O povestioară cu tâlc: La ce îţi folosesc ochii, dacă inima îţi este oarbă?

0
251

Bătrânul înţelept medita în peştera sa. Când a deschis ochii, a văzut cu uimire că avea un vizitator: abatele unei mănăstiri cunoscute.

– Ce cauţi?, l-a întrebat bătrânul.

Abatele i-a relatat trista sa poveste. A fost o vreme când mănăstirea lui era faimoasă în toată lumea. Chiliile ei erau pIine de tineri aspiranţi şi biserica răsuna de imnurile călugărilor. Asupra mănăstirii s-au abătut însă vremuri grele. Oamenii nu mai simţeau nevoia să-şi hrănească spiritul, tinerii aspiranţi erau din ce în ce mai puţini, iar biserica devenise tăcută. Nu mai rămăseseră decât câţiva călugări, care îşi făceau datoria cu inimile grele. Iată deci ce dorea să afle abatele:

– Crezi că toate acestea se datorează păcatelor noastre?

– Da, i-a răspuns bătrânul înţelept, şi îndeosebi păcatului ignoranţei.

– Ce fel de păcat este acesta?

– Unul dintre voi este Mesia deghizat, iar voi ignoraţi acest lucru.

După care bătrânul înţelept şi-a închis din nou ochii şi s-a întors la meditaţia lui.

Pe tot drumul de înapoiere, inima abatelui a bătut cu repeziciune la gândul că Mesia însuşi se întorsese pe pământ şi se afla chiar în mănăstirea lui. Oare cum de nu-l recunoscuse? Şi cine putea fi el? Să fi fost fratele bucătar? Fratele paracliser? Fratele trezorier? Nu, cu siguranţă nu el; avea prea multe defecte… Da, dar bătrânul înţelept a spus că era deghizat. Oare reprezentau acele defecte doar o deghizare? Dacă stăm să ne gândim, toţi cei din mănăstire aveau defecte… Iar unul dintre ei era Mesia!

Întors la mănăstire, el i-a adunat pe călugări şi le-a spus ce a descoperit. S-au uitat unii la alţii, neîn­crezători. Mesia, aici? Incredibil! Da, dar era deghizat. Deci nu era exclus… Să fi fost cutare? Sau poate altcineva? Sau poate…

Un lucru era sigur: dacă Mesia era deghizat, era puţin probabil că îl vor putea recunoaşte. De aceea, şi-au propus să îi trateze pe toţi cu acelaşi respect şi cu aceeaşi consideraţie. „Nu ştii niciodată, se gândeau ei când vorbeau cu altcineva, poate el este alesul“.

Nu-i de mirare că atmosfera din mănăstire s-a schimbat rapid, devenind plină de bucurie. În curând, sute de aspiranţi au cerut să fie admişi, iar biserica s-a umplut din nou de imnuri şi cântece de slavă. Călugării străluceau, căci spiritul Iubirii coborâse asupra lor…

 

Fragment din volumul Rugăciunea broaştei, scris de Anthony de Mello

V-ar mai putea interesa şi aceste povestioare cu tâlc