”Nu este virtute ceea ce se face prin forţă”

0
95

astral_dus„Răul nu este nimic altceva decât lipsa binelui, după cum întunericul este lipsa luminii. Căci binele este lumină spirituală, şi în chip asemănător, răul este întuneric spiritual. (…) Demonii nu au nici stăpânire, nici putere contra cuiva decât dacă li se îngăduie de Dumnezeu în scopul mântuirii, cum este cazul lui Iov. (…) Li s‑a îngăduit să ispitească pe om, dar nu au puterea să forţeze pe cineva. Căci noi avem facultatea de a primi ispita sau de a nu o primi.” Sf. Ioan Damaschin

„Ştiinţa ne impune propria ei viziune a lucrurilor vizibile, verificabile, şi ne obligă să o acceptăm. Nu putem nega existenţa unui vierme sau a unui virus, dar putem nega existenţa lui Dumnezeu. Pentru că, aşa cum spune Sfântul Pavel, «credinţa este viziunea lucrurilor care nu se văd» (Evrei 11, 1). Credinţa se situează pe un plan superior necesităţilor naturale. «Fericiţi cei ce n‑au văzut şi au crezut», cu alte cuvinte, cei care au crezut fără a fi obligaţi, forţaţi, constrânşi. Credinţa apare astfel ca un mod de a depăşi raţiunea, dictat de raţiunea însăşi atunci când îşi atinge limitele. Credinţa ne spune: «Renunţă la mărunta ta raţiune pentru a primi Logosul dumnezeiesc». (…) Experienţa credinţei este asemănătoare cu revelaţia. Ea suprimă orice demonstraţie, orice mijlocire, orice noţiune abstractă privitoare la Dumnezeu, şi ne pune în contact direct cu prezenţa acelui Cineva pe care îl cunoaştem în modul cel mai intim. (…) Inima, în sensul biblic al cuvântului, este punctul central către care converg dorinţele lui Dumnezeu, centru vital care răstoarnă toată înţelepciunea omenească.” (”Vârstele vieţii duhovniceşti P. Evdokimov)

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here