În călătoria sa de un an prin lume, în care a ajuns în India, Birmania, Japonia, China şi America, Aldous Huxley îşi notează impresiile puternice lăsate de locurile pe care le vizitează şi de oamenii pe care îi cunoaşte. India şi Birmania sunt pentru el prilej de a vorbi despre istoria culturală a Caşmirului, despre arhitectura mongolă şi despre istoria artei indiene. Preumblându-se cu o ambarcaţiune dinspre tropice spre ecuator, găseşte o veche autobiografie a lui Henry Ford, care-i aminteşte de „valorile şi avantajele” capitalismului.
Rezultatul tuturor acestor însemnări este un jurnal încîntător şi plin de viaţă, care dezvăluie un Huxley rafinat, plin de umor şi de profunzime: „Am pornit în călătorie ştiind, sau crezând că ştiu, cum ar trebui să trăiască oamenii, cum ar trebui să fie guvernaţi, educaţi, ce ar trebui să creadă. Ştiam care e cea mai bună formă de organizare socială şi scopul pentru care au fost create societăţile. Aveam părerile mele asupra oricărei activităţi a vieţii umane. Acum, la întoarcere, mă trezesc lipsit de toate aceste certitudini plăcute”.
„Cartea lui Huxley este înzestrată cu o rară înţelepciune şi naturaleţe a scriiturii.” (The New York Times)
„Huxley a găsit în jurnalul său adevărata cale de a dialoga cu lumea.” (The Spectator)
„În Călătoria unui sceptic în jurul lumii, Aldous Huxley îşi arată calităţile: inteligenţă, curiozitate şi o mizantropie plină de pasiune.” (The Nation)
„O carte de călătorie cum nu s-a mai scris.” (The Saturday Review of Literature)
Aldous Huxley (1894-1963) s-a născut în oraşul englez Godalming, comitatul Surrey, într-o familie cu o îndelungată tradiţie intelectuală. În 1908 şi-a început studiile la Eton College, iar după o întrerupere de doi ani le-a continuat la Balliol College din Oxford. În 1916 a publicat prima sa carte, volumul de versuri Roata în flăcări (The Burning Wheel). Patru ani mai tîrziu, în 1920, i-a apărut un volum de povestiri, Limbo, urmat – la doar un an – de primul său roman, Crome Yellow (Galben de Crome). Brave New World (Minunata lume nouă), unul dintre romanele de referinţă ale secolului trecut, a fost publicat în 1932.
În 1937 Huxley s-a mutat în Statele Unite împreună cu soţia sa, Maria, şi fiul lor, Matthew. A locuit pînă la sfîrşitul vieţii în sudul Californiei şi în New Mexico, s-a apropiat de filosofia orientală şi a scris o vreme scenarii de film. Tot aici a început să experimenteze drogurile psihedelice, relatîndu-şi ulterior trăirile în faimosul eseu The Doors of Perception (Porţile percepţiei) din 1954. Huxley a publicat de-a lungul vieţii numeroase romane, volume de povestiri, eseuri şi poezii, scenarii de film şi biografii, cărţi de filosofie, jurnale de călătorie şi cărţi pentru copii, fiind considerat unul dintre cei mai reprezentativi şi mai influenţi scriitori ai secolului XX. În 1959 scriitorul a fost distins cu Premiul pentru Excelenţă al Academiei Americane de Arte şi Litere.
V-ar mai putea interesa şi:
Nou în librării: Ultimul tren spre Istanbul, de Ayşe Kulin
Nou în librării: Lumea scrisă – de Martin Puchner
Cartea zilei: Arhipelagul altei vieți – de Andreï Makine