Noutăţi pentru Anul Nou

0
180
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI
Noutate şi transfigurare de anul nou„An nou, fericire nouă!” – ne salutăm între noi acum, dar s-a gândit oare careva dintre noi în ce fel poate fi an nou anul acesta care vine, şi de unde se va ivi ceva nou în el?

Prin ce se va deosebi, de pildă, ziua de azi faţă de cea de ieri sau faţă de prima zi a anului care a trecut? Şi că nu ne aşteaptă aceeaşi rotire a zilelor şi a nopţilor, aceeaşi schimbare a lunilor şi anotimpurilor anului ca înainte? Ce a fost, este ceea ce va să fie; ceea ce s-a făcut este ceea ce se va face. Nimic nou sub soare! Cine va grăi şi va zice: „Iată, lucrul acesta nou este”, lucrul acela s-a şi făcut în anii care au fost înaintea noastră (Eccles. 1, 9-10).

Aşadar, salutările noastre n-au nici un rost? Este cu neputinţă ca un obicei atât de general şi consfinţit de vechimea sa să nu aibă rost, şi încă un rost adânc. Trebuie să fie ceva cu adevărat nou, în care, în ciuda vechimii care ne înconjoară, să creadă sufletul, pe care să-l caute şi să-l aştepte cu încredinţare şi a cărui apariţie să fie gata să o salute pentru orice noutate ar aduce în vreo privinţă.

Ce să fie lucrul acesta?

Va fi, zice Domnul, cer nou şi pământ nou (Apoc. 21, 1). Tocmai de aceea noi, credincioşii, ceruri noi şi pământ nou, după făgăduinţa Lui, aşteptăm (2 Pt. 3, 13). Iată prima noutate adevărată!

Ea se va descoperi în toată slava sa de-abia după sfârşitul lumii. Atunci, totul va fi curăţit prin foc – însă pregătirea pentru ea a început aproape din primele zile ale fiinţării cerului şi pământului şi lucrează de atunci (bineînţeles, în chip nevăzut pentru privirea trupească, însă văzut pentru privirea înţelegătoare a credinţei). Puterile înnoitoare puse în crugul curgerii vremelnice a făpturilor sunt atât de lucrătoare şi credincioase încât Apostolul, gândindu-se la ele, a strigat astfel: cele vechi au trecut; iată, toate s-au făcut noi (2 Cor. 5, 17) – şi, îmbrăţişând cu privirea minţii toată făptura, care gustase din începăturile înnoirii, a auzit chiar şi tânguirea ei pentru faptul că nu va veni degrabă vremea când ea va lepăda haina de acum a vechimii şi stricăciunii şi se va îmbrăca în cea nouă, plină de viaţă luminoasă, strălucitoare.

In starea noastră de acum una pare dinafară şi altceva lucrează lăuntric atât în noi, cât şi în afara noastră.

Starea de acum – atât a noastră cât şi a întregii lumi – e o stare de trecere; este asemănătoare cu starea unui bolnav acoperit de pansamente, sau cu a unui pom amorţit pe răstimpul iernii, sau a unei case în reconstrucţie, acoperite de schelării. Va veni sorocul, de pe bolnav vor fi scoase pansamentele, şi el se va arăta sănătos şi tămăduit; se va termina construcţia, vor scoate schelele, şi toţi vor vedea casa cea nouă în toată podoaba ei; va veni primăvara veacului celui nou, şi pomul fiinţării lumii, acum golaş, se va acoperi cu frunze, cu flori şi roade.

Aceasta este prima noutate, ce poate fi numită universală.

Există însă o noutate asemănătoare şi pentru fiecare dintre noi; este o noutate care intră în noi; ea işi vădeşte puterea sa atunci când ne facem părtaşi ai puterilor de refacere aduse pe pământ de Mântuitorul nostru. De este cineva întru Hristos, zidire nouă este (2 Cor. 5, 17). Este ştiut de toţi şi de fiecare că toate puterile de viaţă nouă au fost încredinţate Sfintei Biserici şi că toţi fiii ei cei adevăraţi se umplu de ele şi primesc înnoire prin ele, lucru care este neîndoielnic.

Începutul înnoirii acesteia este pus prin sfântul botez. Prin acesta ne dezbrăcăm de omul cel vechi şi ne îmbrăcăm în cel nou. Altfel spus ne naştem iarăşi, în noua viaţă. In cei care păzesc harul botezului, puterea înnoirii lăuntrice nu încetează să lucreze; în cei care după botez cad în păcate de moarte ea încetează; eaîncepe să lucreze din nou atunci când prin taina pocăinţei aceştia se împărtăşesc din nou de viaţa lui Dumnezeu în Hristos Iisus.

Fie că primeşte cineva harul înnoirii prin botez, fie că îl primeşte prin pocăinţă, dacă îl păzeşte şi răspunde cerinţelor lui, sămânţa vieţii noi nu mai amorţeşte în el, ci se dezvoltă tot mai mult, şi omul cel de taină al inimii creşte şi se întăreşte din ce în ce, umplându-se de înţelepciune şi de pricepere duhovnicească, de frumuseţe morală şi de tărie de caracter şi de bucurie lăuntrică întru Duhul Sfânt, chiar dacă pe dinafară este sărac, şi nevoiaş, şi gol.

Sub înfăţişarea lipsită de frumuseţe se pârguieşte frumuseţea lăuntrică aidoma fluturelui frumos în crisalida lui cea urâtă.

Ajungând la vârsta deplină, fluturele rupe crisalida şi începe să se bucure de viaţa pe lumea lui Dumnezeu. Şi omul nostru cel de taină, maturizându-se într-un trup neputincios, când îl va judeca Dumnezeu va lepăda învelişul acesta; va sui întru înălţime şi va începe acolo să trăiască viaţa cea pe deplin înnoită la însuşi izvorul vieţii.

Tocmai asta-i menirea noastră. Tocmai de aceea şi este mai înainte purtat în suflet chipul înnoirii acesteia. Conştiinţa ei se descoperă în presimţirile şi în dorinţele lui ascunse chiar şi atunci când e străin de puterile înnoitoare. Iată pricina pentru care iubim atât de mult noul şi îl căutăm cu atâta râvnă!

Trebuie să ne înnoim în noi înşine, şi setea de nou va fi totdeauna îndestulată. Viaţa nouă, duhovnicească, întru Hristos Iisus este totdeauna nouă din firea sa. Noutatea, aflându-se în noi pururea, va potoli setea de noutate. Domnul să ne învrednicească pe toţi de asta! Nu vă pot dori nici un lucru mai bun pentru noul an care a venit.

Răspunsuri la întrebări ale intelectualilor, Sfântul Teofan Zăvorâtul

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here