Personalități, istorii regăsite – Nicolae Iorga

0
855
Nicolae Iorga (1871-1940) a fost un istoric, critic literar, documentarist, dramaturg, poet, enciclopedist, memorialist, ministru, parlamentar, prim-ministru, profesor universitar și academician român.

nicolae-iorgaPrimele amintiri care luminează copilăria sa, până când merge la şcoală, sunt legate de îmbrăcămintea şi primele lecturi, uimitoare, spre care nu-l împinsese nimeni. Prin iubirea mamei sale şi prin talentul acesteia la croitul îmbrăcămintei, copilul Iorga a fost totdeauna bine îmbrăcat.

Purta “rochiţe de pichet alb cu brandenburguri albastre”, pe cap având o căciuliţă cu aceleaşi brandenburguri. Din casă copilul a deprins limba maternă: ”româneşte am învăţat din casa părintească, adecă din casa mamei, aşa cum se vorbea: limpede, frumos şi mai ales puternic şi colorat, fără amestecul ziarului, discursului  şi cărţilor de succes.” De asemenea, a început să vorbească şi franţuzeşte, tot din casă, aşa că s-a pomenit, deodată, înainte de a se fi dus la şcoală, că ştia să vorbească şi să citească în două limbi.

Imboldul de a citi, de a descifra cuvântul scris, vine dintr-o tainică alcătuire sufletească:

”Eu n-am învăţat a ceti şi scrie: sunt lucruri care mi-au venit de la sine. Nu-mi aduc aminte de nici un ceas de pregătire „pedagogică”, pentru a descoperi literele şi a le îmbina în silabe, care pe urmă să-mi dea cuvântul.”

Dacă nimeni nu l-a îndemnat să înveţe a citi cu mult înainte de a intra în clasele primare, tot astfel nimeni nu i-a pus în mână cartea franceză, care s-a desprins de la sine şi fără alegere din biblioteca întâmplătoare a tatălui.

Odată deprins cititul, lectura s-a făcut cu sete şi cu o mare înfrigurare, mai ales cea din limba  franceză.

Copilul nu ştia ce sunt jocurile, prietenii nu făcea, nici chiar cu fratele său. Ducea o viaţă interioară de când se ştia, venind în fuga însetatului spre lumea lăuntrică a cărţilor aflate în casa părintească.

George Sand îl introduce în Veneţia, călătorii englezi îl poartă în India, prin Orientalele lui Victor Hugo face cunoştinţă cu vizirii care-şi pierd toată oastea pe câmpul de luptă. Iar Florian şi La Fontaine îi aduc în faţă o lume întreagă de vietăţi. Prindea, din toată această lume pestriţă, partea cea bună a faptelor, cutremurându-se în faţa nedreptăţilor şi răutăţilor. Cultura autohtonă vine spre  copilul de şase ani prin Cronicile lui Kogălniceanu: „Nu m-am făcut istoric – afirma Iorga – nici din cărţi, nici de la profesori: eram aşa de când îmi aduc aminte şi poate şi din ceea ce au lăsat în mine alţii care pe vremea lor au văzut larg istoria ţării, şi au şi făcut-o”.

Abia picat în clasa I, e scos la tablă să facă socoteli, dar scrie zerourile legate între ele, în timp ce institutorul le dorea, ca la carte, separate.

Copilul ripostă hotărât că “aşa m-a învăţat mama”, după care urmează admonestările cuvenite. E prima pedeapsă primită în viaţa lui, iar, în sine, avuse “un sentiment ascuţit de nedreptate în faţa căreia nicăieri nu puteam găsi un sfat, un ajutor, un sprijin”. Copilul e privit ca un “coconaş” ce nu ştie să arunce vorbe urâte, dar stă dârz în faţa oricui, atunci când era în joc demnitatea sa.

Colegii de şcoală trec neobservaţi; pe când în amintirile sale sunt prinşi mulţi oameni în admirabile portrete, copiii, în mijlocul cărora a învăţat, se pierd cu totul. Explicaţia stă în felul de a fi al acestui copil, care era un singuratic: ”căci n-am avut acolo un prieten, un om care să se lipească de mine, un tovarăş să mă ia la jocuri”.

Depăşind treptele de cultură şi educaţie prin care era obligat să circule continuu, Iorga a intrat repede în conflict cu profesorii şi cu un sistem de învăţământ inacdevat nevoilor sale.

Iorga nu era venit pe lume spre a primi modulările dascălilor aserviţi programelor şi principiilor pedagogice. De aceea, şcoala a fost pentru el un fel de închisoare sau azil, cu ziduri reci şi înalte.

Avea 11 ani când nevoia îl făcu să câştige singur ceva bani pentru casa împovărată cu trei guri de hrănit. A început a da meditaţii, răpindu-şi din timpul lecturilor sale atât de scumpe, pentru a îndruma pe alţii: ”o, chinul de umilire şi de oboseală al lecţiilor acestora, începute aproape de la zece ani!” O dată şi-a pierdut meditaţia fiindcă a făcut ucenicului său tema prea bună, profesorul calificând-o drept un plagiat. A doua zi, a fost dat afară de mama copilului, care credea ca şi profesorul!

Eliminat din liceu

Prin 1885, liceul din Botoşani, unde învăţa Iorga, se reorganiza: căpăta o clădire nouă, mare, impunătoare, precum şi denumirea de “August Treboniu Laurian”. În localul impozant, se cuvenea să domnească o disciplină perfectă, de aceea era numit un supraveghetor de ordine, în persoana profesorului de muzică. Într-una din zile, acestuia i se păru că elevul din clasa a V-a, Iorga Neculai, a trecut pe lângă dânsul fără a-i da salutul impus.

A doua zi, apărătorul disciplinei şcolare caută să-l oblige pe elev a-l saluta în faţa tuturora, dar mândria firească a adolescentului îl face să refuze brusc actul de autoritate umilitoare la care era supus, fiindcă ar fi mărturisit “că n-am creştere şi că am minţit”. În faţa întregii şcoli, respinge cu indignare ordinul profesorului, îi întoarce spatele şi pleacă pentru totdeauna din liceul Laurian. Elevul e pedepsit prin eliminarea pe 15 zile.

Justiţia se făcuse, dar liceul Laurian din Botoşani, eliminând pe elevul Iorga, şi-a umbrit mândria de a mai avea în scriptele sale pe cea mai strălucită figură a neamului!

Avea şi defecte!

Iorga nu s-a împăcat niciodată cu gimnastica, desenul şi muzica. Încă de la Botoşani, era tolerat la muzică. Acasă, uneori, când încerca să cânte din răsputeri, de unul singur, “Fiii României, toţi voinici de frunte, şoimi de prin Carpaţi, şoimi de prin Carpaţi”, i se dădeau toate bomboanele din casă numai să tacă!

Cum arăta Iorga?

Fiu de văduvă fără venituri, el era îmbrăcat din mila rudelor, obosite în generozitatea lor. Veşnic înfrigurat pe sălile mari şi reci, elevul nu-şi mai lepăda paltonul, acea haină lungă, largă, sură şi arsă, atât de ponosită. Pantalonii de dar atârnau strâmb şi scurţi pe un trup osos şi deşirat. Cravata ajunsese un lux inutil.

Părul, la ce să-l mai tundă! Cădea în plete pe umăr, iar fulgii de barbă creşteau în toată voia. Pentru ca tabloul să fie perfect închegat, se adăuga purtarea unor ochelari fumurii; avea faţa trasă, palidă; părea mai lung decât era şi căra după sine un retevei gros şi noduros. Cum paşii săi nu se auzeau din cauza şoşonilor, părea curată stafie ieşită din neant, când apărea în faţa cuiva. Iar când duminica se ducea la rude, unde întâlnea şi pe fratele său, atât de spilcuit şi strălucitor în uniforma sa de elev al şcolii militare, era dat uşor la o parte ca să nu indispună domnişoarele curtate de frumosul ostaş!

Fulgerător

Trecerea lui Iorga prin Universitate a fost fulgerătoare. A urmat cursurile anului I din noiembrie şi până în iunie, iar toamna a dat restul examenelor de anii II şi III, precum şi licenţa. La 19 decembrie 1889, este proclamat licenţiat “magna cum laude”. Avea 18 ani şi 6 luni!

Citește și: https://jurnalspiritual.eu/personalitati-istorii-regasite-gauss/

”Personalități – Istorii regăsite” – Horia Dumitru Oprea

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here