Noi suntem moștenitori ai Împărăției lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos

0
345

mostenitMântuitorul ne învaţă cum să ne rugăm, apoi ne redă şi cuvintele pe care trebuie să le spunem atunci când trebuie să ne rugăm. El ne descoperă rugăciunea unică, numită în Biserică şi „Rugăciunea domnească”: Deci voi aşa să vă rugaţi: „Tatăl nostru, Care eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău; vie împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer, şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă, dă-ne-o nouă astăzi; şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri; şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este împărăţia şi puterea şi slava, în veci. Amin”.

Această rugăciune unică începe cu expresia: Tatăl nostru, cuvinte care constituie o adevărată mărturisire de credinţă. Mântuitorul I se adresa Tatălui folosind cuvântul aramaic „Avva”, cuvânt foarte profund, foarte cuprinzător. În mai multe locuri din Sfintele Evanghelii îl vedem pe Mântuitorul Iisus Hristos spunându-I lui Dumnezeu: „Avva Părinte!”. Şi, în mod deosebit, ne rămâne în minte acest cuvânt din timpul patimilor, atunci când Mântuitorul se roagă şi-I zice: „Avva, Părinte, a sosit ceasul”. Dumnezeu este Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos. Este Tatăl împreună cu care a zidit şi mântuieşte lumea noastră, Tatăl Care niciodată nu Îl părăseşte pe Domnul Iisus Hristos.

În Evanghelia după Ioan, Mântuitorul Iisus Hristos îi avertiza pe ucenici că va veni vremea să pătimească, să moară, să fie batjocorit de noi oamenii, când toţi Îl vor părăsi: „Iată vine ceasul, şi a şi venit, ca să vă risipiţi fiecare la ale sale şi pe Mine să Mă lăsaţi singur. Dar nu sunt singur, pentru că Tatăl Meu este cu Mine”.

Dumnezeu Tatăl, Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, Avva, Părintele este întotdeauna cu Domnul Iisus Hristos. Şi, de fapt, spunând acest cuvânt, Tatăl nostru, nu numai că mărturisim adevărul cuprins în toată Scriptura, că Domnul Hristos cu Tatăl sunt una, că Dumnezeu Tatăl este Părintele Domnului nostru Iisus Hristos, ci mărturisim credinţa în întreaga Sfântă Treime.

Zice, tot Sfântul Ioan, de data aceasta în Epistola sa întâia că cei trei, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt sunt una: „ Trei sunt care mărturisesc în cer: Tatăl, Cuvântul şi Sfântul Duh, şi aceştia trei una sunt”.

Dumnezeu Tatăl este Părintele Domnului nostru Iisus Hristos. Domnul Iisus Hristos este Fiul născut mai înainte de veci din Tatăl. Şi Duhul Sfânt care purcede din Tatăl Îl face prezent pe Fiul în inimile noastre. Rostind cuvintele Tatăl nostru, mărturisim nu numai adevărul că Dumnezeu Tatăl este Părintele Domnului nostru Iisus Hristos, ci că este şi Părintele nostru, al tuturor oamenilor. Lucrul acesta îl afirmă Însuşi Domnul Hristos în Evanghelia după Ioan la întâlnirea cu femeile mironosiţe, în dimineaţa Învierii: „Nu te atinge e Mine. Căci încă nu M-am suit la Tatăl Meu. Mergi la fraţii Mei şi le spune: Mă sui la Tatăl Meu şi la Tatăl vostru şi la Dumnezeul Meu şi la Dumnezeul vostru”. Tatăl Cel ceresc este Tatăl nostru a celor ce credem în Domnul Hristos şi mărturisim Treimea Cea Una şi Nedespărţită. Îl mărturisim pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfânt.

În Epistola către Galateni, Domnul Iisus Hristos ne este arătat ca Fiul, Unul Născut al Tatălui, născut din femeie, născut sub lege. Dar, în acelaşi timp, nu numai Domnul Iisus Hristos este Fiul Tatălui, ci  şi noi, oamenii, fraţii Săi, suntem şi noi fiii Tatălui: „Iar când a venit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său născut din femeie, născut sub lege, ca pe cei de sub lege să-i răscumpere, ca să dobândim învierea. Şi pentru că suntem fii, a trimis Dumnezeu pe Duhul Fiului Său în inimile noastre care strigă: Avva, Părinte!” Aşadar, nu mai suntem robi, ci fii. Şi dacă suntem fii, suntem moştenitori ai lui Dumnezeu prin Iisus Hristos. Dumnezeu Tatăl este Părintele Domnului nostru Iisus Hristos, dar în acelaşi timp este şi Părintele nostru al oamenilor. E important de reţinut învăţătura aceasta, pe care o proclamăm prin cuvintele: Tatăl nostru; nu tatăl meu, nici Tatăl Domnului nostru Iisus Hristos, ci „Tatăl nostru”.

E o învăţătură profundă aici. Când ne rugăm, ar trebui să avem convingerea că intrăm în comuniune cu toţi oamenii, că suntem fraţi cu toţi oamenii, că trebuie să-i iubim pe toţi oamenii. Ne rugăm Tatălui „nostru”, nu Tatălui „meu”: Tatălui nostru care este în ceruri. De aceea, pe parcursul meditaţiilor legate de această rugăciune, vom sublinia faptul că ea nu ne va fi primită de Dumnezeu dacă o facem aflându-ne în stare de neînţelegere, de răutate, de ură. Aceasta pentru că ne adresăm Tatălui nostru comun, „Care este în ceruri”.

Începând cu aceste cuvinte Îl mărturisim pe Dumnezeu ca Tată al Domnului nostru Iisus Hristos, dar şi ca Tată al nostru al tuturor, şi intrând în comuniune cu El intrăm în comuniune şi cu ceilalţi fraţi ai noştri, care sunt fiii Tatălui nostru ceresc. Firea omenească, una la început, zidită de Tatăl ca să fie în armonie cu El şi ca s-o împărtăşească împreună toţi oamenii, s-a divizat din cauza păcatului. Atunci când ne adresăm lui Dumnezeu Tatăl dorim ca, în Hristos, să refacem această comuniune, să refacem unitatea firii omeneşti, să-L numim justificat pe Dumnezeu „Tatăl nostru” pentru că aşa ne-a învăţat Domnul nostru Iisus Hristos. Este Tatăl Său, este Tatăl meu, dar este Tatăl nostru al tuturor. Rugăciunea Tatăl nostru are unicitatea ei pentru că ne-a fost lăsată de Domnul Iisus Hristos; pentru că, cu ajutorul ei, ne adresăm bunului Dumnezeu, Tatălui nostru comun, Tatălui nostru Cel ceresc.

Morala Împărăției, Andrei Andreicuț

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here