Albumul “Nichita Stănescu, Cartea vorbită” va fi lansat la Cafe Verona din Capitală

Cartea vorbită
Libris

Albumul “Nichita Stănescu, Cartea vorbită” va fi lansat, vineri, la Cafe Cărtureşti Verona, informează un comunicat al Editurii Casa Radio. La eveniment sunt invitaţi să participe: Florin Iaru şi Bogdan Ghiu, scriitorii “optzecişti” care l-au cunoscut, evocându-l pe poet, alături de mai tânărul critic Paul Cernat, prefaţatorul audiobookului “Albastru de Prusia”, ce reuneşte publicistica radiofonică a lui Nichita Stănescu în colecţia “Lecturi pe întuneric” a Editurii Casa Radio.

Aflat la cea de-a cincea ediţie, albumul “Nichita Stănescu, Cartea vorbită” a inaugurat, în 2003, colecţia “Biblioteca de poezie românească“, seria “Colecţionarul de voci”, într-o formulă editorială sincretică (CD+text ilustrat). Apare acum într-o ediţie omagială, revăzută şi adăugită.

Noua ediţie completează aparatul critic (cuvânt-înainte, cronologie şi note) alcătuit de regretatul editor şi critic literar Alexandru Condeescu; are prefaţa semnată de Florin Iaru;  autorul machetei colecţiei şi al ilustraţiei ediţiilor anterioare, Constantin Popovici, a refăcut integral comentariul grafic.

Ideea “cărţii vorbite”, care să reunească “poemele rostite”, îi aparţine chiar lui Nichita Stănescu. El îi mărturisea prietenului său, poetul Ion Drăgănoiu, unul dintre cei cărora, alături de alţi realizatori de emisiuni ca Ion Petrache, Radu Felix, Dan Verona, Victor Crăciun, Radioul şi iubitorii de poezie le datorează cele 57 de poeme înregistrate într-un interval de două decenii (1964-1983), dintre care câteva inedite.

Ana Grama

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here