– Părinte, în această problemă mult controversată a cipurilor, în care oficialităţi atât statale, cât şi clericale vin şi ne spun că aceste cipuri nu aduc nicio daună persoanei umane, ce argument trebuie să invoce simplul credincios în faţa lor?
– Este foarte simplu. Eu vreau să mor o singură dată, nu de o mie de ori. Eu nu le accept, pentru că ar fi o moarte duhovnicească. îmi aduc aminte, eram la închisoare şi m-au luat din celula aia acolo şi se ştia că, de regulă, cel pe care îl lua nu se mai întorcea; şi a început să se comunice repede prin morse pe perete că l-au luat pe părintele Arsenie. Dar, de fapt, mă chemase un colonel şi ei credeau că mă omoară, şi îmi dădeam seama cât de caraghioasă este lumea, când Mântuitorul spune: „Nu se mişcă fir de păr fără voia Mea.” în viaţă să ai o poziţie pe linie. Adică drumul cel mai scurt între două puncte: nu ocolit, nici frânt, ci poziţia de linie dreaptă. Deci asta e poziţia: să fii pe linia asta dreaptă mereu. Cât se poate să nu fii
greu în spinarea celui care te duce, că cineva te duce. Şi m-a întrebat colonelul acela: „Cum e cu Dumnezeu?” Zic: „Ce vreţi să spuneţi?” „Există sau nu există?” Şi i-am răspuns: „Nu ţi-e ruşine! La întrebarea asta îţi răspund mulţi copii din şcoala primară.” Erau zece colonei acolo la Aiud. Şi le mai zic: „Domnule, n-am vedea, n-am poetiza, n-am versui, n-am înţelege frumuseţea, armonia lucrurilor, dacă nu am fi făcuţi de cineva superior acestor mari calităţi.” Ei, dacă porcul nu cunoaşte la portocale, degeaba îi prezinţi o reclamă frumoasă, care e cu tentă occidentală şi orientală. Nu e porc că-l taie la Crăciun, e porc că-l taie în fiecare clipă. Şi apoi l-am întrebat: „Dar dumneavoastră de ce nu credeţi? Ce argumente aveţi? Eu sunt gata să mor pentru tot ce spun. Sunteţi gata să muriţi pentru tot ce spuneţi? Că noi nu putem gândi, mişca spre înălţimi dacă nu pui şi problema morţii mai întâi…” Morţii nu poţi să-i faci o cafea, e o mare realitate pe care lumea o neglijează sau cel puţin ştie că nu vine nici azi, nici mâine, nu se ştie [când vine – n.n.]. Nu se riscă când e vorba de veşnicie niciodată. Dacă e o punte peste o prăpastie, dar acoperită cu frunze, şi vine unul şi-ţi spune „Domnule, nu te culca alături, că e prăpastie!”, dar un milion de inşi spun „Nu-i adevărat!”, de care ţii cont? l-am scris Preasfin-ţitului Varsanufie: „Orice clipă poate să fie un timp şi orice suspinare poate să fie o rugăciune.” Nu există un timp cât de scurt să nu poată fi controlat şi binecuvântat de Dumnezeu. Şi a fost întrebat lisus: „Care-i calea?” „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa.” Dacă nu e cale, nu e mergere. Dacă nu-i adevăr, nu-i cunoaştere. Dacă nu-i viaţă, nu-i vieţuire. El era tot. „Eu sunt Cel ce sunt.” „Fără de Mine nu puteţi face nimic.” Mă jupuiţi, faceţi ce vreţi, dar acesta e adevărul! Nu accept să-mi pierd libertatea cu care m-a creat Dumnezeu pentru cipul vostru!
-Cum să facem demersul, ca mărturisire în fata Cezarului?
-în faţa Cezarului să spuneţi asta: „Omorâ-ţi-mă, că eu nu pot fără cruce!” Nu se poate fără cruce. Toată frumuseţea învierii Mântuitorului n-ar fi fost aşa de grozavă dacă n-ar fi fost crucea mai întâi. Nu vă înşelaţi! „Cine fuge de cruce fuge de Dumnezeu”, spune Sfântul Teodor Studitul. Nu se poate fără jertfă.
-Părinte, statul acesta vrea să scoată Adevărul din oameni, vrea să le scoată oamenilor crucea şi icoana din casă. Ce să facă monahii şi duhovnicii şi ce să facă poporul, când senatul s-a pronunţat pentru introducerea acestei legi a actelor biometrice?
-Când vine lupul să te atace, ai libertatea să te aperi. Nu întindem mâna: „N-ai voie să intri!” Te lupţi cu el şi poate să cadă el; eşti în legitimă apărare. Trebuie să aperi adevărul, dar cu strategie, pentru că, dacă lupta este lipsită de strategie, te calcă în picioare. Noi suntem nişte inşi fără valoare, dar unitatea noastră poate avea. Noi ar trebui să ne bucurăm că trăim nişte vremuri ca acestea de cruce. Vorbim mereu de cruce, dar crucea înseamnă să iei ce nu-ţi convine. Trebuie apărat adevărul. Cuvântul acesta al Mântuitorului: „Fiţi înţelepţi ca şerpii…” De ce a ales jivina asta ca înţeleaptă? E odios, dar Hristos a spus-o cu rost. Şarpele, oricât l-ai tăiat, nu moare, dar, dacă îl loveşti în cap, moare. Şi capul este Hristos. Noi trebuie să-L păzim pe Hristos cu orice chip, să nu fie lovit. Că noi numai datorită capului trăim. El e Calea, Adevărul şi Viaţa.
-Vorbeaţi de strategie, cum să înţelegem strategia?
-Să fim uniţi, că, dacă eşti singur, te calcă în picioare, dar dacă sunt mulţi… Ei nu sunt proşti. E un comandament pe undeva, de comandă lucrurile astea, în frunte cu dracul, l-am spus părintelui Justin că a dat bătălia prea devreme, dar eu nu am fost împotriva lui. Părintele Justin a tras un clopot şi s-au trezit toţi adormiţii neamului. Bine a făcut! Dar cei de aici m-au dat la radio Dobrogea, în tot felul, cum le-a convenit lor, aşa încât eu să par că aş fi împotriva părintelui Justin. Dar i-am ameninţat şi eu şi le-am zis că eu nu ţin de Constanţa, ţin de Bucureşti. …
-Dar cum să perceapă credincioşii faptul că purtătorul de cuvânt al Patriarhiei a spus că nu vede niciun pericol şi că el e primul care îşi pune cip [în acte – n.n.]?
-O mare greşeală tactică a făcut. O mare greşeală! Dar nu Stoica e sinodul şi poziţia Bisericii. Adevărul este unul singur; unde e adevărul, acolo e toată Biserica, nu e o fracţiune de Biserică. Dacă tu eşti singurul care susţii adevărul, toată Biserica e cu tine.
-Sfinţia voastră cum vedeţi lepădarea prin acest cip?
-Încă nu e lepădarea cea desăvârşită. Dar este începutul primejdios al acelei lepădări, din care nu vei mai putea ieşi mai târziu. Deocamdată s-a arătat numai un 6, dacă înţelegeţi, şi mai urmează încă doi. Toate sunt bune – că se separă adevărul de minciună. Dar duşmanul, nu vedeţi? Atacă
tocmai lucrurile esenţiale care tin de viata aceasta socială: paşapoarte, carnete auto, buletine. De aceea nu este acceptabil să intri în luptă fără gândul morţii, al jertfei, al crucii. Or să mai cadă din noi. Cum o vrea Dumnezeu! Eu m-am pronunţat, bineînţeles, cu gând smerit, că nu sunt Mafalda: «Nu accept aşa ceva!” Căci bătălia s-a dat şi de sârbi, şi de greci, dar cu instituţiile s-a dat…
-La noi ştiţi cum e cu instituţiile…
-Tu eşti o instituţie dacă stai bine în adevăr! Nu-mi pare rău că sunt român. Felul cum pui problema ar părea că românii sunt proşti. Uite că nu sunt proşti! Ştiu să reacţioneze şi mă bucur foarte mult, chiar dacă generaţia aceasta nu mai are forţa generaţiei trecute. îmi amintesc pe vremea lui Carol al ll-lea, eu am dat bătălia asta de jos. Eram de faţă când regele a vrut să pună mâna pe Garda de Fier ca organizaţie şi oferea fel de fel de lucruri. Şi Codreanu nu era de acord.
Noi nu eram ca nişte politicieni. Eu eram un copil, la douăzeci şi ceva de ani, doritor de luptă pentru frumuseţea unui adevăr, în fruntea căruia se afla Arhanghelul Mihail. Eu eram împotriva sân-gerării. Dar nu contam eu. Eu eram un scuipăţel acolo, dar trăiam. Şi uite că Dumnezeu nu m-a lăsat. Pentru că am învăţat troparul Sfântului Arhanghel Mihail de când eram mic. Codreanu era un om cinstit, un mare erou. Am stat cu el mult de vorbă şi am fost prin tabere, dar ne mai şi contraziceam. Adică nu eram pentru poziţia asta exclusiv militară într-o problemă şi cu nuanţă politică, dar şi spirituală. Uite, vă spun o situaţie: cum era să-l dea jos pe regele Carol. Am provocat o întâlnire pe Calea Victoriei în Bucureşti, eram până la nouă inşi, atât. Şi am început să cântăm cântece legionare pe Calea Victoriei. Şi, vă daţi seama, s-a adunat lumea, încât nu se mai vedea de lume. Şi era unul mai plinuţ acolo şi s-a ridicat la tribună: „Cum să strig?” Şi i-am zis: „Jos regele Carol al ll-lea, trăiască regele Mihai! Ura!” Şi acela a zis invers. Şi a zis Ura când nu trebuia şi Ho când trebuia. Şi atunci mă gândeam: „Ce să fac eu?” Şi am zis: „Daţi-I jos!” Acum, eu fiind mai mititel, m-au ridicat repede pe mine. Am luat cuvântul, am liniştit poporul şi am zis limpede cu intenţia să repar şi greşeala care se făcuse în clipa aia. Lumea a zis cum am zis eu. Şi am zis: „Asta e lumea!” Apoi ne-am retras la un hotel să vedem ce zice presa. Şi au apărut nişte articolaşe, dar mititele – ceea ce însemna că le era frică şi celor de la presă. Noi speculam lucrurile acestea. Şi am recurs la un lucru de mare risc. Am luat trei maşini şi am început să strigăm prin faţa palatului: „A abdicat regele! A abdicat regele!” Şi am strigat, până când, într-adevăr, a abdicat regele! Şi, cu o astfel de ediţie specială, vă daţi seama ce era pe noi! Eram în maşină cinci inşi: un avocat, doi doctori… şi ne-am hotărât să mergem la Văcăreşti, să cerem rugăciune la Arhanghelul Mihail. Şi era destul de închis ca drum. … Şi am ajuns la Văcăreşti. Acolo era lacăt, era poartă, dar băteam >n poartă ca nişte stăpâni. Ne opreşte paznicul să spunem cine suntem. Şi am luat eu comanda. «Domnule, a biruit Garda de Fier. Deschideţi-ne să ne închinăm aicea, să facem altar la Văcăreşti, nu închisoare de deţinuţi!” A pus mâna pe telefon şi ne-a deschis imediat civilizat. Şi era un deţinut acolo, un singur legionar. Şi zice: „Nu te scot de aici!” Şi l-am scos, a doua zi, bineînţeles. Şi eu stăteam în Zărneşti, Braşov, unde am fost şi primar. Şi când am ajuns de la Văcăreşti înapoi în centru, nu mai încăpeai de cămăşi verzi. Toţi s-au dat jos. Eu am refuzat să mă dau. Şi am băgat la cap. Toti acum erau legionari, dar de formă. De unde or fi scos cămăşile alea verzi în câteva ceasuri, nu ştiu! Şi am ajuns şi la Braşov şi am dat ordin să dea raport în gară. Să fie şi o manifestare văzută, ca să putem face un plan de bătaie. Când am ajuns în gară la Zărneşti, nu era niciun om. Şi m-au informat unii că pe terenul de fotbal s-au adunat. Şi am ajuns pe terenul de fotbal. Tot orăşelul era adunat acolo; pe marginea şi pe mijlocul terenului erau legionarii şi veniseră să dea raportul. Dar nu îi cunoşteam. Şi m-am învăţat minte de la Bucureşti. Nu le-am dat atenţie, i-am împrăştiat, i-am gonit. „Nu vă cunosc pe voi!” Nu faci armată cu improvizaţi. Noi purtam cămaşa verde cu o convingere puternică şi nobilă. Am lua comanda cum trebuie. Şi nu îmi pare rău. „Aşa credeţi voi, profitorilor? Şi vă şi condamn că îndrăzniţi să îmbrăcaţi cămaşa verde, de care numai aţi auzit şi voi. Şi, potenţial, voi aţi fost prigonitorii.” Aşa le-am zis. Şi homo homini lupus nu mai e valabilă, cum că omul îi lup pentru om. Nu, omul e dumnezeu pentru om de când a venit Hristos. Vedeţi? Aceasta este strategia! Hai să intrăm cu niţel curaj în valorile autentice, care au relaţie cu veşnicia. Acţionaţi cu strategie! Eu acum nu sunt aşa de informat şi nu am o armată în jurul meu, cum are părintele Justin. Eu sunt singur aici. Dar puneţi-vă capul la bătaie! Important e să stai de vorbă cu tine în orice clipă. Nu e permis să nu ştii ce ai de făcut. Poate sunt situaţii să rabzi, mergând pe linia unei credinţe trăite. Nu se mişcă fir de păr fără voia Mea şi îndrăzniţi, Eu am biruit lumea. Biserica, nici porţile iadului nu o vor birui. Şi, chiar dacă mori, nu mori, frate! Ai trecut de la moarte la viaţă! Nu-s cuvintele mele. Şi aşa este. Acestea nu sunt nişte poveşti, dragii mei. Repet, moartea nu poţi să o păcăleşti cu o cafea. Moartea e o mare realitate. Iadul e o mare realitate, confirmat de Mântuitorul: „Mergeţi în focul cel de veci!” Şi a trecut de la moarte la viaţă. Va să zică, viata trebuie să fie niţel pipăită şi întrebată: Cine sunt eu? Dar numai în funcţie de marele Adevăr în contingenţă cu veşnicia, că altfel… eşti un politician prost. Te duci în târg să-ţi cumperi şi tu o haină şi eşti păcălit de un jidan, cu o haină putredă.
-Care credeţi că ar trebui să fie următorul pas strategic, mai ales că am aflat că legea privind buletinele electronice s-a votat deja, tot aşa, „tacit”?
– Este de dorit poziţia grecilor, care au avut în frunte pe patriarhul însuşi militând pentru drepturile credincioşilor împotriva acestor acte. Dar ştiţi ce înseamnă 666? Explicaţia am găsit-o şi eu la unul din Sfinţii Părinţi, nu este a mea. Noi trebuie să apărăm crucea, dar împotriva cărui duşman? Că în planul de foc pe care eu l-am băgat şi în biserică, nu numai în armată, este şi asta: precizarea poziţiei tale faţă de inamic. Cine e inamicul la noi? E ciracul! Diavolul zice că este creatorul lumii. (…) Daţi-vă seama ce îndrăzneală! „Lepădatule!” însă e o creaţie, un ticălos. Am făcut o constatare de pe poziţia mea de monah şi de duhovnic: insistă foarte mult dracul, nu se lasă deloc. însă e un vândut, e un lepădat, e un apostat, un tolerat. Nu contează. Deci trebuie să cunoaştem poziţia creştină mai întâi, care o nimiceşte pe cea potrivnică. Nu trebuie să fim nici pe poziţia de răzbunare, să avem satisfacţie că i-am biruit pe vrăjmaşi, nu… cu gând smerit.
-Cum vedeţi poziţia mitropoliei Clujului faţă de poziţia sinodului, unde, ştiţi bine, înaltul Anania nu a participat?
-Anania a făcut ce trebuie. A făcut sinod mi-tropolitan şi s-a prezentat. Pentru că, practic, nu avea încredere sută la sută în hotărârea de dincoace. Dar, atât cât a făcut patriarhul, eu sunt mulţumit, că se întrezăreşte şi cumva împotrivă… Ceea ce înseamnă: ce să-i ceri mai mult? Cu dibăcie s-a strecurat. Pe ei nu-i interesează… însă sunt multe lucruri de zis aici. Eu vă îndemn să nu primiţi aşa ceva. Pentru că acum e numai un început. Pe urmă vor ajunge să vi-l bage pe gât, nu numai în piele. Şi s-a descoperit că e şi cancerigen. Poate cu asta „speriem” lumea. M-a informat Anania la telefon. Am fost la Bucureşti, am sosit aseară. Mi-a stat o ureche pe loc. Şi, în Bucureşti, am trecut pe la Sfântul Dumitru…’ cu amintirile mele de mic. A venit aseară la mine un consilier de la patriarhie. M-am „ocupat” de el, bineînţeles. Dar nu mă tem. Ştiu că le sunt adversar. Cu o moarte toţi suntem datori! Dar una-i ortodox să mori sau ecumenist vândut! Viaţa înseamnă moarte continuă. Să ştii să mori şi să înviezi în fiecare zi! Noi ar trebui să ne bucurăm că trăim nişte vremuri ca acestea de cruce. Deocamdată s-a arătat numai un 6, dacă înţelegeţi, şi mai urmează încă doi. Toate sunt bune, că se separă adevărul de minciună…
”Viaţa părintelui Arsenie Papacioc, testament, cuvinte de folos”
Jurnal Spiritual
