Nou în librării: Lumea scrisă – de Martin Puchner

Este prima mea întâlnire cu scrierile lui Martin Puchner, despre care nu ştiam mai nimic atunci când am cumpărat cartea de faţă,  cu excepţia faptului că e profesor de literatură comparată la Universitatea Harvard. Însă titlul volumului – Lumea scrisă. Povești care au schimbat oamenii, istoria și civilizația – suficient de sugestiv cât să-mi fac o idee despre conţinut, mi-a stârnit interesul. Şi nu m-am înşelat, cartea recent apărută la Editura Polirom, în colecţia „Historia”, ne arată cum literatura a transformat planeta noastră într-o lume scrisă. Mai mult decât o istorie literară, volumul pune în lumină ceea ce e cu adevărat fundamental la aceste texte: influența pe care au avut-o asupra cursului istoriei.

Martin Puchner ne poartă într-o călătorie fascinantă de-a lungul istoriei, în care ne dezvăluie rolul esenţial al literaturii în configurarea lumii de astăzi. Cu ajutorul a 16 texte fundamentale selectate din peste 4.000 de ani de literatură universală, ne arată cum a inspirat scrierea ascensiunea şi decăderea imperiilor şi naţiunilor, naşterea ideilor filosofice şi politice şi a credinţelor religioase.

Vedem cum învăţăturile orale ale lui Buddha, Confucius, Socrate şi Iisus au fost transcrise de discipolii lor. Facem cunoştinţă cu Murasaki, o doamnă din Japonia secolului al XI-lea, autoarea primului roman din istorie, Povestea lui Genji. Îl însoţim pe Miguel de Cervantes, părintele romanului modern, în lupta cu piraţii, îl urmărim pe Goethe inventînd conceptul de literatură universală. Puchner ne poartă în Troia, Pergam şi China, stă de vorbă cu laureaţii Premiului Nobel Derek Walcott în Caraibe şi Orhan Pamuk la Istanbul.

Autorul ne oferă mai mult decît o istorie a literaturii sau a tehnologiilor scrierii, arătînd cum cărţile au influenţat istoria şi cum literatura ne-a transformat planeta într-o lume scrisă.

„Puchner este un fin observator al ironiilor istoriei. Idealul lui este «literatura universală», o sintagmă împrumutată de la Goethe. Amploarea uimitoare şi entuziasmul molipsitor din cartea lui, Lumea scrisă, sînt un omagiu adus acestui ideal.” (The Sunday Times)

„Merită o lectură atentă, pentru a înţelege cum am ajuns să citim.” (Margaret Atwood)

„O privire fascinantă asupra evoluţiei scrierii în ultimii 5.000 de ani.” (The Times)

V-ar mai putea interesa şi:

Arhipelagul altei vieți – de Andreï Makine

Cărţi care merită citite în 2018