“Nu cumva tu nu l-ai ajutat să te înţeleagă?”

0
154

soare– Părinte, atunci când vreo oarecare femeie ne spune: “Nu m-a înţeles duhovnicul”, ce trebuie să-i spunem noi?

– Spuneţi-i: “Nu cumva tu nu l-ai ajutat să te înţeleagă? Nu cumva greşeala este a ta?”. În aceste cazuri trebuie să-i faceţi probleme de conştiinţă aproapelui, să nu-l îndreptăţiţi uşor. Lucrurile sunt foarte fine. Sunt oameni şi situaţii care chiar şi pe duhovnic îi încurcă.

– Şi dacă ne spune că nu o odihneşte duhovnicul ei?

– Nu cumva este vinovată şi ea pentru că nu o odihneşte, nu cumva cere ca duhovnicul s-o odihnească după voia ei? Să presupunem că cineva este nepăsător faţă de familia lui şi are mereu certuri cu femeia sa. Vrea să se despartă de ea şi vine la mine şi mi se plânge cu pretenţia să fiu de partea lui, ca să-i distrug familia. Dacă îi spun: “Tu eşti vinovat în toată istoria aceasta“, şi nu-şi conştientizează vinovăţia sa, va spune că nu l-am odihnit. Adică unii spun: “Nu m-a odihnit duhovnicul”, pentru că acela nu le spune să facă ceea ce ar fi vrut ei.

Dacă duhovnicul îndreptăţeşte patimile fiecăruia, se poate să-i odihnească pe toţi, dar oamenii nu se ajută aşa. Dacă este vorba să-l odihnim pe fiecare în patimile lui, atunci să-l odihnim şi pe diavolul. Vii, de pildă, tu şi îmi spui: “Sora cutare mi-a vorbit urât”. “Ei, nu da importanţă la asta”, îţi spun, şi te odihnesc. După puţin vine sora aceea şi-mi spune despre tine: “Sora cutare a făcut cutare şi cutare”. “Ei, îi spun, bine, dar nu o ştii cine este? Nu le lua în serios”. Am odihnit-o şi pe ea. În felul acesta pe toţi îi odihnesc, dar îi şi împiedic pe toţi. Corect însă este să-ţi spun: “Vino încoace! Pentru a-ţi vorbi sora astfel, înseamnă că ai făcut ceva”, şi astfel îţi vei simţi vinovăţia şi te vei îndrepta. Pentru că din clipa în care îţi vei simţi vinovăţia, toate vor merge bine. Odihnă adevărată vine atunci când omul se aranjează corect.

Scopul este cum ne vom odihni în rai, nu cum ne vom odihni pe pământ. Sunt unii duhovnici care odihnesc gândul aproapelui şi apoi acela spune: “Foarte mult m-a odihnit duhovnicul meu”, dar rămâne neîndreptat, în timp ce ar trebui să-l ajute pe om să-şi afle cusururile lui, să se îndrepte şi în continuare să-l povăţuiască în acest sens. Numai atunci vine adevărata odihnă. Faptul de a odihni pe celălalt în patimile lui nu constituie un ajutor; pentru mine aceasta este o crimă.

Pentru ca duhovnicul să poată ajuta doi oameni care au legătură între ei, trebuie să aibă legătură cu amândoi. Atunci când ascultă, de pildă, gândurile a doi oameni care au neînţelegeri, trebuie să cunoască ambele suflete, pentru că fiecare poate prezenta subiectul aşa cum îl înţelege el. Şi să primească să le rezolve neînţelegerile lor numai dacă şi aceia acceptă să le rezolve potrivit cu Evanghelia, deoarece toate celelalte feluri de rezolvări sunt o continuă durere de cap şi trebuie mereu aspirine. Apoi să-l pună pe fiecare la locul său; să nu-l îndreptăţească pe nici unul. Să-i spună fiecăruia cusururile lui, astfel încât cioplind o strâmbătură, se ciopleşte şi cealaltă şi astfel se înţeleg şi se unesc.

Singurul bine pe care îl am este acesta: niciodată nu îndreptăţesc pe nimeni, chiar dacă nu este vinovat. Atunci când, de pildă, vin femei şi îmi spun că au probleme în familie şi că bărbatul este vinovat, le dojenesc pe femei. Atunci când vin bărbaţi şi se plâng de femeile lor, îi dojenesc pe bărbaţi. Nu le odihnesc gândul, ci fiecăruia îi spun strâmbăturile lui, îi spun fiecăruia ceea ce îi trebuie ca să poată fi ajutat. Altfel, pleacă odihnit unul, pleacă odihnit şi celălalt, şi acasă se încaieră între ei. “A avut dreptate spunându-mi aşa despre tine!”. “Dar mie, ştii ce mi-a spus despre tine?“. Vreau să spun că pe nimeni nu odihnesc în patimile lui. Pe mulţi chiar îi cert destul de tare – fireşte, spre, binele lor – dar pleacă astfel cu adevărat odihniţi. Se poate să plece şi amărâţi, dar înlăuntrul lor îşi dau seama că eu m-am amărât mai mult decât ei.

– Părinte, unii simt o siguranţă atunci când îi certaţi.

– Da, pentru că nu cert pe nimeni aşa, sec. Îi voi spune că are nişte însuşiri bune, pe care să le pună în valoare, dar şi cusururile cutare, pe care să le îndrepte. Când nu-i spui adevărul, atunci în clipa când nu este linguşit înnebuneşte.

”Nevoința Duhovnicească”, Cuviosul Paisie Aghioritul

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here