După 40 de ani de pribegie, o britanică a ales un sat mirific din vestul României

0
288
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
 britanica in romaniaO britanica a colindat lumea în lung şi în lat, timp de 40 de ani. Atunci când a ajuns în ţara noastră, a hotărât că acesta este locul în care vrea să trăiască.

Kate Lowes a vizitat pentru prima dată România la invitaţia unei prietene, doctorandă a Universităţii “Babeş Bolyai”. Aceasta a condus-o pe britanica într-un sat din Sălaj, Sângeorgiu de Meseş, aflat la poalele Munţilor Meseşului.

“Mi-e greu să descriu în cuvinte ce am simţit în momentul în care am ajuns aici. Munţii împăduriţi care împrejmuiau din toate părţile sătucul medieval, casele bătrâneşti cu prispe de lemn şi acoperişuri lăsate, oamenii care treceau pe uliţele înguste m-au cucerit pe loc”, mărturiseşte Kate, pentru fabrikadecase.com.

Impresionată de acest sat, Kate a revenit peste câteva luni, decisă să se stabilească în România. “Cred că cel mai mult m-a impresionat viaţa de familie de aici, felul în care cei tineri îşi ajută părinţii, respectul pe care îl au pentru cei care le-au dat viaţă. În Marea Britanie, această legătură a dispărut”, constată Kate.

A stat o vreme la părinţii tinerei doctorande, apoi a închiriat o casă bătrânească şi a început să o renoveze, respectând însă cu sfinţenie arhitectura originală. Mulţi dintre săteni au fost uimiţi să vadă grija pe care britanica a arătat-o pentru restaurarea uşilor de lemn vechi de o sută de ani.

Britanica a păstrat duşumelele vechi şi sobele din camere. Pereţii şi tavanele sunt de un alb imaculat.

Kate a decorat camerele cu obiecte tradiţionale şi cu câteva mici opere de artă făcute chiar de ea. În camere domneşte un frumos miros de plante medicinale. “La noi, agricultura intensivă, folosirea pesticidelor şi exploatarea terenurilor au dus la dispariţia florei naturale. În afară de iarbă, mai găseşti, cel mult, patru, cinci specii de plante. Aici, dacă mă plimb puţin, găsesc peste treizeci de soiuri diferite”, compară ea.

Satul uitat de lume oferă şi avantaje nebănuite, arată Kate. “Ştiţi ce? O chestie care m-a mirat şi pe mine la început. Aici am internet la o viteză mult mai bună decât au prietenii mei din Londra”, spune Kate.

Curtea casei în care locuieşte se întinde până la poalele Munţilor Meseş.

În spatele locuinţei, se află o imensă livadă de pruni şi meri. Un leagăn atârnat de o creangă cu o sfoară groasă de cânepă este locul de meditaţie al britanicei. Ea speră să dea ceva înapoi satului care i-a dat fericirea şi încearcă să ajute cumva oamenii locului. A contactat câţiva investitori britanici care ar putea investi în zonă şi mai are un proiect interesant: să deschidă un magazin online în care să vândă produse realizate de oamenii locului.

fbf3c660-26b9-11e4-9ee4-9dcbdf97b73e_brit-3

Sursa: ro.stiri.yahoo.com

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here