O povestire minunată

0
258
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

gradinaÎn anul 1968, miercuri, în ajunul înălţării Domnului, a venit spre închinare la Mănăstirea Sihăstria o bătrână din satul Pâraie, Comuna Mălini – Suceava. O chema Ioana Muscă. Această credincioasă a povestit Părintelui Cleopa cu lacrimi în ochi următoarele:

„Eu sunt născută în comuna Brăieşti -Fălticeni, în anul 1881. Dar m-am căsătorit în comuna Mălini, satul Pâraie. Bărbatul meu, Dumitru Gh. Muscă, era tare necredincios; nu mergea niciodată la biserică, nu se ruga, nu se mărturisea, nici nu făcea milostenie. Nu voia să mănânce nici măcar pasca sfinţită, pe care o aduceam de Paşti de la biserică. Aşa trăind el, în timpul primului război mondial, s-a îmbolnăvit tare. Cu greu a primit să se spovedească. Apoi s-a şi împărtăşit. Iar după puţină vreme a murit. Am rămas văduvă şi singură. La Brăieşti mai aveam câţiva fraţi. Doi dintre ei erau tot aşa de slabi în credinţă. Ştefan, deşi avea femeia lui, trăia cu alte femei din sat. îl ştiau oamenii, dar el nu voia nici măcar să se spovedească. Pe urmă, a căzut grav bolnav la pat, s-a mărturisit la preot, s-a împăr­tăşit, că era tare slăbit şi îndată a murit.

Mai aveam şi o soră, Elena, care a trăit 16 ani necununată cu un bărbat. Nici ea nu se spovedea. Odată s-a îmbolnăvit fără veste şi a murit nemărtu­risită. Acum, luna aceasta, mi s-a întâmplat un lucru înfricoşat. De obicei, nu mă culc până la miezul nopţii. Stau şi torc lână şi cânepă de la oameni, că n-am cu ce trăi. Odată, seara târziu, a început să mă fure somnul cu furca în mână. Atunci am lăsat furca şi fusul pe pat, am înge­nuncheat şi mă rugam, aşa, pe de rost, cu lampa aprinsă, că nu ştiu carte. M-am rugat şi pentru sufletul bărbatului meu, să-1 ierte Dumnezeu, aşa cum fac întotdeauna.

Deodată, uşa de la sală, care era încuiată, se deschise singură. M-am speriat. Credeam că vine la mine o nepoată, fiica fetei mele, ca să doarmă cu mine. M-am dus şi am încuiat uşa şi am continuat să mă rog. După câteva minute iar se deschise singură uşa din sală. Cine face glume cu mine?, mă întrebam. Am luat lampa în mână, m-am dus pe sală, m-am uitat, am strigat fata, dar nu era nimeni. Atunci am încuiat iarăşi uşa, am pus un drug în verigile uşii, cum este la casele vechi, şi am venit să-mi continui rugăciunea. Cum mă rugam în genunchi, aud iarăşi uşa pe sală că se deschide singură, drugul cade jos şi apare în prag un tânăr frumos…

– Nu te teme, mătuşă Ioană, îmi zice el, ştii cine sunt eu?

– Nu ştiu, am zis eu.

– Eu sunt îngerul păzitor al vieţii tale. Eu te păzesc de tot răul. Aşa-i că te-ai rugat lui Dum­nezeu pentru sufletul bărbatului tău?

– Da, m-am rugat. Mă rog pentru el întot­deauna.

– Ai vrea să-l vezi unde este el acum?

– Aş vrea. Dar se poate, că este mort?

– Vino după mine!

Şi nu ştiu cum m-am luat după acel tânăr, am ieşit pe sală, apoi prin spatele casei am dat în grădină. De acolo am ieşit într-un câmp care semă­na cu ţarina Mălinilor. Tânărul mergea înainte şi eu după dânsul. Vedeam din loc în loc pomi, ogoare şi câmp deschis. Deodată am dat de un râu foarte adânc, furios, cu apă tulbure, care curgea cu mare zgomot.

– Cum se cheamă râul acesta? l-am întrebat eu. Parcă e pârâul Suha…

– Aceasta este “Apa tulburării”, mătuşă Ioană. Trebuie să trecem dincolo.

– Dar cum să trecem, că nu văd decât o punte foarte îngustă. Mă tem să nu cad în prăpastia asta…

– Ţine-te de mine, mătuşă Ioană! Nu te teme, că nu cazi! Iată, eu merg înainte.

Am trecut dincolo, am mai mers aşa pe un câmp şi am dat de o altă apă foarte lină şi limpede ca cristalul. Era mult mai îngustă.

– Cum se cheamă apa asta?, l-am întrebat pe tânăr.

– Asta se cheamă “Apa liniştii”, mătuşă Ioană. Trebuie să trecem şi peste ea. Dar păşim numaidecât dincolo, nu mai trebuie punte, că este îngustă.

După ce am trecut şi apa aceasta, am mai mers pe câmp spre un munte. Parcă semăna cu muntele Suha, nu departe de Mălini. Apoi am văzut la marginea muntelui mai multe cuptoare de var, ce intrau sub munte. Fiecare cuptor avea capac de metal şi câte doi oameni uriaşi, foarte fioroşi, care păzeau cuptorul.

– Acestea sunt cuptoarele comunei Drăceni, mi-a zis acel tânăr, unde se chinuiesc în foc oamenii din comună, care au murit în păcate.

Mergând pe lângă munte am dat de alte cuptoare, unde se chinuiesc cei ce au murit în păcate, din comuna Mălini.

– Aici se află şi bărbatul tău şi fraţii tăi, Ştefan şi Elena, pentru că au trăit în păcate grele. Să căutăm cuptorul unde este bărbatul tău, Dumitru Gh. Muscă.

Ne oprim în faţa unui cuptor mare. îngerul se apropie de acei păzitori şi le spune:

– Deschideţi capacul cuptorului, ca să vadă mătuşa Ioana unde se chinuie bărbatul ei!

Apoi aud un zgomot de lanţuri care trag în sus capacul. înăuntru vedeam oameni mulţi arzând în văpaie de foc. Erau îmbrăcaţi în hainele lor, iar focul ţâşnea prin haine şi nu ardeau. Pe mulţi dintre ei îi cunoşteam, că erau din comuna noastră, Mălini. Am cunoscut pe unul care a fost mulţi ani cârciumar în sat. Erau şi femei din sat.

– Acestea sunt cuptoarele comunei Mălini, mi-a explicat tânărul.

Printre ei am văzut nişte oameni negri, cu furci în mâini care îi întorceau şi îi pârjoleau în foc.

– Adu afară pe bărbatul mătuşei Ioana, a poruncit tânărul către unul din acei negri.

Atunci cineva a luat cu furca de fier pe bărbatul meu şi 1-a aruncat ca pe un snop de grâu aprins în gura cuptorului. Era îmbrăcat în cojoc, cu iţari albi şi căciulă pe cap, aşa cum l-am îngropat, iar prin haine ţâşneau flăcări verzui de foc. Cum m-a văzut bărbatul, m-a cunoscut şi a început a striga la mine cu glas jalnic:

– Ioană, nu mă lăsa, Ioană! Scoate-mă din focul acesta, că mă arde cumplit! Nu mă lăsa, că tare mă mai chinuiesc! Du-te la biserică şi să plăteşti şapte rânduri de sărindare pentru mine… Apoi cineva 1-a luat cu furca şi 1-a aruncat din nou în cuptor.

– Tot aici ard în foc şi fraţii tăi, Ştefan şi Elena, mi-a spus acel tânăr, arătându-mi-i în cuptor. Apoi mi-a zis:

– Mătuşă Ioana, să dai şapte rânduri de sărindare la biserici pentru dânşii. După aceste slujbe, bărbatul tău, Dumitru, şi fratele tău, Ştefan, vor ieşi din acest foc şi vor ajunge la lumină, căci înainte de moarte s-au spovedit. Iar sora ta, Elena, pentru că a murit nespovedită, nu va putea ieşi de aici, dar chinurile ei mult se vor uşura.

Apoi acel tânăr a spus la cei doi păzitori:

– Sloboziţi din nou capacul cuptorului! Şi am auzit iarăşi zgomot de lanţuri grele, care se lăsau în jos parcă din cer şi s-a închis capacul.

– Mătuşă Ioana, du-te acum înapoi, că nu-ţi este departe casa!

– Dar unde sunt eu aici, că nu cunosc locul?

– Lasă, că te însoţesc eu.

Mergeam după dânsul peste câmp, spre satul Pâraie. Dar n-am întâlnit acolo cele două râuri: “Apa liniştii” şi “Apa tulburării”. Am ajuns în grădină în spatele casei mele, am intrat în sală şi am ajuns în odaie.

– Mătuşă Ioana, iată ai ajuns acasă!, şi îndată a plecat tânărul. în clipa aceea m-am deşteptat ca din somn. M-am văzut în genunchi în odaia mea. Uşile erau amândouă deschise, iar printre uşi am zărit spatele unui tânăr luminat, care a dispărut în

întuneric. Era cam la miezul nopţii. Lampa era încă aprinsă în casă. Atunci am început să mă închin cu lacrimi, că eram cuprinsă de frică pentru cele văzute. Apoi am luat lampa în mână, am încuiat pentru a treia oară uşa de la sală şi am pus din nou drugul în uşă…”.

De asta am venit acum la sfintele mănăstiri, Părinte Cleopa, să dau şapte rânduri de sărindare, ca să scot din foc pe bărbatul şi pe fraţii mei, căci am văzut că tare se mai chinuiesc acolo. Aşa mi-a poruncit tânărul acela.

Mătuşa Ioana Muscă mai trăieşte poate şi astăzi în satul Pâraie – Mălini. Are 90 de ani şi tot timpul se roagă, plânge, dă slujbe la biserici şi povesteşte tuturor cum a văzut sufletele păcătoşilor arzând în iad.

„Istorioare duhovniceşti”, arhimandrit Ioanichie Bălan

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here