„Nu e nimic mai frumos decât să fii ortodox…”

0
129

 arsenie-papacioc-M-am orientat după cuvântul Arhiepiscopului Greciei în legătură cu noile paşapoarte. Miroase a 666. Şi atâta. Acum să ne vedem de mântuire. Eu sunt cercetat de multă lume şi aşteptam şi vizita grecilor…

D. T: – Cum vedeţi situaţia în mod general a lumii, în această perioadă a tehnologiei, care stabileşte etape în direcţia lui antihrist?

-Faptul că sunt descoperiţi de către noi nu e nicio primejdie. Şi asta vrea duşmanul, să stea ascuns. Iar noi, creştinii, să ne purtăm în aşa fel încât să ne lovească satana unde vrem noi şi nu unde vrea el.

D. Ţ.: – Foarte bine spus. Şi unde ar fi locul în care să ne lovească satana?

-Şi vă spun şi lucrul acesta. Ce ne-am face dacă nu ar fi şi drac? Teologia nu se învaţă la şcoală, ci pe front.

Părintele Gheorghe Metallinos, punând mâna pe epitrahilul părintelui Arsenie: -Aceasta este Teologia… -Acesta întăreşte Teologia… Pr. G. M.: – Dar centrul este acesta… Taina…

-E o primejdie foarte mare să mergi pe un drum necunoscut. Nu este permis să nu ştii de tine în orice clipă în care trăieşti şi pe orice drum mergi. Tu mergi cu toată tradiţia trecutului, cu toată frumuseţea luptei prezentului şi cu liniştea su-fletească că şi viitorul este de partea ta, dar cu condiţia ca şi tu să fii de partea viitorului, şi de aici acest du-te-vino… încă o dată, bine aţi venit!

Pr. G. M.: – Suntem plini de recunoştinţă…

-Noi, oamenii de pe pământ, am dat-o pe Maica Domnului şi a fost cerul mulţumit. Şi Maica Domnului, la fel. Nimic fără Dumnezeu şi nimic fără mijlocirea Maicii Domnului. Oriunde ai fi, grecule, nu eşti singur.

 Pr. G. M.: – Acest lucru îl vom spune şi noii pentru fraţii români.

-Frumuseţea e în război, nu în vorbe de laudă.

Pr. G. M.: – Fiindcă vorbiţi despre război, părinte, aş dori să întreb, şi cred că întrebarea esfe pentru toţi, cum vedeţi în acest moment problema ecumenismului?

-Sunt cu toate forţele împotrivă. Cu o moarte toţi suntem datori, dar una e să mori ortodox şi alta e să mori ecumenist vândut. Ferească Dumnezeu! Şi pe crucea mea doresc să se scrie ortodox. Nu avem timp să mai discutăm. Scoatem sabia. Dacă nu se înţelepţesc prin cele ce le spunem, scoatem sabia şi îi anunţăm că e ascuţită. Nu vrem să schimbăm nici măcar o virgulă din Ortodoxie.! Hristos a fost şi este ortodox.

Pr. G. M.: – Bine ati zis. Primul ortodox a fost Hristos.

-Să nu fi îndrăznit să intraţi la mine cu ceva rezerve în ceea ce priveşte Ortodoxia.

Părintele Gheorghe Metallinos, D. Ţ.:

-Nicio rezervă.

-Am toată convingerea că Dumnezeu nu v-ar ierta! Mai ales că eu am mare evlavie la greci. Am dat exemplu la toată lumea cu care am vorbit sârbi, ruşi…, Ortodoxia grecilor. Dar centrul e -n fiecare dintre noi. Reprezentăm Adevărul! Ce este Adevărul, este întrebat Hristos? Şi a fost, să zic aşa, silit să spună: Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Dacă nu e cale, nu e mergere, dacă nu e adevăr, nu e cunoaştere, dacă nu este viaţă, nu este vieţuire. El e totul. Ce mai vreţi?

D. Ţ.: – Când conducerea Bisericii noastre, astăzi…

-Ortodoxia se apără cu sabia la momentul acesta istoric.

D. T. : – Ce înţelegeţi exact prin exemplul săbiei ascuţite?

-Nu dăm voie la atitudini de felul: „Am să văd”, „vom vedea ce va fi…”

D. Ţ.: – Să înţelegem prin sabie ruperea de Ortodoxie?

-Nu e nimic mai frumos decât să fii ortodox. Aceasta înseamnă sabia ascuţită. Nu cruţăm nimic. Trăiască Ortodoxia! Ce mai vreţi, grecilor?

D. Ţ.: – Astăzi, Ortodoxia, în totalitatea ei, se arafă cu o conducere de ecumenişti sau având o atitudine ecumenistă. Care este, aşadar, poziţia noastră, a credincioşilor, în faţa unei conduceri oare nu-L urmează pe Hristos în cele mai importante dogme?

 Dacă nu se tem de sabia noastră în teacă, o scoatem din teacă. Şi, dacă nici atunci nu se tem e noi, începem să tăiem capetele.

Pr G. M.-Adică duhovniceşte…

 D. Ţ.: – Deci nici un compromis.

-Mântuitorul a răbdat cât a răbdat, dar când a văzut, până la urmă, că e atâta îndărătnicie, a scos biciul.

D. Ţ.: – în cazul precedent, totuşi, deoarece aceasta este conducerea, şi Biserica noastră este condusă sinodal, va trebui ca tot sinodal să fie rezolvată problema? Şi cum poate să fie rezolvată problema, din moment ce episcopii  înşişi sunt ecumenişti? Întrebarea este: noi, ca credincioşi, nu putem să devenim, aşa, rebeli, într-un anumit mod şi să tăiem noi capetele, deoarece tăierea capuluil înseamnă alungarea lor din Biserică. Această alungare, adică, o va prelua poporul? În ce mod, din moment ce episcopii ţin Sinodul, adică instituţia?

-Dragă, sabia are teacă. O bagi în teacă, când nu este luptă, dar, când e război, atunci o scoţi din teacă… Dragă, dacă suntem ortodocşi, suntem j ortodocşi în faţa tuturor problemelor vieţii. Întrebarea aceasta seamănă cu o altă întrebare, şi anume, de ce a trădat luda? încă Dumnezeu i-a dat liber dracului să mai răsufle, ca să te lupţi cu un adversar înarmat, nu cu unul neînarmat.

Pr. G. M.: – Doar o frază, ca să completez, pentru că mi s-a dat pretext. Avem pe cei mai mulţi ierarhi, nu toţi, dar pe cei mai mulţi, ca fiind ecumenişti. Trebuie ca noi să plecăm sau, rămânând in interior, în această Biserică, să spunem nu, să fim contrari „adevărului” lor?

– În momentul ăsta istoric, pune-te tu la punct şi atunci devii un punct de reper. Aici nu este un Sinod, ci s-au întâlnit nişte fraţi ai Ortodoxiei. Ce frumuseţe ar avea raiul, dacă nu ar fi fost dracul cu iadul? Nu-i stă bine unui creştin să nu poarte şi numele de luptător cu sabia scoasă. Vă surprinde faptul că eu vă vorbesc despre sabie, pentru că sunteţi acoperiţi cu o tradiţie grozav de frumoasă, dar noi luptăm să păstrăm Ortodoxia şi adevărul lui Hristos cu forţe proprii, nu cu tradiţii. Poporul român este foarte tradiţionalist şi sunt foarte bucuros de lucrul acesta, dar trebuie şi propovăduire, şi atunci apelăm pe la greci. Dacă grecii ne vând şi nu sunt prezenţi, la întrebarea unui naiv, ca românul, îl bagă românul şi pe grec la adversari. Un cioban nu are altă misiune decât să păzească oile şi, pentru oaia care rătăceşte, îşi lasă turma şi se duce după acea oaie, asta înseamnă să fii prezent. Nu mulţumirea că m-am culcat ortodox, am visat ortodox şi m-am sculat ortodox. Nu-i destul acest lucru. Asta înseamnă să fii prezent. Şi mai ales să păstrăm unitatea. Şi unitatea… că numai adevărul vostru, al grecilor, şi al românilor poate să apere cu orice chip mânjirea şi fericirea veşnică. Să facem orice să nu rupem unitatea dintre noi, dintre ortodocşi, să ştim să trecem şi peste anumite greşeli, doar, doar, şi-or da seama fraţii noştri că au greşit. în Biserica Ortodoxă, în Hristos adică, nici cât de mică [să fie] greşeala, nu este un lucru mic. Nu este lucru mic în viaţă răul cel mai mic. Asta e o mare greşeală, să treci cu vederea puricele care este în spinarea ta. Pentru că nu este un lucru mic în viaţă un purice în spatele tău. Să fim liberi, pentru că dragostea numai în libertate se desăvârşeşte. Nu e vinovat Dumnezeu că sunt greşeli în lume… Cine-L putea vădi de vreun păcat pe El? Că spunea cineva că dracul, ca creatură, este imperfect creat de Dumnezeu… Nu este adevărat! În creaţia divină, Dumnezeu a făcut [totul – n.n] desăvârşit, a creat desăvârşit, a creat şi o nuanţă de libertate… Să poţi crea liber, cu libertatea ta… L-a lăsat [pe om] să mă critice… Aş îndrăzni să spun că niciun mare propovăduitor, nici Apostolii nu au contribuit la mântuirea lumii cât au contribuit războaiele ortodocşilor cu toţi. în luptă se desăvârşeşte eroul. Fii liniştit… multe rele se fac cu arhiereii aceştia ecumenişti, dar tu trebuie să fii un factor luminos, omul cerului, cu orice chip. Lumea care trebuie pusă la punct nu e lumea din afară, ci lumea din tine. Pune-te tu la punct! Să fii un moment de odihnă pentru divinitate! Spunea cineva, o persoană istorică, el era foarte voinic: „Eu când sunt singur, suntem mulţi.” Să fii pus la punct şi cerul are punct de odihnă cu tine! Are Dumnezeu grijă. O singură bombonică, când o iei, îţi îndulceşte gura amară. Nu există un somn mai liniştitor decât atunci când eşti, din punct de vedere al trăirii, pe linia Mântuitorului, adică a Ortodoxiei. La o conferinţă am fost întrebat, era noapte, la Casa de Cultură, ce melodie îmi place. Şi m-am temut de întrebarea asta, pentru că eu nu cunosc melodii. Dar Dumnezeu nu m-a lăsat. Şi am spus: Bătaia clopotelor, care pe latineşte înseamnă vivos voco, mortuos plango, fulgura frango, adică cheamă viii, plânge morţii şi alungă norii. Sunt foarte sigur că la moarte toţi se vor căi că au pierdut timpul. Moartea nu vine să-i faci o cafea. Se pune marea întrebare, ce urmează? Atunci e toată lumea teoloagă şi se va grăbi să facă ce mai poate. Totul e să pleci la timp şi asta-i viaţa.

Pr. G. M.: – Slavă Domnului! Cel puţin aşa cum mă simt eu, renaştere. Avem şi în Grecia buni duhovnici…

– Mă bucur sincer…

Pr. G. M..; – Duhovnicul meu este stareţul mănăstirii Sfântul Pavel din Sfântul Munte, părintele partenie… Eu am rămas entuziasmat duhovniceşte, pentru că atât părinţii duhovnici din Grecia,  cât şi părinţii duhovnici din România, trăiesc aceeaşi unitate în Hristos. Şi, de aceea, am primit un sprijin de la preacuvioşia voastră, părinte Arsenie, foarte mare.

-Eu sunt foarte bucuros pentru cinstea pe care aţi făcut-o inimii mele şi chiliei mele, rămâne un singur lucru: să fim adevăraţi!

D. T.: – Mulţumim foarte mult pentru timpul, efortul şi iubirea preacuvioşiei voastre!

-Nu vreau să se spună aceste mulţumiri şi aceste cuvinte frumoase pentru că aşa se obişnuieşte. Noi suntem adevăraţi. Nu este timp să prelungim vorba. Judecata de apoi vine cu o singură lege indiscutabilă: Nu mai poţi minţi. Şi nu te-ai îmbătat în viaţa ta, pentru că ai fost prudent la numărul paharelor, dar ai încurajat cofele de vin din băutura altora [şi ţi-a] lipsit curajul de a spune în faţa cârciumii: La foc cu voi! Era un oarecare stăpânitor şi ajunsese duşmanul până la zidul cetăţii unde era el…, îi cucerise ţara. Şi acest om nu mai avea nicio altă ieşire…, dar a făcut o mare jertfă în faţa lor. Şi le-a spus: „Duşmanilor nesătui, este fiul meu lângă mine. îl înjunghii în faţa voastră, ca să ştiţi cu cine luptaţi. Deci, nici pe voi nu vă voi cruţa, dacă pe fiul meu nu l-am cruţat!” La judecată ne va întreba Dumnezeu: „Ce aţi făcut cu Fiul Meu?” Care este răspunsul? Ce poţi să spui? Da, ne va întreba: „Ce aţi făcut, oamenilor, cu Fiul Meu?” E îndreptăţit. Şi zice Fiul: „Câte lucruri v-am învăţat Eu pe voi bune, pentru care Mă răstigniţi?” „Omule nesătul – şi se înţelege şi arecule, şi românule -, ce aţi făcut cu Fiul Meu, de ce nu aţi iubit?” Sigur, pentru că am urât! Vreau sa vă spun că am 96 de ani…

Pr. G. M., D. T.: – La mulţi ani!

– Nu am ajuns la ultimul cuvânt. Ultimul cuvânt este o rugăciune…

(Întâlnirea părintelui Arsenie Papacioc cu părintele profesor Gheorghe Metallinos şi cu profesorul Dimitrie Ţelenghidis)

”Viaţa părintelui Arsenie Papacioc, testament, cuvinte de folos”

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here