O zi de viaţă sfântă – Meditează la cele zilnice

0
188
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Church-Bells-2

Mitropolitul Grigorie al Sankt Petesburgului, în lucrarea sa “O zi de viaţă sfântă – Sfaturi practice pentru organizarea vieţii creştinului”, recomandă ca după rugăciunea de dimineață să ne acordăm câteva clipe de liniște, pentru meditație și reflecție.

După ce te-ai rugat astfel, aşază-te şi cu evlavie şi fară grabă meditează la felul cum ar trebui să te comporţi în ziua care începe, faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni, ţinând seama de poziţia ta în lume, şi, dacă în unele dimineţi vei avea piedici să reflectezi la aceste lucruri, să faci acelaşi lucru măcar în fiecare duminică şi zi de sărbătoare, dimineaţa, pentru că în aceste zile nimic nu poate şi nu trebuie să te împiedice.

Trupul, rănit de păcatul strămoşesc, este în strânsă legătură cu vrăjmaşul nostru, diavolul, şi, împreună cu el, încearcă continuu să şteargă din mintea noastră îndatoririle de creştini şi să reînvie în noi, în locul lor, diverse reguli lumeşti şi mijloace pentru satisfacerea plăcerilor lui.

Din nefericire, asta se întâmplă foarte uşor şi destul de des. Nu asculta de aceşti învăţători ai răului şi încearcă în orice fel să-ţi aminteşti în fiecare dimineaţă de îndatoririle tale duhovniceşti, aşa cum sunt date de Dumnezeu, şi făgăduieşte să le îndeplineşti mai conştiincios şi mai bine.

“O zi de viaţă sfântă – Sfaturi practice pentru organizarea vieţii creştinului”, Mitropolitul Grigorie al Sankt Petesburgului, Ed. Sofia

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here