O povestioară cu tâlc: Despre respectarea legii

Într-o ţară deşertică existau puţini copaci, iar fructele erau greu de găsit. Legenda spune că Dumnezeu a dorit să se convingă că atât cât există este de ajuns pentru toată lumea, aşa că a apărut în faţa acelui popor sub forma unui profet şi le-a spus oamenilor: “Iată care este porunca mea pentru voi şi pentru generaţiile următoare: nimeni nu are dreptul să mănânce mai mult de un fruct pe zi. Notaţi această poruncă în Cartea voastră Sfântă. Toţi cei care vor încălca această lege vor fi consideraţi nişte păcătoşi în faţa lui Dumnezeu şi ai umanităţii”.

Legea a fost respectată cu stricteţe secole la rând, până când oamenii de ştiinţă au descoperit un mijloc de a transforma deşertul într-un ţinut mănos. Recoltele au devenit bogate, animalele domestice s-au înmulţit, iar crengile pomilor se rupeau sub greutatea fructelor. Dar legea a continuat să fie impusă cu aceeaşi stricteţe de autorităţile civile şi religioase ale ţării.

Cei care îndrăzneau să conteste legea, spunând că este un păcat împotriva umanităţii să laşi fructele să putrezească la sol, erau consideraţi blasfemiatori şi duşmani ai moralităţii. Autorităţile afirmau despre aceşti oameni, care contestau Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu, că sunt conduşi de spiritul orgolios al raţiunii, că le lipseşte credinţa şi supunerea, motiv pentru care nu puteau cunoaşte Adevărul.

În biserici se ţineau frecvent predici în care se arăta cum cei care au încălcat legea au sfârşit întotdeauna prost. Nimeni nu sufla însă un cuvânt despre cei care au sfârşit la fel de prost deşi au respectat cu stricteţe legea, ca să nu mai vorbim de numărul mare al celor care prosperau fără griji, deşi încălcaseră în mod repetat legea.

Legea nu putea fi însă schimbată, căci profetul care susţinea că a primit-o direct de la Dumnezeu murise de mult. Poate că el ar fi avut curajul şi bunul simţ să o schimbe, de vreme ce circumstanţele se schimbaseră, căci el înţelesese Cuvântul lui Dumnezeu nu ca pe ceva imuabil, ci ca pe un instrument prin care putea servi bunăstării întregului popor.

Şi astfel, s-a ajuns ca oamenii să încalce deschis legea, renunţând cu acest prilej şi la credinţa în Dumnezeu. Alţii au preferat să o încalce în secret, având însă mustrări de conştiinţă. Marea majoritate a oamenilor au continuat să o respecte cu stricteţe, convinşi că sunt extrem de virtuoşi, pentru simplul motiv că respectă un obicei străvechi şi depăşit, pe care le era prea frică să-l încalce.

Fragment din volumul Rugăciunea broaştei, scris de Anthony de Mello

V-ar mai putea interesa şi:

Povestioare cu tâlc. Despre adevărata semnificaţie a rugăciunii