Nu dedaţi câinele!

0
82

Nu dedaţi câinele!

Sfântul Ioan Gură de Aur zice:

„Diavolul
este în chipul unui câine flămând ce aşteaptă pe tot locul să i se arunce atare
coajă de pâine, atare os sau alte rămăşiţe de mâncare. De-i arunci ceva, el
începe a se ţine de tine; el vine şi mâine să-i arunci ceva.

Dar de nu-i dai nimic, de-l alungi cu ocări, el nu mai vine; îşi caută norocul în altă parte.

Aşa e şi diavolul. El aşteaptă «să-i arunci» ceva.

Îndată ce-i
dai ceva, îndată ce te laşi biruit de ispită şi păcat, diavolul se ţine mereu
de tine, până ce, pe urmă, te uşcă de moarte. Dar dacă nu-i dai nimic, dacă îl
respingi, strigându-i: «Cară-te de aici, Satano!», el nu mai vine; se duce
să-şi caute norocul în altă parte.“

„Împotriviţi-vă diavolului şi el va fugi de la voi!“ (lacob 4, 7).

Un răspuns potrivit (I)

La un coborâş
de tren, un domn întreabă pe un slujbaş de tren, care, din întâmplare, era
credincios:

–           Ascultă, domnule, ce s-ar întâmpla
dacă s-ar rupe frâna şi s-ar slobozi trenul la vale?

–           Mai avem o frână de rezervă şi o
punem pe aceea în aplicare.

–           Şi dacă se rupe şi aceea?

–           Apoi, slobozim frâna de apă.

–           Şi dacă nici aceea nu poate ajuta?

–           Apoi, atunci, domnul meu, să ştii că
intrăm îndată în rai sau în iad, aşa după cum au fost purtările şi traiul
nostru.

 „Dumneata vorbeşti cu pereţii!”

Unui învăţat
necredincios îi plăcea să ia peste picior pe cei credincioşi.

 – Ce-o mai fi şi aia: rugăciune? – îi zicea el
unui credincios. A te ruga înseamnă a vorbi cu văzduhul şi cu vânturile.

Credinciosul
tăcea.

Într-o zi, îl află pe cel necredincios vorbind la telefon.

–           Dar dumneata ce faci aici? Te-ai apucat să vorbeşti cu peretele? Dumneata vorbeşti cu pereţii!…

–           Ha, ha! Pesemne dumneata nici idee
n-ai despre ce-i aia telefon şi despre cum se poate vorbi prin telefon!

–           Ba am, dragul meu! Dar am voit să-ţi
arăt că, întocmai aşa, şi dumneata nici idee n-ai despre telefonul meu cel
sufletesc prin care eu vorbesc cu Dumnezeu. Când eu ţi-am zis că vorbeşti cu
pereţii, erai gata să-mi spui că sunt un prost. Dar în aceeaşi situaţie erai şi
dumneata când îmi spuneai că eu vorbesc cu văzduhul şi cu vânturile când mă
rog. Dumneata n-ai nici o idee despre legătura ce mi-o fac eu cu cerul, cu
Dumnezeu, prin rugăciune…

Dumnezeu să-ţi ajute să poţi vorbi şi dumneata, cândva, cu acest minunat telefon sufletesc!

Jocul a tăiat capul lui Ioan

Eu, de câte
ori aud sau citesc despre „petreceri împreunate cu joc“ (fireşte, „până în
ziuă“), mă ia o groază, gândindu-mă că, odinioară, jocul a tăiat capul lui Ioan
Botezătorul.

Duhul jocului
este moartea (cea sufletească şi, de multe ori, şi cea trupească). După jocul
de la balul lui Irod a rămas un mort. Vai, ce de „morţi” rămân şi azi după
jocuri! După fiecare „petrecere” împreunată cu dans „până în zori”
rămân morţi şi răniţi.

Jocul a tăiat capul lui Ioan. Jocul omoară şi azi.

Un măcelar ducea un porc la belitoare…

Am văzut ieri
un măcelar ducând un porc la belitoare. Şi, lucru ciudat: îl – ducea dezlegat.
Avea în buzunar câteva boabe de porumb, pe care le arunca, din când în când, porcului
şi porcul mergea după el ca un mieluşel blând.

Văzându-l, m-am gândit în mine: iată, aşa duce şi diavolul pe oameni la pieire sufletească. Nu cu puterea, ci cu înşelăciunea. Are şi Satana totdeauna la îndemână o traistă plină cu grăunţe de pofte şi plăceri lumeşti, pe care le scutură şi le aruncă celor pe care vrea să-i prindă în cursele lui. Vai de cei ce pleacă după aceste grăunţe! Calea lor ajunge la „măcelăria” dracului, la pieire trupească şi sufletească.

 „Ce doreşti?”

Ce doreşti? –
întrebă răstit un slujbaş pe o biată femeie, care intrase în cancelarie cu ceva
rugare.

–           Nimic! – răspunse femeia.

–           Cum aşa, nimic? întrebă slujbaşul.

– Păi, eu
sunt o femeie necăjită şi am venit să găsesc un om în care locuieşte Iisus
Hristos şi să-l rog pe omul ăsta pentru asta şi asta. Văd însă că am greşit
numărul casei; aici locuieşte un om stăpânit de un duh rău…

Astfel
grăind, femeia plecă să iasă afară.

–           Stai! Stai!… – îi zise slujbaşul domolit. Şi, ascultând plângerea femeii, îi dete ajutorul cerut.

600 istorioare religioase, Preot Iosif Trifa

Alte articole aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here