Oare câţi ştiu cine a fost şi ce a făcut? Norman Borlaug este, se pare, unul dintre acei binefăcători ai omenirii rămaşi aproape necunoscuţi. Cu toate acestea, munca lui a dus la salvarea a sute de milioane – unii merg chiar până la un miliard – de vieţi omeneşti. Un miliard de oameni au scăpat de moartea prin înfometare datorită lui. Opera vieţii lui a rămas cunoscută sub numele de Revoluţia Verde – o uriaşă schimbare în domeniul agriculturii, rod al unei munci titanice în slujba celui mai frumos ideal: pâine şi pace pentru toată lumea.
Cel ce avea să fie poreclit ”Omul care a salvat un miliard de vieţi” a fost, fără îndoială, o fiinţă cu idei umanitare grandioase, un vizionar, dar, în primul rând, un excelent specialist, un expert în meseria sa.
Agronom, specializat în patologie vegetală şi genetică, el a reuşit să transforme în realitate, în mai multe regiuni ale lumii, visul a milioane de oameni: recolte îndeajuns de mari pentru a hrăni o populaţie care flămânzea de generaţii şi care, la fiecare generaţie, plătea tribut foametei cronice – nenumărate vieţi omeneşti prea devreme curmate de condiţiile de trai cumplite, în primul rând insuficienţa hranei.
Preocuparea sa majoră era creşterea economică a Mexicului, iar pilonii pe care se sprijinea acest progres erau industrializarea şi creşterea producţiei agricole, pentru a combate sărăcia şi malnutriţia care afectau pe atunci o parte foarte mare a populaţiei.
Şi, în acest punct, interesul administraţiei Camacho s-a întâlnit cu preocupările profesionale şi cu viziunea umanitară a lui Norman Borlaug, precum şi cu oarecare interese de ordin economic ale SUA. Aici, în Mexic, unde Borlaug a lucrat timp de 16 ani, a început ceea ce avea să fie cunoscut mai târziu drept Rev
oluţia Verde – un ansamblu de practici agricole moderne care a dus la o sporire spectaculoasă a producţiilor
În cei 16 ani cât a lucrat Borlaug în cadrul acestui program, au fost obţinute succese extraordinare. Practici agricole revoluţionare au permis sporirea spectaculoasă a cantităţii de grâu recoltat; de pildă, Borlaug a avut ideea de a obţine două recolte în acelaşi an, recoltând grâul vara din zone mai joase, unde se cocea mai devreme, şi transportând boabele în regiuni situate mai la sud, unde erau semănate la altitudini mai mari şi dădeau încă o recoltă, în cursul aceluiaşi an.
Borlaug povestea că primii ani petrecuţi în Mexic au fost foarte grei şi că nu rarareori a regretat că se alăturase proiectului. Era o lipsă acută de specialişti, de echipamente, iar fermierii se arătau ostili programului şi adesea refuzau să semene grâu, deoarece avuseseră experienţe neplăcute în anii anteriori, când suferiseră pierderi mari din cauza unei boli a plantelor, numită rugina grâului, care distrusese recoltele.
Revoluţia Verde în Asia
În anii 1960, a fost rândul Indiei şi al Pakistanului să beneficieze de efectele Revoluţiei Verzi. Erau vremuri foarte grele în această parte a lumii, subcontinentul indian era răscolit de conflicte militare, iar foametea făcea ravagii. Ajutoarele internaţionale, care soseau sub forma a milioane de tone de cereale, nu ajungeau să hrănească toată această populaţie flămândă, a cărei viaţă fusese dată peste cap de războaie şi care nu mai avea nici puţinul pe care îl putea obţine, de bine de rău, în vremuri de pace.
În aceste condiţii a sosit Noman Borlaug, trimis în India în martie 1963 de Fundaţia Rockefeller şi guvernul mexican, pentru a realiza şi acolo ce
Împotrivirea locuitorilor faţă de noi practici agricole, ca şi birocraţia guvernelor din India şi Pakistan, nu i-au permis lui Borlaug să înceapă imediat semănarea noilor soiuri de grâu pe care le adusese, însă în vara anulului 1965 foametea devenise atât de ameninţătoare, încât ambele guverne l-au autorizat să-şi începă proiectul.ea ce izbutise atât de strălucit în Mexic.
Amploarea efectelor a fost uluitoare: în 1967, Pakistanul a importat 42.000 de tone de grâu care, semănat pe o suprafaţă de 6.000 kmp, a produs o recoltă suficientă pentru a însămânţa, în anul următor, întreaga suprafaţă agricolă destinată grâului
În afară de efectul direct asupra stării de nutriţie a populaţiei, una dintre cele mai importante consecinţe ale Revoluţiei Verzi a fost cruţarea unor mari suprafeţe de pădure care, altfel, ar fi fost distruse pentru a face loc terenurilor arabile. Defrişarea în scopul extinderii agriculturii este încă o plagă a lumii contemporane, dar avem toate motivele să credem că fără Revoluţia Verde ar fi fost mult mai rău.
Norman Borlaug a continuat, în tot cursul carierei sale, să susţină această idee, care s-a transformat în ceea ce specialiştii numesc azi „ipoteza lui Borlaug” – ideea că sporirea producţiei la hectar pe terenurile agricole deja existente este un mijloc eficient de a reduce despăduririle, prin reducerea cererii de teren agricol nou.
Hrană pentru pace
Pentru tot efortul său de a rezolva problema foamei în lume, Norman Borlaug a primit, în 1970, Premiul Nobel pentru Pace.
El fusese încredinţat mereu că între foame şi război există o strânsă legătură, că de fapt conflictele militare au drept cauză disputa în jurul resurselor şi, prin urmare, a asigura hrană şi un nivel de trai decent tuturor locuitorilor lumii este un mijloc de a încuraja şi menţine pacea.
Îndepărtarea spectrului foamei este începutul unui urcuş spre o stare mai bună din toate punctele de vedere, credea părintele Revoluţiei Verzi.
Poate că mai multe lucruri decât ne place să credem „trec prin stomac”. Iar dacă e aşa, atunci Norman Borlaug, în ciuda oricărei critici care ar putea fi adusă operei sale de-o viaţă, a făcut mai mult bine omenirii decât ne putem imagina. Când a încetat din viaţă, în anul 2009, arătase deja o cale eficientă de a rezolva unele dintre marile probleme ale lumii şi parcursese deja o bună parte din drumul spre reuşita deplină.
Sursa: www.desopera.ro
