Oameni care au fost… Umanistul și istoricul Nicolaus Olahus

0
121

Oameni care au fost… Umanistul și istoricul Nicolaus Olahus

         Stimaţi cititori, v-am mai propus în cele scrise anterior aici la „Jurnal Spiritual” să ne urcăm în „maşina timpului” şi să ne-aducem aminte de oameni de excepţie care au reprezentat repere fundamentale în spaţiul istoric românesc. În opinia mea, unul dintre înaintaşii despre care se ştie mai mai puţin în rândul marelui public este Nicolaus Olahus, un mare cărturar al vremii sale.

  Umanistul român Nicolaus Olahus (n. 10 august 1493- d. 17 ianuarie 1568, Bratislava), s-a născut la Sibiu. După tată a fost din Orăştie, iar după mamă era descendent al lui Iancu de Hunedoara. Erudiţia sa l-a făcut să ajungă la cele mai mari demnităţi în statul maghiar: secretar al regelui, până la dezastrul de la Mohacs (1526), regent al Ungariei şi apoi guvernator al ţării pentru teritoriile neocupate de turci, cardinal şi arhiepiscop de Esztergom.

         Nicolaus Olahus nu s-a dezis niciodată de originea sa română, dovadă şi numele cu care semna. Principalele sale lucrări, „Hungaria” şi „Attila”, redactate în limba latină, aduc mărturii însemnate despre romanitatea, continuitatea şi unitatea românilor. Nicolaus Olahus se naşte la Sibiu din părinţii Ştefan Olahus şi Barbara Hunsar. Nicolaus era nepot de văr al regelui Matei Corvin cu care Vlad Ţepeş era cumnat. Originea românească a lui Olahus (olah „român”) trezeşte în epocă reacţii diferite la prieteni şi adversari.

        Tatăl său, Stoian (în unele surse apare cu numele de Stefanus) Olahus, era de origine română, pribeag din Muntenia, „os de domn” din familia domnitoare a Ţării Româneşti. El a fost ofiţer în oastea lui Matei Corvin şi judecător regal la Orăştie. Nu se ştie cărei spiţe domnitoare muntene aparţinea Stoian: Drăculeştilor sau Dăneştilor. Mama lui Stoian, adică bunica lui Nicolaus Olahus, era sora lui Iancu de Hunedoara. Bunicul patern al lui Nicolaus Olahus a fost boierul muntean Mânzilă (ortografiat Manzilla în unele lucrări). Prin bunica sa, Nicolaus era nepot de văr al lui Matei Corvin, regele Ungariei.

       Mama lui Nicolaus, Barbara, era de origine presupus maghiară. Numele de familie al Barbarei era Hussar, alteori ortografiat Hunzar, o posibilă alterare a numelui românesc Hânsar. După moartea Barbarei, tatăl lui Nicolaus se va recăsători cu o femeie numită Jodgici, dar nu se ştie să mai fi avut copii din această a doua căsătorie. Barbara şi Stoian au avut patru copiii: pe Nicolae (Olahus), pe Matei, Ursula şi Ileana. Matei a ajuns mai târziu judecător regesc la Orăştie. Nicolaus Olahus nu a fost căsătorit niciodată şi nu a avut copii.

        În copilărie a învăţat româneşte şi în primii ani de şcoală la Sibiu a învăţat limba germană şi limba latină pentru care a arătat deosebită aplicaţie. Urmează apoi Şcoala Capitulară din Oradea-cea mai vestită şcoală din Transilvania unde se pregăteau viitorii diplomaţi ai curţii; limba de predare era latina, iar programul umanistic prevedea elocvenţa, poezia, muzica, astronomia şi teologia. După terminarea şcolii este recomandat de episcopul Sigismund Turzo ca paj la curtea regelui Vladislav, apoi se angajează secretar pe lângă episcopia de Pècs, dar prin cunoştinţele temeinice de latină se impune şi urcă rapid treptele ierarhice.

         În anul 1518 a fost hirotonit şi numit canonic al episcopului, iar în 1522 a devenit arhideacon de Komarom şi canonic al Episcopiei de Strigoniu. Deşi prefera cariera de cleric, calităţile lui excepţionale determină pe episcopii de Oradea şi Pècs să-l recomande regelui Ludovic al II-lea ca secretar şi consilier. În urma bătăliei de la Mohacs dintre turci şi unguri, o treime din Ungaria devine paşalâc turcesc, iar Olahus rămâne secretar al reginei pe care o însoţeşte în peregrinările sale prin Europa până în anul 1542.

        Din vasta sa corespondenţă cu prietenii reiese faptul că funcţia de curtean îi displăcea şi ardea de dorinţa de a deveni cleric, iar dorul de patrie nu-l va ascunde în nicio împrejurare. Leagă o strânsă prietenie cu umaniştii vremii care-i influenţează pozitiv spiritul creator şi manifestările sale de scriitor şi poet. Prietenia cu Erasmus de Rotterdam este nobilă şi de mare efect în legătură cu formaţiunea sa.

         Erasmus îi recomandă profesori cu care să înveţe temeinic elina. Scrie versuri în elină care-l fac repede cunoscut în lumea literelor întrunind sufragiile contemporanilor. Face apoi încercări de succes în domeniul istoriei. În ciuda răsunătoarelor sale succese, dorul de ţară îl copleşeşte după cum mărturiseşte unui prieten. „Nu sunt un om ambiţios, mă mulţumesc cu puţin. Nu-mi vor lipsi acolo (în patrie) nici oameni învăţaţi, chiar dacă nu vor fi atât de mulţi ca aici, nici cărţile care, chiar dacă nu vor fi aşa de multe, mă vor face totuşi să cred a fi în mijlocul Italiei.”

        În anul 1536 moare fratele său Matei (Matheus), jude de Orăştie. Evenimentul îl îndurerează profund. Scrie mai multe elegii de valoare artistică memorabilă, iar prietenii îl vor compătimi pentru suferinţa sa. După 10 ani petrecuţi în străinătate ca diplomat la Bruxelles ocupă alte funcţii în Ungaria, patria sa adoptivă: episcop de Agria şi Zagreb, arhiepiscop de Strigoniu şi apoi baron al imperiului acordat de regele Ferdinand. Cele mai multe demnităţi politice şi ecleziastice au făcut din Nicolaus Olahus unul din marii oameni de stat ai epocii sale.

        Opera lui Nicolaus Olahus cuprinde lucrări teologice, istorice, poezii, scrisori. Pentru cultura şi literatura română importante sunt, în primul rând, scrierile istorice între care: Hungaria, Attila „Biciul lui Dumnezeu” şi un Chronicon în care a însemnat evenimentele de la încoronarea lui Matei Corvin (1464) până la încoronarea lui Ferdinand. Suma scrisorilor găsite în biblioteca prinţului Esterhazi de la Kismarton este de 631 – o vastă corespondenţă pe măsura talentului şi a întinselor sale relaţii. Din acestea, un număr de 16 au fost trimise lui Erasmus, de la care a primit 13.

         Nu puţine pagini din scrisori se constituie într-o autentică frescă la adresa societăţii în care trăieşte, aspecte mereu actuale şi în vremurile moderne. „Niciodată sau rareori găseşti la curte o adevărată societate, toate sunt minciună şi prefăcătorie… Ai impresia că toate se simulează şi se disimulează, multe se făgăduiesc din gură, puţine se îndeplinesc în fapte… Se ţine seama mai degrabă de folosul personal decât de… mila faţă de aproapele”.

        Tulburat din cale afară, marele umanist observă că societatea întunecă orice perspectivă a talentelor şi a oamenilor de bună credinţă. „Se pare că pentru un om bun, înzestrat cu talente şi cu virtuţi excelente, toate drumurile sunt atât de închise, încât nu şti cu ce talent şi cu ce virtute poţi s-o scoţi la cale”. Dintre lucrările sale istorice mai importante sunt Attila şi mai cu seamă Hungaria unde, pentru prima dată, pana unui român afirmă în acelaşi timp unitatea de neam, de origine şi de limbă a românilor din Ţara Românească, Moldova şi Transilvania. „Moldovenii au aceeași limbă, obiceiuri și religie ca și muntenii…, limba lor și a celorlalți valahi a fost cândva romană…” .
         În legătură cu Transilvania, care făcea parte din Ungaria de dincolo de Tisa numită Dacia, după Ptolemeu, afirmă faptul că  „valahii reprezintă cea mai veche populație a Transilvaniei”, pământ pe care Olahus îl evocă plin de nostalgie, ca pe o fabuloasă țară de basm: „..regiune alcătuită alternativ din șesuri și păduri, întretăiată de ape cotite, plină de pământ roditor. Bogată în vin, aur, argint, fier și alte metale și sare…” . În cele 8 din 19 capitole ale „Hungariei”, Olahus se ocupă de poporul român şi de teritoriile locuite de acesta, Ţara Românească, Moldova, Transilvania, Banat, Maramureş, Crişana. Poeziile lui Olahus, după cum observă Şt. Bezdechi, au toate adresă: epitafuri, epistole, felicitări, urări, condoleanţe, epigrame, o satiră, complimente şi adeseori emoţionante priviri în trecut, elogierea vieţii rurale şi informaţii de natură autobiografică.

         Preferinţele lui Olahus pentru distihul elegiac, cât şi faptul că poeziile au fost scrise în perioada exilului în Ţările de Jos, au avut ca urmare compararea de către cercetătorii operei acestuia cu Tristele şi Ponticele marelui renegat latin, Ovidiu, exilat în Pontul Euxin. Ca om de aleasă cultură şi întinse relaţii în epocă, Nicolaus Olahus a militat activ prin idei nobile referitoare la originea latină a poporului român.

        Pentru  eliberarea de sub jugul otoman, prin unirea eforturilor întregii creştinătăţi, Nicolaus Olahus a desfăşurat o vastă activitate diplomatică având legături cu regii, împăraţii, principii şi ambasadorii diferitelor ţări. Umanist, în sensul propriu al cuvântului, încearcă să uşureze soarta iobagilor. A acţionat pentru ridicarea culturală a Ungariei, organizând învăţământul de toate gradele, în sprijinul măsurilor regelui Matei Corvin. În 1554 a reorganizat şcoala pentru studii catolice de la Tyrnavia. A avut grijă să înfiinţeze şi o tipografie, în care se tipăreau cărţile necesare studiului. În această şcoală, pe lângă studii bisericeşti, învăţăceii studiau şi opere laice, ale clasicilor latini. Şcoala a funcţionat circa şase ani, după care, Olahus intrând în conflict cu alte curente catolice, aceasta s-a desfiinţat.

         Nicolaus Olahus a murit la Bratislava, în vârstă de 76 ani, la data de 17 ianuarie 1568. Unele surse indică drept dată a morţii sale ziua de 14 ianuarie sau cea de 16 ianuarie 1568. A fost înmormântat în Biserica Sfântul Nicolae din Tyrnavia, azi Trnava, Slovacia. Pe mormântul său e scris următorul epitaf: „Conditur hoc moriens tumulo Nicolaus Olahi/Qui praesul vivens Strigoniensis erat” (Zace-n mormântul acesta-ngropat Nicolae Olahul/Care în Strigoniu trăind, fost-a arhiepiscop“).

      Despre cele privitoare la viaţa şi faptele lui Nicolaus Olahus puteţi citi mai multe în sursele de mai jos:

Lupaş, Ioan – Cronicari şi istorici români din Transilvania – Şcoala Ardeleană, volumul I

Bezdechi, Ştefan – Nicolaus Olahus, primul umanist de origine română, Editura RAM, Aninoasa-Gorj

https://www.tititudorancea.com/z/biografie_nicolaus_olahus.htm

http://www.rasunetul.ro/nicolaus-olahus-despre-romanitatea-si-unitatea-romanilor

https://cersipamantromanesc.wordpress.com/2017/09/19/umanistul-nicolaus-olahus-moldovenii-au-aceeasi-limba-aceleasi-obiceiuri-si-aceeasi-religie-ca-si-muntenii-se-deosebesc-in-parte-doar-prin-imbracaminte/

https://pietreledoamnei.wordpress.com/constantin-voiculescu-nicolaus-olahus%E2%80%93primul-umanist-de-origine-romana-si-primul-poet-de-limba-latina/

Gânduri bune tuturor din „pridvorul” de sub Tâmpa!

Al dumneavoastră,

Nicolae Uszkai

Alte articole găsiţi aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here