O povestioară cu tâlc: Rugămintea

0
129

În India antică se punea mare preţ pe ritualurile vedice, considerate a fi atât de eficiente încât dacă înţelepţii se rugau pentru ploaie, seceta nu venea niciodată. Într-o zi, un om a început să se roage, potrivit acestor rituri, zeiţei prosperităţii, Lakshmi, implorând-o să îl îmbogăţească.

A continuat astfel să se roage fără niciun rezultat timp de zece ani, după care a realizat brusc natura iluzorie a bogăţiei şi a trecut la sihăstrie, refugiindu-se în munţii Himalaya.

Odată, pe când stătea în meditaţie, el şi-a deschis ochii şi a văzut în faţa lui o femeie de o mare frumuseţe, strălucind ca şi cum ar fi fost făcută din aur.

– Cine eşti şi ce faci aici?, a întrebat-o el.

– Sunt zeiţa Lakshmi, căreia i-ai recitat imnuri timp de zece ani, i-a răspuns femeia. Am venit să îţi împlinesc dorinţa.

– O, draga mea zeiţă, i-a răspuns omul. Între timp am cunoscut beatitudinea meditaţiei şi mi-am pierdut dorinţa de a fi bogat. Ai venit prea târziu. Spune-mi, de ce ai întârziat atât de mult?

– Ca să fiu sinceră, i-a răspuns zeiţa Lakshmi, dată fiind natura riturilor pe care le-ai îndeplinit cu atâta credinţă, ai fi meritat cu vârf şi îndesat să fii bogat. Dar, în marea mea iubire pentru tine şi în dorinţa mea de a-ţi asigura adevărata bunăstare, cea interioară, am preferat să mai aştept puţin…

 

Fragment din volumul Rugăciunea broaştei, scris de Anthony de Mello

 

V-ar mai putea interesa şi aceste povestioare cu tâlc