“Nimic nu poate modela mai bine sufletul unui bărbat, decât femeia de lângă el”

0
1405
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

femeia 1Dacă aceste cuvinte ne-ar îndruma calea noastră, a femeilor, am putea avea cu adevărat o viaţă şi o familie împlinită. Deşi însemnătatea stării materiale în ziua de azi este foarte mare totuşi rar cine îşi întemeiază familia alegându-şi partenerul de viaţă doar din aceste considerente. Ne dorim să găsim în el un suflet pereche, care să ne înţeleagă dintr-o privire şi dintr-un cuvânt. Cineva care să ne fie sprijin la bine şi la rău.

Însă perioada de „la bine” nu este întotdeauna de lungă durată, ne apar primele încercări la care nu rezistăm şi începe perioadă „la rău”. Foarte repede înţelegerea de altă dată dispare cedând locul reproşurilor, nemulţumirilor şi chiar învinuirilor. Şi din păcate, uneori, nu se termină doar cu atât.

Întreaga noastră societate este bolnavă de un egoism profund. Şi nimeni nu mai vrea să fie acela care cedează primul. Cine pronunţă cuvintele „iartă-mă” dacă este vinovat, şi mai rar (dacă nu niciodată) când nu e vinovat? Deşi aşa vrea chiar Dumnezeu de la noi, să iertăm noi, căci în comparaţie cu ce ne iartă El nouă este o nimica toată. Dar de ce să ascultăm chemarea spre bine? Mai bine mergem până la sfârşit în egoismul nostru. Când uităm că avem copii, când aşa de uşor pronunţăm cuvintele „hai să divorţăm” sub pretextul că nu ni se potrivesc caracterele. Aceasta se întâmplă acum când avem dreptul singure să ne alegem viitorul soţ. Nu ne mai impune nimeni la căsătorii forţate. Dar n-ar trebui să ne asumăm şi o răspundere faţă de ceea ce facem? Am uitat total şi de Dumnezeu şi de frică de El. De unde să avem şi dragoste faţă de El? Dacă principala dragoste pe care o avem este dragostea de sine. Timpurile în care au existat femei devotate soţilor săi n-au fost chiar aşa de demult. Şi suferinţele lor fiind incomparabile cu nimicurile care ne aduc pe noi acum în pragul divorţului. Fiindcă pentru ele căsătoria era un lucru sfânt. Era cu adevărat o Taină. Acum faţă de această taină e o altă atârnare – „n-am reuşit acum, hai să mai încerc o dată. „… Probăm căsătoriile de parcă ar fi o haină oarecare „se potriveşte – nu se potriveşte”.

Dumnezeu ne-a creat cu un scop pe noi femeile. Şi în acest scop este şi o mare misiune. „Nu este bine să fie omul singur; să-i facem un ajutor asemenea lui”. Oare suntem noi ajutor bărbaţilor noştri? Oare îi sprijinim noi cu adevărat? Atunci când nu-i reuşeşte la muncă, când problemele nu-şi găsesc soluţii, când îşi pierd nădejdea le suntem noi ajutoare? Sau îi ajutăm să cadă în greutăţi şi mai mari?

“Femeia este liman al bărbatului”. De ce să nu căutăm adevărul şi în aceste frumoase cuvinte ale Sfântului Ioan Gură de Aur? Am vrut să fim nu numai casnice, dar şi să ne realizăm în plan profesional, social. Dar oare aceasta ar trebui să ne abată de la scopul nobil de a fi un bun ajutor şi sprijinitor? Succesele şi insuccesele noastre în careva activităţi în afara familiei n-ar trebui să ne abată de la adevărata noastră misiune. Să ne îndepărteze de cel mai apropiat dintre oameni, fiind uniţi cu el printr-o legătură sfântă.. . Chiar dacă nu e el acela care era în visurile noastre de altă dată. Dar ce am făcut ca să fie? Prin dragostea noastră, prin rugăciunile noastre către Creator l-am putea face chiar mai mult decât am visat.

Nu există om care fiind întâmpinat zi de zi cu dragoste şi bunătate n-ar putea să se schimbe spre bine. Orice cuvânt bun, orice încurajare poate face minuni. Dar dacă zi de zi îl întâlnim doar cu reproşuri că nu este suficient de bun, că nu are un salariu suficient de mare… De unde ne aşteptăm că va vrea să facă ceva mai mult? Cât de greu nu ne-ar fi trebuie să-l încurajăm şi susţinem. Dacă îi vedem neajunsurile nu înseamnă că trebuie să şi i le indicăm. Dar să încercăm să le modelăm prin dragoste şi înţelegere. Şi atunci nu va rezista. Fără ca să îi cerem ceva, va face mai mult decât îi va sta în puteri pentru realizarea scopurilor şi dorinţelor comune.

Nu trăiesc într-o lume nereală. Şi ştiu prin câte lucruri urâte trec familiile din ziua de azi. Dar nu avem nici un drept la deznădejde şi abandonare. Dragostea noastră şi rugăciunile noastre pot face mai mult decât ne putem închipui. “Nu te teme. Crede numai.” (Marcu 5.36)

Şi poate atunci nu vom mai merge singure la biserică ci cu întreaga familie. Iar lacrimile pe care le vărsăm acum pentru căsătoria nereuşită vor fi cu totul altfel atunci când vor fi lacrimi de recunoştinţă faţă de bunul Dumnezeu…

Doamne dă minte femeii și gând de răbdare veșnică bărbaților.

Sursa: orodoxia.md

Jurnal Spiritual [fbshare type=”button”] [google_plusone size=”standard” annotation=”none” language=”English (UK)”]        [fblike style=”standard” showfaces=”false” width=”450″ verb=”like” font=”arial”]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here