„Nu ne împărtăşim pentru că au venit Paştile sau Crăciunul. Ne împărtăşim ca să fim mereu cu Hristos.” (III)

0
102

impartasanie– De ce împărtăşania este o Taină care se repetă în viaţa credinciosului? Harul primei împărtăşanii nu are putere de actualizare veşnică, asemenea Sfântului Botez?

– Botezul ne-a încreştinat şi ne-a scăpat de păcatul strămoşesc. De păcatele noastre nu scăpăm decât prin alt botez, care este Taina Pocăinţei. Sunt mai multe botezuri: botezul credinţei din Vechiul Testament, botezul cu apă al lui Ioan, botezul cu Duh şi apă al Mântuitorului şi botezul morţii, adică botezul sângelui.
Cu Iisus trebuie să ne hrănim permanent, deoarece trăim permanent. Are o foarte mare valoare că te-ai împărtăşit cândva, dar de atunci „cândva” ai trăit mereu cu gândul la „cândva” din viitor. Permanent avem nevoie de El. El ni Se dăruieşte: „Iar Eu cu voi sunt”. Dacă a fost o dată cu Apostolii, ce nevoie mai era ca să mai fie o dată cu ei? A fost permanent cu ei! „Iar Eu cu voi voi fi”, căci lupta e continuă, în tine, pentru desăvârşirea ta.
Pentru că vorbeam de iubirea de vrăjmaşi: n-ai să poţi imediat, dar începând să-ţi pui sincer problema că vom răspunde de ce nu i-am iubit – şi e o poruncă, nu e un sfat -, atunci, încercând să-i iubeşti, te trezeşti la un moment dat că nu-i mai urăşti. De aici pleacă totul. Şi dacă nu-i urăşti, eşti deja pe o treaptă. Şi cu harul lui Dumnezeu şi cu marile simţiri duhovniceşti din noi ne agăţăm de altă treaptă, tot mai sus. Harul lui Dumnezeu vine dacă tu eşti pe drum. Vreau să spun că mai întâi trebuie să fie mişcare, căci harul vine. Stai, stă şi harul. Este în funcţie de mişcarea ta. Nu te mântuiesc faptele tale, oricât ar fi de grozave, ci harul lui Dumnezeu pe faptele tale.

– Sfânta împărtăşanie îi uneşte pe credincioşi între ei, dar şi cu părintele liturghisitor. Cum se manifestă această unire?

– Am văzut şi vedeţi toţi că în pustie leii sunt cu leii, căprioarele numai cu căprioarele, fiecare cu seminţia lui. Aşa-i şi aici. Există o lege care nu are nume, şi care este a lui Hristos, care ne uneşte pe toţi. Nu poţi vedea în privirea unui om că-i sincer cu tine? Imediat se vede. Acestea sunt mari daruri pe care le are fiinţa omenească, de percepere în timp, în spaţiu. Aşa şi în sufletele altora. Nu face pe prorocul, dar se simte lucrul acesta. Pentru că este omul lui Dumnezeu, şi acela te atrage cu blândeţea lui. îl are pe Hristos cu el. Raţional n-avem cum să răspundem, decât că se simte. Fiinţa omenească e mult mai frumos complicată în ce priveşte relaţia cu marile adevăruri. Un mare adevăr este şi cu cei cu care trăieşti aicea şi îi simţi. Noi simţim când cineva nu este după Dumnezeu şi îl ocolim. Iacă, v-am spus: leii stau cu leii, hidrele cu hidrele… De ce lucrul acesta? Pentru că e seminţia lor. Omul are o înţelepciune mai mare decât aceste animale, care au o inteligenţă instinctuală, un suflet instinctual, şi nu au conştiinţă. Noi, care suntem după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu, simţim cine este omul lui Dumnezeu.

– Viaţa duhovniceasca a preotului liturghisitor îşi pune amprenta asupra deschiderii credincioşilor de a primi Sfânta împărtăşanie?

– Duhovnicul joacă un rol de cer pe pământ. La el trebuie mers ca să primeşti tot ce ţi-a dat Dumnezeu pentru a ajunge la Dumnezeu. Şi acesta este foarte accesibil. Nu e înger; e cu haine ca tine, cu ochi ca tine, cu nume ca tine, cu părinţi, cu naşi. Dar are puterea aceasta de a te dezlega, a te ierta, a te convinge. Dacă nu şi nu şi nu, să-ţi fie ţie ca un păgân şi vameş, zice Mântuitorul. Aceea-i altceva. Sigur că îşi pune amprenta.

Eu văd ca duhovnic. Vin foarte mulţi şi, dacă nu-i ajuţi puţin… Ei, ce-ai mai făcut? Păi n-am făcut nimic, părinte. Păi de ce-ai venit la mine? Păi să vedeţi… Şi atunci îmi dau seama şi trebuie să încep cu întrebări. Acesta-i un moment mare. Nu-i un simplu dialog. E o discuţie în faţa lui Dumnezeu. Mă împrietenesc cu el ca să-l fac să spună tot. Că sunt păcate ascunse, grele de tot. Sigur că-şi pune. Şi atuncea zice: De-aia am venit eu la dumneavoastră… Dragul meu, este o satisfacţie. E o oboseală, căci nu e vorba de unu-doi, e vorba de mii de inşi.

– Cuvântul „euharistie” înseamnă mulţumire. Cum se ajunge la această stare de mulţumire?

– În discuţia noastră s-a vorbit, cred, de mulţumirea aceasta, pentru că spun: această sfântă fiinţă omenească are putinţa de a discerne marele adevăr, marile lucruri, şi simte că este în slujba lui Dumnezeu. Mai ales duhovnicul. Cum le spun şi eu: „Mâi, vom fi la Judecată împreună. Să nu ascunzi ceva, să nu faci ceva”. Nu se teme de Dumnezeu, se teme de tine că i-ai spus acuma să nu facă cutare lucru, că vei fi de faţă la Judecată. Sigur că are o mare influenţă asupra lor şi o mare putere de a pricepe dacă este sincer sau nu.
Şi mă bucur că e ultima întrebare. Eu îmi cer scuze, că sunt surprins de toate întrebările astea, dar v-am spus ce mi-a spus inima, şi, bineînţeles, m-am luptat să-mi şi argumentez punctul de vedere.

Dialoguri duhovnicești, Arhimandritul Arsenie Papacioc

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here