Newgrange, Irlanda

0
411
Mască individulă la preț de producător - 3,5 RON(inclusivTVA) - Click AICI

Newgrange 1„Când te gândeşti la nenumăratele braţe şi la timpul îndelungat… ce au conlucrat pentru a înfăptui acest monument grandios… nu poţi să nu simţi o undă de regret legată de capriciile soartei şi ale gloriei… anume că au făcut să dispară numele ce aici trebuiau să dăinuie”.

ANTICARUL Sir THOMAS POWNALL, CARE A VIZITAT NEWGRANGE ÎN 1769

La 21 decembrie 1969, arheologul irlandez Michael O’Kelly se afla în încăperea întunecată semănând cu o peşteră din interiorul unui tumul preistoric, aflat la Newgrange, în nord-estul Irlandei. Pregătit să-şi înregistreze impresiile, O’Kelly a aşteptat răsăritul soarelui în cea mai scurtă zi a anului. În timpul săpăturilor la tumul, începute în 1962, el auzise că tradiţia locală spunea că în anumite perioade ale anului, o rază de soare pătrunde prin galeria de peste 18 m lungime şi iluminează toată încăperea.

Cu câteva minute înainte de ora 9 dimineaţa O’Kelly a fost martorul unui fenomen care, cu cinci mii de ani în urmă trebuie să fi fost familiar constructorilor monumentului funerar de la Newgrange: „La 8,54 GMT, extremitatea superioară a discului solar apăru la orizont, iar la 8,58 prima rază de soare pătrunse prin lucarna din acoperiş, şi străbătând galeria traversă încăperea de-a lungul pardoselii… Pe măsură ce fâşia solară se lărgea… mormântul era inundat de lumină…”

O’Kelly a fost martorul acestei revelaţii solare în 1967.

Abia 2 ani mai târziu şi-a înregistrat impresiile pentru posteritate, confirmând faptul că, la fel ca şi Stonehenge în Marea Britanie, Newgrange fusese în mod deliberat aliniat la un reper al calendarului solar.
Pentru constructorii mormântului de la Newgrange solstiţiul de iarnă marca începutul unui nou an prin creşterea zilei în ciclul anual, iar în plan simbolic, izbânda luminii asupra întunericului, a vieţii asupra morţii.

Newgrange, cel mai important monument preistoric al Irlandei, este unul dintre cele mai semnificative exemple de „passage grave” – mormânt cu coridor – din Europa de vest.

Cu o înălţime de 9 m şi un diametru de 76 de metri, acest tumul seamănă cu o farfurie zburătoare care a aterizat pe dâmbul ce străjuieşte un cot al râului Boyne. De jur împrejur se află 20 de morminte-satelit mai mici, precum şi doi tumuli impresionanţi la Dowth şi Knowth, care sunt aşezaţi la mai puţin de o milă depărtare. împreună ele formează un complex funerar din epoca pietrei, cam din jurul anului 2300 î. Hr. în interiorul acestui tumul se află un coridor îngust de un metru şi lung de 20 de metri cu tavanul şi pereţii îmbrăcaţi în dale de piatră, ce duce într-o încăpere principală, din care pornesc trei nişe laterale dispuse în trei lobi, ca frunzele unui trifoi.

Bolta încăperii, considerată una dintre minunăţiile de la Newgrange, este construită după o tehnică specială.

Fiecare rând orizontal de piatră iese puţin în afara celui de dedesubt, până când la 6 metri deasupra pământului, structura este încheiată cu o singură piatră ce are rol de cheie de boltă.

Se mai poartă încă discuţii asupra naturii şi funcţiei exacte a acestui tumul şi a culturii celor care l-au construit acum cinci mii de ani. Tradiţia populară numeşte Newgrange Bru na Boyne – lăcaşul sau casa din Boyne şi îl asociază cu zeul irlandez Dagda, „Zeul cel Bun”. Dagda făcea parte din poporul mitic cunoscut sub numele de Tuatha De Danaan, care se spune că a locuit în Irlanda până la sosirea celţilor, în a doua jumătate a mileniului trei, când s-a mistuit în „colinele vrăjite” presărate pe întreg teritoriul ţării. Bru a fost moştenit de fiul lui Dagda, Oengus, care, conform legendei romantice „în căutarea lui Diarmaid şi Grainne” a cerut cavalerilor vrăjiţi să ducă trupul neînsufleţit al lui Diarmaid de la Muntele Ben Bulben în ţinutul Sligo, până la Bru.

În afară de această referire la tumul ca loc de înmormântare se mai spune că în trecutul istoric în acest loc erau înmor­mântaţi regii irlandezi ai ţinutului Tara, aflat la 20 de kilometri sud-est de Newgrange, înainte ca regatul să fie creştinat, în secolul al V-lea.

Se spune că unul dintre aceşti regi, Cormac Mac Airt (secolul al IV-lea d.Hr. ?) a poruncit ca după moartea sa să nu fie îngropat în Bru, pe care îl numea „un cimitir al idolatrilor”.

Dar oamenii regelui n-au ţinut seama de porunca acestuia şi au transportat trupul neînsufleţit la Bru. însă pe măsură ce se apropiau de Boyne, trupul şi-a mărit în chip misterios volumul de trei ori, împiedicându-i să traverseze râul. Ca urmare, Cormac a fost îngropat pe malul sudic al râului, aşa cum ceruse iniţial.

Mai aproape de epoca noastră, Newgrange a fost descoperit în 1699.

Atunci, un proprietar de pământ local, Charles Campbell, a scos pietre din tumul pentru a le folosi la construcţia unui drum. Astfel, a descoperit intrarea în galerie. Unul dintre primii care l-au cercetat a fost Edward Lhuyd (1660-1708) care se afla în zonă. Lhuyd 1-a descris ca pe o „curiozitate remarcabilă”, iar în următorii ani arheologii au venit să-l cerceteze.

La începutul secolului al XlX-lea, Thomas Molyneux, un „profesor de fizică” la Trinity College din Dublin, a afirmat că acest tumul a fost construit de invadatori danezi în evul mediu. Ulterior, arheologii din secolele XVIII-XIX au atribuit construcţia altor neamuri, fiind menţionaţi de exemplu egiptenii sau indienii.

În secolul nostru, istoricii au avansat ipoteza că Newgrange, Dowth, Knowth şi alte monumente asemănătoare, erau lucrarea coloniştilor invadatori din Iberia şi Bretania; acolo tehnica construirii monumentelor megalitice şi ornamentele gravate în piatră sunt asemănătoare cu cele din Irlanda. Se poate ca modelul să fi fost luat de la invadatorii şi coloniştii de pe continent. Totuşi, istoricii tind astăzi să creadă că aceste monumente au fost construite de populaţia irlandeză autohtonă.

Nu se ştie nici dacă Newgrange şi alţi tumuli funcţionau doar ca morminte.

Este posibil, spre exemplu, ca ele să fi servit drept centru spiritual al comunităţii, tot la fel cum marile catedrale medievale ale Occidentului au fost întotdeauna mai mult decât lăcaşuri de rugăciune. Este posibil de asemenea, ca simbolurile abstracte incluzând spirale, elipse, romburi şi cercuri, care sunt gravate în piatră la Newgrange şi pe alţi tumuli din Irlanda, să aibă o semnificaţie anume.

Istoricul de artă american de origine irlandeză Martin Brennan a avansat ideea că Newgrange şi alţi tumuli nu aveau deloc ca primă funcţie pe cea de mormânt. Cercetările sale au arătat că şi alţi tumuli, cel de la Knowth, de exemplu, sunt amplasaţi în funcţie de răsăritul şi apusul soarelui la solstiţiu şi la echinocţiu. El a descoperit de asemenea, că în anumite perioade ale anului, razele lunii pătrundeau în tumul aparent în acelaşi fel, adică parcurgând acelaşi traseu.

Aceste dovezi l-au convins pe Brennan că tumulii erau în primul rând observatoare sau temple solare şi selenare. Pentru a-şi susţine punctul de vedere, el a evidenţiat numărul mare de simboluri gravate în piatră, care se aseamănă unor discuri solare sau unor semilune şi care ar putea reprezenta motive solare şi selenare. El a mai subliniat faptul că Dagda, socotit cândva a fi stăpânul de la Newgrange, a fost identificat cu zeul soarelui.

Misterul de la Newgrange nu poate fi dezlegat.

Poate că cei care au construit mormântul doreau ca soarele nou răsărit în fiecare an să-şi reverse razele în încăperea întunecată precum un pântec, în care odihneau strămoşii lor de neam regesc. Si poate, prin această contopire mistică sperau într-o unire între zeul soare şi răposaţi, posibil pentru a asigura existenţa lor în lumea de dincolo, pentru ca astfel să fie perpetuate pe pământ binecuvântările spiritelor regale.

Îmbrăcat în cuarţ de un alb strălucitor şi ridicăndu-se până la înălţimea de 9m, Newgrange este unul dintre cele mai importante morminte preistorice cu galerie din Europa.

Acest tumul a fost construit din 200.000 de pietre de rău cam de mărimea unui grapefruit. Între rîndurile de piatră se aşeza câte un strat de lut, care contribuia la stabilizarea structurii. Un cerc de monoliţi aşezaţi vertical, unul dintre ei fiind înfăţişat în stânga imaginii, înconjura acest tumul.

Camera mortuară de la Newgrange se situează Ia capătul unei galerii lungi de 18 metri.

In încăpere, alături de resturi de oseminte omei esti arse sau întregi s-au găsit „bile” de steatită, pandantive, mărgele şi o daltă din os, considerate a fi of rande f unerare. Viaţa şi cultura constructorilor acestor tumuli preistorici rămân învăluite în mister.

Newgrange

Coridorul şi camera mortuară de la Newgrange, ambele pietruite, sunt înfăţişate în această secţiune verticală, într-o gravură din secolul al XVIII-lea. Ea a fost realizată de soldatul şi arheologul Charles Vallency.

În fiecare an, la 21 decembrie, data solstiţiului de iarnă, razele aurii ale soarelui luminează interiorul mormântului pătrunzând prin lucarna din acoperiş.

Acest uriaş bloc de piatră gravat care măsoară peste 3,20 m lungimne şi 1,60 m înălţime străjuieşte intrarea în tumul. Spirala şi rombul sunt motive frecvente în arta mormintelor cu coridor.

Repere cronologice
î.Hr.
3200 Newgrange este
construit pe malul
râului Boyne
d.Hr.
sec.4 Regele Cormac Mac
Airt este îngropat, se
spune, pe malul sudic al
râului Boyne vizavi de
Newgrange.
i6gg Este descoperită
movila tumulară.
Aceasta este cercetată
pentru prima dată de
arheologul galez
Edward Lhuyd
1725 Thomas Molyneux scrie
că Newgrange a fost
construit de danezi
între secolele 8 Şl 9
isgo Arheologul irlandez
George Coffey îşi
începe munca de
pionierat la newgrange
ig62-75 Newgrange este
dezgropat Şl restaurat
de MlCHAEL o’kelly
ig67 O’Kelly asistă pentru
prima dată la
pătrunderea luminii
soarelui în camera
mortuară în decembrie
21, lasolstiţiul de
iarnă.
ig83 Cartea lui Martin
Brennan „Stelele şi
pietrele”, avansează
ideea că Newgrange
este mai degrabă un
templu al soarelui
decât un mormânt.
Europa preistorică se întindea de la malurile Atlanticului în vest până la ţărmurile Mării Negre în est.

Mulţimea de popoare ce locuiau pe acest vast teritoriu încă nu cunoşteau scrierea; povestea lor este transmisă de vestigii materiale între care monumentele megalitice (menhire) sunt cele mai impresionante.

Majoritatea acestor structuri masive – deseori plasate în zone izolate şi aride – au fost clădite între anii 4500 şi 1500
îHr. Unele precum mormintele cu coridor au fost concepute ca henge. Dar spre sfârşitul celui de-al patrulea mileniu au început să apară cercuri sau şiruri de menhire şi uneori menhire singulare sculptate, sau cromlehii, mai ales în Franţa şi în Insulele Britanice.

Credinţele religioase şi ritualurile constructorilor de megaliţi sunt încă învăluite în mister.

Totuşi, unele structuri par a fi înălţate spre a aminti de succesiunea anotimpurilor; altele par a se datora evenimentelor astronomice, între care răsăritul şi apusul soarelui şi lunii, sau ale anumitor stele, precum Sirius. La Stonehenge în Britania, spre exemplu, soarele  răsare în dimineaţa solstiţiului de vară. El se aliniază cu axa cercului de megaliţi. Cele 12 şiruri ale celor aproape 3000 de menhire de la Carnac, în nordul Franţei, pot fi legate de fazele lunii.

Această hartă arată răspândirea aşezărilor megalitice în Europa preistorică, marcate fiind doar cele mai importante. Sunt incluse Stonehenge, Newgrange (pag. 46 – 49), mormântul cu galerie de la Anta do Silval, structura funerară, sau naveta de la Els Tudoris precum şi lunga încăpere mortuară de piatră de lângă Borger. Dedesubt, în fotografie este înfăţişat aliniamentul extins de la Carnac.

Locuri sacre, Atlas, James Harpur

Jurnal Spiritual

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here