ori în bibliotecile publice spre a găsi Bronzes, Le Calvaire de feu, Le fou şi numeroasele ziare şi reviste române, franceze, belgiene şi italiene, prin care scrierile lui nemuritoare stau risipite.”)?

Toate aceste informaţii revelatoare şi emoţionante, ca şi mii de alte asemenea informaţii, se află într-un volum masiv, cu caracter enciclopedic, publicat nu demult de o cercetătoare din Botoşani, Lucia Olaru Nenati: Arcade septentrionale. Autoarea are, după cum dovedeşte, printre altele, chiar titlul volumului, un anumit patetism, ceea ce o face vulnerabilă într-o lume în care totul se relativizează şi persiflează. Dar este un patetism autentic şi, în plus, se bazează pe o competenţă impresionantă în ceea ce priveşte istoria culturii locale.

Lucia Olaru Nenati nu se visează, obsesiv, în spaţiile marilor culturi, aşa cum se visează doamna Bovary în sălile de dans cu policandre de cristal din Paris. Ea are ceva din modestia copacilor care, acolo unde s-a întâmplat să crească, acolo înfloresc şi fac fructe, acolo îşi întind rădăcinile în adâncul pământului şi caută substanţe hrănitoare, acolo îi protejează pe oameni de dogoarea soarelui.

Adevărul este că a şi avut noroc, întrucât uitatul de lume Botoşani, unde locuieşte, nu este chiar un teren steril din punct de vedere cultural.

Dacă ne gândim numai la Eminescu şi Iorga ne putem face deja o idee despre anvergura cercetărilor pe care le poate întreprinde acolo un iubitor al trecutului. Dar Lucia Olaru Nenati merge cu investigaţiile şi mai departe pentru a aduce în prim-plan oameni de valoare despre care noi, cei de azi, nu mai ştim aproape nimic. Un asemenea personaj este preotul Toma Chiricuţă, născut în satul Odaia Bursucenilor din ţinutul Bârladului, la 6 iunie 1887.

“După terminarea şcolii în ţinutul natal – deapănă povestea vieţii lui Lucia Olaru Nenati – el urmează Facultatea de Litere şi Filozofie şi cea de Teologie (îngemănare ce explică dubla calitate a scrisului său, deopotrivă literar şi filocalic), remarcat pentru calităţile sale intelectuale deosebite, este trimis la specializare şi doctorat în Filosofie la Leipzig, unde a fost studentul apreciat al profesorului Wundt, cu care va rămâne, de altfel, în legătură prin corespondenţă şi după întoarcerea în ţară.”

În continuare, cercetătoarea urmăreşte evoluţia sa la Botoşani, unde se stabileşte ca profesor de germană şi paroh al Bisericii Uspenia şi contribuie la propagarea culturii în rândurile localnicilor, ca şi la Bucureşti, oraş în care este chemat ca paroh al Bisericii Zlătari şi conducător al revistelor Ortodoxia şi Floarea darurilor. În timpul comunismului, este arestat, ca şi prietenul său, Vasile Voiculescu, la 75 de ani şi aruncat în închisoare.

Alt personaj luminos aproape complet necunoscut de generaţiile de azi este Tiberiu Crudu.

(Născut în satul Tudora din judeţul Botoşani, la 22 iunie 1882). Biografia pe care i-o schiţează autoarea cărţii dovedeşte ce capacitate de absorţie a oamenilor de valoare avea societatea românească înainte de instaurarea comunismului: “În 1908 primeşte diploma de licenţă în istorie Magna cum laude şi-şi începe cariera didactică la Gimnaziul din Dorohoi, unde se remarcă repede şi ca atare obţine din partea lui Spiru Haret o bursă de specializare la Paris.

Aici studiază cursuri la Sorbona şi College de France şi se documentează la Bibliotheque Nationale şi Sainte Genevieve, frecventează în interes pedagogic liceele Louis le Grand şi Henri IV. Întors în ţară, participă la campania din Bulgaria fiind comandant de pluton, obţinând apoi medalia ”Avântul ţării.” Ulterior, ca profesor şi director al Şcolii Normale “M. Eminescu” din Botoşani, obţine rezultate excepţionale, contribuind la formarea unor învăţători care i-au învăţat carte, în mod temeinic, pe zeci de mii de semeni.

Remarcabilă este şi multilateralitatea preocupărilor lui George Voevidca (născut la Sinăuţi în judeşul Rădăuţi, în 1893, ca fiu al al învăţătorului Alexandru Voevidca, despre care se ştie că a cules peste 3000 de cântece populare din Bucovina, notând atât versurile, cât şi melodiile).

Ca poet, George Voevidca s-a bucurat de o largă audienţă în perioada interbelică, dar azi este aproape complet uitat.

Lucia Olaru Nenati trece însă în revistă multe alte acţiuni culturale ale sale: “Astfel, a fost ziarist, conducând între anii 1920-1922 revista cernăuţeană ŤDie Brukeť (Puntea), publicaţie de propagandă românească, şi Analele Romanului între anii 1930-1933; s-a numărat printre iniţiatorii Sindicatului ziariştilor bucovineni, în 1924.

A fost, desigur, membru activ al Societăţii pentru Cultura şi Literatura Română în Bucovina, numărându-se deci, într-o istorie a acesteia, printre membrii marcanţi; a fost membru al societăţii Scriitorilor Bucovineni, al Societăţii Scriitorilor Români, al Centrului Studenţesc ŤArboroasať, unul dintre iniţiatorii fondării Teatrului Naţional din Cernăuţi”.

Intelectuali activi şi responsabili – specie pe cale de dispariţie în prezent…

Să sperăm că volumul, bine scris, cu seriozitate ştiinţifică, dar şi cu talent literar, de Lucia Olaru Nenati va trezi în sufletele unora dintre intelectualii de azi nostalgia unei vieţi puse în slujba colectivităţii.

Sursa: romlit.ro

V-ar putea interesa și aceste articole

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here