O povestioară cu tâlc: Comportamentul cuiva nu arată decât ceea ce observatorul îşi imaginează că vede

0
197

Gessen era un călugăr budist. Simultan, era şi un artist de geniu. Cu toate acestea, înainte să înceapă vreodată lucrul la o pictură, el cerea întotdeauna plata în avans. Şi trebuie să spunem că avea nişte tarife de-a dreptul exorbitante. De aceea, i s-a dus vestea şi i-a rămas numele de Călugărul cel Lacom.

Într-o zi, o gheişă a trimis după el, spunându-i că doreşte să-i picteze portretul. Gessen a întrebat-o:

– Câţi bani îmi vei plăti?

– Orice sumă vei dori. Dar pictura trebuie făcută chiar acum, în faţa mea, i-a răspuns femeia.

Gessen a început imediat să lucreze, iar după ce pictura a fost gata a cerut o sumă mai mare ca oricând. În timp ce gheişa îi dădea banii, ea i-a spus protectorului ei:

– Omul acesta pretinde că este călugăr, dar nu se poate gândi decât la bani. Are un talent excepţional, dar mintea îi este murdară. Cum aş putea expune pânza unui om atât de ticălos? Singurul lucru pe care îl pot face cu lucrarea lui este să o folosesc ca lenjerie intimă!

După care a scos din dulap un furou şi i-a cerut să picteze ceva pe el. Înainte de a-şi începe lucrul, Gessen i-a pus aceeaşi întrebare referitoare la bani:

– Câţi bani îmi vei plăti?

– O, orice sumă vei dori.

Călugărulul a spus preţul, a pictat lucrarea, a încasat fără ruşine banii şi a plecat.

Mulţi ani mai târziu, accidental, s-a aflat de ce era atât de lacom după bani Gessen. Se pare că provincia în care se născuse fusese lovită de o secetă îngrozitoare. Foametea făcea ravagii. Cei bogaţi nu făceau nimic pentru oamenii sărmani. De aceea, Gessen a construit în secret hambare pe care le-a umplut cu grâne pentru asemenea situaţii de urgenţă. Multă vreme, nimeni nu a ştiut de unde vine grâul şi cine este binefăcătorul provinciei.

Un alt motiv pentru care călugărul aduna atâţia bani era dorinţa lui de a construi un drum între satul său natal şi oraşul aflat la câteva mile distanţă. Drumul existent se afla într-o stare atât de proastă încât carele cu boi nu se puteau deplasa pe el decât cu mare greutate, motiv pentru care cei bătrâni şi cei bolnavi sufereau foarte tare atunci când trebuiau să ajungă la oraş. Gessen a fost cel care a reparat drumul.

În sfârşit, dorea să construiască un templu pentru meditaţie, dorinţă pe care Maestrul său o avusese întotdeauna, dar nu o putuse îndeplini niciodată. Gessen a construit templul în semn de recunoştinţă faţă de Maestrul său.

După ce şi-a realizat cele trei obiective – hambarele, drumul şi templul – Gessen şi-a aruncat vopselele şi pensula, s-a retras în munţi, dedicându-se vieţii contemplative, şi nu a mai pictat niciodată.

 

Fragment din volumul Rugăciunea broaştei, scris de Anthony de Mello

 

 

V-ar mai putea interesa şi aceste povestioare