Pe Victor Socaciu îl găsești mereu printre OAMENI, pentru că este, de asemenea, un OM deschis și sincer. Unul dintre aceia care-și aduc Dumnezeul în exterior și-l dau în doze mai mici sau mai mari oricui dorește să-l primească, unul dintre aceia care comunică și împărtășesc! Unul dintre aceia cu care relațiile cu semenii se nasc natural, ca într-un rai al privirilor și cuvintelor. Unul dintre acei oameni adevărați dezgoliți până la suflet!!
S-a născut în Brașov, la 14 ianuarie 1953. Dragostea față de muzică i-a fost insuflată de părinți, ambii muzicieni, iar profesional și-a început cariera în anii 70 alături de trupa rock Zodiac. Pentru el muzica a fost întotdeuna un mijloc de exprimare nu doar a sentimentelor, dar și a opiniilor! Discografia sa cuprinde peste 20 de albume, de la primul sau album, Roata, ce dateaza din anul 1981, până la cel mai recent ce urmează a fi scos pe piață, un album de 10 piese pe versurile lui Nichita Stănescu. Victor Socaciu are peste 450 de compoziții înregistrate cu drept de autor!
– Când ați simțit pentru prima dată că vă leagă dragostea pentru muzică?
– Din fragedă pruncie. Am cântat împreună cu părinții mei, care și ei erau mari iubitori de muzică și chiar practicieni; mama era coristă într-un ansamblu foarte mare, iar tatăl meu cânta și el într-o trupă la vremea aceea, dar doar ca tânăr. Ulterior s-a lăsat și și-a văzut de meseria sa, dar pentru mine anii aceia au fost baza în formarea mea.
– Vi s-a impus să mergeți pe acest drum sau s-a întâmplat totul natural?
– Nu mi-a impus nimeni. Am trăit în mediul acela în care la zilele de naștere sau diferite alte sărbători se cânta…. De micuț ascultam cu atenție, apoi mama a început să mă învețe multe cântece și am prins drag. Să cânt organizat am început mai târziu, când eram în liceu!
– Uitându-vă în urmă la copilăria dumnevoastră, puteți considera un anumit moment ca fiind definitoriu, crucial, pentru alegerea pe care ați facut-o? Dacă n-ar fi fost acel moment credeți că ați fi urmat altă cale?
– Puteau fi multe căi pe care să mă pot duce, dar probabil destinul era aici. Și dacă mă gândesc….. momentul important a fost legat de o seară frumoasă în care am petrecut, în curtea în care locuiam, cu mai multe familii, mai mulți copii…. Apoi a venit cineva și a cântat la chitară. Și din clipa aceea am fost uluit, fascinat total după sunetul chitarei. M-am îngrăgostit iremediabil și a fost singura iubire a mea la prima vedere!
– Cum vi se pare că a evoluat muzica folk de-a lungul vremii și unde se situează acum?
– Totul s-a pornit de la un amatorism cras începând cu anii 70, ca o necesitate a unui astfel de gen, care se opunea stilului superficial impus de muzica ușoară în acea perioadă și, încet – încet, s-a desprins un grup față de mase, de așa-zișii cântăreți care au apărut în acea perioadă ca ciupercile. Acei care s-au detașat, undeva în perioada revoluției, au devenit profesioniști și există și astăzi! Muzica folk a venit cu o abordare cu totul și cu totul nouă, cu atitudine. Textul a căpatat o din ce în ce mai mare importanță… și de la: „4 rândunici, 4 mari și 4 mici”, s- a ajuns la versuri de Esenin, Nichita, chiar Shakespeare și-așa mai departe. Dar bineînțeles cel care a coagulat toate aceste valori a fost Adrian Păunescu cu Cenaclul Flacăra, acolo s-a creat practic baza care există și azi.
– Ați avut și aveți prieteni mulți oameni de cultură. Ați simțit că v-a dat fiecare câte ceva? Ce ați învățat de la fiecare?
– Firește că atunci când te întâlnești cu o personalitate extraordinară primul lucru care apare este fascinația. După ce această fază trece, rămâne un respect profund. Asta am învățat din aceste relații: să fac trecerea de la fascinație la respect! Nu se poate spune că cineva anume m-a învațat ceva. Viața te învață! Totuși printre oameni de acest gen vezi ce e valoarea și capeți respect față de tot ceea ce însemnă valoare!
– Ați fost nevoit să faceți compromisuri pentru a sta pe calea muzicii? Și dacă da, de ce fel?
– Întotdeuna se fac compromisuri când e vorba de carieră. Pe vremea când eram tânăr, devenisem cunoscut și eram cerut peste tot. În același timp aveam și o familie cu care am fost nevoit să stau mai puțin și să dedic mai mult spațiu scenei. Asta mi-a adus multă neîmplinire pe acest plan. Dar nu cred că puteam face o altă alegere: în momentul în care devii o persoană publică trebuie să răspunzi acestei iubiri pe care publicul ți-o arată! E responsabilitate a ta, nu poți să dezamăgești. Și cred că din acest punct de vedere te poți numi „sacrificat”.
– Credința e parte din noi. Cum era văzută credința prin ochii de copil și cum a devenit ea peste ani? Aveți amintiri memorabile?
– Când eram copil, în acele vremuri, ni se insufla teama de Dumnezeu! Așa erau vremurile. Acum nu mai am această „frică” pentru că am ajuns la un nivel la care am realizat că nu se poate să-ți fie teamă de ceva ce iubești și te iubește. Poate că oamenii mai puțin educați au „nevoie” de acest sentiment de frică. Dar un om care înțelege mai profund sentimentul divin nu poate să se mai teamă de Dumnezeu. El e peste tot și e iubire!
– Cum îl vedeți pe Dumnezeu și cât de importantă este legătura cu El?
– EL este o permanență. Legătura e totul. Am siguranța că există și de cele mai multe ori e lângă mine!
– Aveți un duhovnic?
– Am un duhovnic, dar îl vizitez destul de rar pentru că este pe muntele Athos. Din păcate nu-l văd atât de des pe cât aș vrea eu.
– Aveți o rugăciune proprie?
– Da. Rugăciunea inimii!
– Și cum sună?
– Doamne Dumnezeule Iisuse Hristoase miluește-mă pe mine păcătosul!
– Prin versurile compuse, dar și cele ale altora, interpretate, ați transmis foarte multe mesaje directe celor din jur. Dumneavoastră ce v-a înapoiat publicul? Ce vă dă el?
– Tot ce spun eu în versurile mele este de la public! Chiar dacă spun cu cuvintele mele, emoțiile, trăirile sunt ale lor. E cea ce spunea Anton Pan: „De la lume adunate și la lume-napoi date.” … Și totul se amplifică!
– Ce ați recomanda cititorilor revistei noastre, ”Jurnal Spiritual”, pentru a se îmbogăți spiritual? Poate ceva cărți, filme, mâncăruri sănătoase….
– Le recommand pur și simplu să-l caute pe Dumnezeu în permanență. Să fie deschiși către Dumnezeu, către credință…. Și e un fapt constatat pe propria-mi piele: cu cât am avansat în viață, cu atât m-am apropiat de Dumnezeu… sau poate m-a chemat el….dar poate că amândouă. Oricum e bine. Cu fiecare din noi se întâmplă la un moment dat asta!….. În ce privește alimentația nu sunt cel mai bun sfetnic. Pot doar să spun ce-mi place: peștele, carnea de oaie și miel și ciorbele!
– Dacă tot am vorbit de mâncăruri sănătoase (sau mai mult despre ce vă place!) aș vrea să vă întreb și despre sănătate. Ați suferit un transplant. Cum v-a marcat acest eveniment viața?
– Normal că m-a marcat.Cred că și acesta a fost un eveniment care a apropiat relația mea cu Dumnezeu. Pentru foarte mulți transplantul este ceva traumatizant, însă sunt doar niște porțiuni de țesut, un alt rinichi, care ajută organul îmbătrânit să funcționeze corespunzător. Traumatismul îl simți mai mult psihic, însă funcțional ești mai bine. Dar dacă mulțumești divinității pentru ceea ce-ți dă, totul e bine.
– Scrieți versuri și compuneți muzică. Cum se naște inspirația?
– De fapt sunt idei care plutesc, sunt în aer, în noi, ele traiesc sunt vii. E ca un nor undeva deasupra de unde îți tragi și tu partea ta. Sunt teme care uneori mă obsedează ani, iar la momentul potrivit devin cântece. Alteori fac muzica pur și simplu și adaptez foarte repede un text.
– Se întâmplă ca oameni simpli, oameni de pe stradă să vă inspire?
– Da sigur… orice emoție poate inspira. Dar propriile emoții, trăiri, experiențe, sunt cele mai importante. Dau drumul acestor povești din mine și ele poartă de fiecare dată un mesaj care e împărtășit și de alții.
– Sunt rare aceste momente de inspirație?
– Nu. Deloc. Se întâmplă destul de des. Uneori se adună, se acumulează. Alteori poți obține opera pornind de la instrument, stând cu chitara-n brațe și gândindu-te la un anumit lucru poți obține acea stare de creație!
– Sunt persoane pe care le-ati întâlnit pentru prima dată și v-au inspirat, sau v-ați simțit apropiat?
– Da, cum să nu! Se vorbește de acea chimie între suflete, de rezonanță. Dar pentru asta nu există explicații. Cert e că noi comunicăm la mai multe niveluri, nu doar cel verbal. Comunicăm mai ales la nivel energetic! Iar unde există o compatibilitate lucrurile vin de la sine!
– Vedeți lucrurile la un nivel mai evoluat….Cum credeți că am putea face să îi aducem și pe ceilalți la un alt nivel de simțire?
– Eu NU m-aș hazarda să dau o soluție!
– Nu ați contribui nici măcar cu a oferi tuturor dragoste?
– Nu! Asta e treba lui Dumnezeu și nu mă bag în treburile lui. Tu ca individ trebuie să-ți vezi de evoluția ta și, fiecare de a lui însuși. Iar dacă îți propui să fii întru Dumnezeu, contribui de fapt la evoluție. Însă creșterea trebuie să o facă Domnul cu fiecare-n parte, atunci când e momentul fiecăruia!
Petronela Baghiu
Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”] [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]
