Nu vă mândriți cu umilința voastră!

0
97

floareNu vă mândriți cu umilința voastră! Poate veți râde de ceea ce am zis: „Umilința poate duce la trufie?” Nu vă mirați – ea zămislește mândrie când nu-i sinceră. Cum așa? Când ea urmărește încuviințarea oamenilor și nu a lui Dumnezeu, când e săvârșită întru așteptarea laudei și spre propria desfătare. Unii se trufesc umilindu-se, cugetând pentru ei o îndestulare binevoitoare. De pildă, vine la tine un frate, iar tu îl primești, îi speli picioarele și de îndată, mândru ești de aceasta. Am făcut – zici – ceea ce nimeni n-a făcut: am săvârșit umilința. Așadar, cum poate cineva rămâne umil? Aducându-și aminte de acel sfat al lui Hristos: „Când ați săvârșit tot ceea ce-ați putut, ziceți: Suntem niște slugi netrebnice”. Cel ce pe sine s-a încredințat că n-a făcut nici o ispravă de seamă, orice ar fi făcut, acela sigur e umil, fiindcă deloc nu-și închipuie că a ajuns ținta. Mulți au scos lăudăroșenie din umilința lor. Să nu facem așa. Ai săvârșit o faptă de umilință, nu te mândri, că pierzi roada. Ca să nu pățești ca fariseul: s-a mândrit că a plătit dijma și și-a pierdut toată răsplata. Altfel face vameșul…

Chiar de vă veți umili, dar de nu veți suferi să v-o zică alții, aceasta nu-i umilință, nu mai e mărturisirea greșelilor, ci e numai arătare și slavă zadarnică. Cum? Arătare este a te chema păcătos? Da, căci în felul acesta ne clădim pe nedrept un renume de umilință, suntem lăudați, suntem prețuiți, în loc ca, din pricina unei purtări potrivnice, să fim disprețuiți, așa că lucrăm pentru slavă. Ce înseamnă a fi umil? A primi ocările altuia, a recunoaște greșelile, a suferi să fim vorbiți de rău. Iar în purtarea aceasta, afară de umilință, vom afla și noblețe. Căci iată: acum ne facem pe noi înșine păcătoși, nedemni, și alte multe învinuiri de acestea, dar dacă altcineva ni le spune, iată-ne nemulțumiți și mânioși. Băgați de seamă, nu este așa, că la această întâmplare, nu-i nici mărturisire adevărată, nici noblețe. Ziceți că sunteți așa și așa, nu vă supărați, dacă și alții zic și vă vorbesc de rău și așa vă duc pe căile înțelepciunii. Acultați ce spune David când Samuel îl blesteamă: „Lăsați-l, Domnul este acela care l-a însărcinat a face așa, ca să mi se vădească umilința, și Domnul, în schimbul acestor blesteme pe care mi le dă azi, îmi va dărui bine”.

Voi, care ziceți de rău de voi înșivă până la trufie, intrați în mânie de îndată ce alții nu vă aduc laudele de care vă socotiți îndreptățiți. Vedeți cât de mult vă lipsește cumpătarea în treburile cele de seamă? Din dorința altor laude depărtăm laudele, ca altele mai mari să căpătăm. Depărtând lauda, vrem s-o mărim. În toate acestea nu urmărim decât slava și nu adevărul. Așa că zadarnică-i purtarea noastră – și nu duce la nimic.

Cuvinte alese, Sfântul Ioan Gură de Aur

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here