Față în față cu bogăția stă sărăcia. Și noi considerăm că nici sărăcia nu este o virtute, tot așa după cum bogația în sine nu este păcat. Sunt bogați virtuoși și sunt săraci foarte vicioși. Căci nu o dată sărăcia intră în casa omului prin lene, iar alteori prin necumpătare, desfrâu sau beție. Totuși, din pricini ca acestea ca și din pricina lăcomiei bogaților, ca și din pricini morale și religioase, Biserica totdeauna a luat sub ocrotirea sa pe cei săraci, pe cei slabi, pe cei lipsiți și nefericiți.
Creștinismul în privința aceasta vine cu o morală nouă, cu o seamă de virtuți și principii care au în vedere pacea și armonia socială. Creștinismul și în privința aceasta nu desființează averea și proprietatea, dar combate aspru lăcomia și bogățiile strânse pe cale imorala, ispita și idolul avuțiilor, așa după cum osândește de asemenea, aspru sărăcia când vine din lene, din necumpătare sau din alte vicii.
Mântuitorul Iisus Hristos în Predica de pe Munte face deosebire între două feluri de bogății: materiale și spirituale. El grăiește: „Nu vă adunați comori pe pământ unde moliile și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură. Ci vă adunați comori în cer unde furii nu le sapă și le fură. Că unde este comoara noastră acolo va fi și inima noastră” (Matei VI,19-21). Cu alte cuvinte, El ne spune: Nu vă adunați comori trecătoare, adunați-vă comori cerești, netrecătoare. Bogățiile lumii leagă inima omului de pământ. Bogățiile sufletești ridică pe om la cer. Când tânărul din Evanghelie întreabă pe Mântuitorul, ce să facă pentru a se mântui, i se spune să vândă averile sale și să împartă totul săracilor. I se cere sa jertfească toate bunurile sale care-l trăgeau greu spre pământ. Bogatul nu vede necazurile celui oropsit, ci vede numai interesele sale. Acestea îl preocupă în permanență și nu grija de cei săraci. Dar Mântuitorul tocmai aceasta a recomandat celor avuți, să se îngrijească de cei lipsiți. Și aceasta s-o facă din mila către aproapele și din recunoștință față de Dumnezeu. Mila înobilizează inima omului, căci îndurarea creștină izvorăște din iubirea de Dumnezeu și de aproapele și se adeverește prin ajutorarea semenilor noștri aflați în nevoie.
Mântuitorul, care este modelul desăvârșit al milei, este atât de străin de pofta averii și de patima banilor, încât nu a avut niciun fel de avere. El niciodată nu a atins banii cu mâinile Sale cele sfinte. Adevarata bogăție, după Mântuitorul, este sufletul pe care dacă l-am pierdut lumea întreagă nu mai are pentru noi niciun sens, nicio greutate și nicio valoare. Sufletul este cea mai mare valoare și cea mai înaltă bogăție. Bogăția materială, averile pământești nu sunt veșnice, dar sunt pline de nesațiu și înșelătoare, nesățioase, izvor de ceartă. Ele fac pe oameni vicioși, nemilostivi și nebuni. Duc pe oameni la mândrie și înăbușă cuvântul Evangheliei. Ne face indiferenți și chiar nesimțitori față de semenii noștri. Dar un exemplu destul de grăitor în acest sens îl avem în parabola samarineanului milostiv care nu caută la fața celui nevoiaș, nici la haina lui și nici la neamul lui. Ajută pentru a face binele, ajută din iubire, ajută acolo unde este nevoie de ajutor.
Și în adevăr, nici în trecut și nici azi nu au lipsit asemenea ocazii. Zi de zi , în fiecare oraș, orășel sau sat, se ivesc tot felul de ocazii în care unii pot milui, iar alții așteaptă a fi miluiți. La ușa Bisericii de cele mai multe ori vedem un sărac sau un nenorocit, care cu o mână tremurandă și cu glas stins de suferințe, cere un mic ajutor pentru a-și trăi viaț chinuită Alteori în Biserică se vede un bărbat sau o femeie cu fruntea încrețită de durere și cu ochii pironiți către cer, cerând lui Dumnezeu îndurare la necazurile și la suferințele sale; mai departe vezi pe altul îngenuchiat și cu ochii îndreptați asupra icoanei unui sfânt, chemându-l în ajutor la nevoile sale. Aici, mai cu seamă, aici în Biserică noi vedem necazurile și nenorocirile fiecăruia. Pentru aceasta inima noastră devine îndurătoare pentru cei nenorociți, iar mintea pricepe mai bine durerile altora și ne îndeamnă să le ușurăm când putem.
„Păcate și virtuți” – Pr. Petre Teodor
Jurnal Spiritual
